Făurirea Statului Național Unitar Român

INTRODUCERE

Anul 1918 a marcat încheierea procesului de formare a statului naţional unitar român, ca urmare a Unirii Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu patria-mamă. Conferinţa Păcii de la Paris a confirmat, prin tratate internaţionale, destrămarea imperiilor multinaţionale din Europa si apariţia de noi state sau întregirea teritorială a altora, între care si România.

Evoluţia ţării noastre în perioada interbelică a demonstrat că actele de Unire au avut consecinţe pozitive asupra întregii societăţi, pe multiple planuri: economic, cultural, politic etc.

Sfărâmarea integrităţii teritoriale a statului român prin notele ultimative sovietice, din iunie 1940, si prin dictatul de la Viena, din luna august a aceluiasi an, a creat o situaţie dificilă tuturor românilor, dar mai ales celor căzuţi sub ocupaţia sovietică si maghiară.

In iunie 1941, România a intrat în război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice, cu scopul de a elibera Basarabia si nordul Bucovinei, care au fost reintegrate statului român în iulie 1941.

Desfăsurarea operaţiunilor militare în Est, înfrângerile suferite pe front, perspectiva ca ţara noastră să devină teatru de război au impus lovitura de stat de la 23 August 1944, prin care România a iesit din Axă si s-a alăturat coaliţiei Naţiunilor Unite.

In urma înţelegerilor dintre Marile Puteri, din anii 1943-1945, statele din zona centrală si sud-est europeană (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania) au intrat în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. In 1944. România a fost practic ocupată de Armata Rosie, până în 1958.

După această dată, socialismul internaţionalist, impus de sovietici, a devenit un socialism naţional, adaptat la realităţile românesti. S-a înregistrat si o activizare a politicii externe, fapt ce a conferit României un autentic prestigiu internaţional

Treptat, mai ales după 1974, regimul politic s-a deteriorat, ca urmare a exacerbării cultului personalităţii lui Nicolae Ceausescu. După 1981, situaţia materială a populaţiei a devenit tot mai grea, iar starea de nemulţumire s-a generalizat.

In 1989, regimurile „ comuniste" din Europa au căzut rând pe rând-după principiul domino-ului. La 22 decembrie, în urma unei ample acţiuni populare, dictatura a fost înlăturată si în România. Ca urmare a Revoluţiei din Decembrie 1989, s-a revenit la regimul democratic, societatea românească parcurgând o lungă perioadă de tranziţie spre noi structuri economice si sociale, spre integrarea europeană si euro-atlanticâ.

Făurirea Statului Naţional Unitar Român

Anul 1918 a adus aceasta implinire in istoria romanilor: faurirea statului national unitar care se inscrie in cadrul marilor prefaceri internationale petrecute la sfarsitul primului razboi mondial.

O puternica miscare de redesteptare natinala s-a produs printre popoarele incorporate in Rusia tarista, in conditiile miscarii revolutionare din Rusia in toamna anului 1917.

Dupa ce la 22 ianuarie 1918 s-a contituit Republica Moldoveneasca Independenta, la 27 marie1918 Basarabia, teritoriu al Moldovei incorporat in Rusia tarista in 1912, s-a unit cu Romania in urma hotararii reprezentantilor populatiei din Basarabia reuniti in Sfatul Tarii.

Prabusirea Imperiului Tarist a grabit prabusirea Imperiului Austo-Ungar. O ultima incercare de a-si salva tronul a intreprins la 3 octombrie 1918, imparatul Carol I care, prin manifestul "Catre popoarele mele credincioase" propunea reorganizarea federativa a Austro-Ungariei in 6 regate independente. In octombrie 1918 cehii si slovacii au iesit de sub tutela Austro-Ungariei si au proclamat Republica Cehoslovacia independenta; sarbii, croatii, slovenii s-au unit; revolutia a izbucnit la Viena si la Budapesta, ducand la inlaturarea monarhiei si la prabusirea imperiului dualist, ducand la proclamarea Austriei si Ungariei ca republici independente.

In aceasta mare miscare s-au situat si evenimentele din octombrie-noiembrie 1918 din Bucovina si Transilvania.

La 4 octombrie 1918 deputatii romani din Bucovina au declarat in parlamentul din Viena ca vor face uz de dreptul de autodeterminare si au alcatuit Consiliul National Roman pentru Bucovina. La 14 octombrie 1918 la Cernauti s-a convocat o adunare a reprezentantilor din intreaga provincie, devenita Adunare Constitutionala care s-a pronuntat pentru unirea Bucovinei cu celelalte tari romanesti intr-un stat national independent.

La 15-28 noiembrie 1918, Congresul general al populatiei din Bucovina a hotarat unirea cu Romania.

In Transilvania la 18 octombrie 1918, la Arad s-a constituit Consiliul National Roman Central, format din 6 reprezentanti ai Partidului National Roman din Transilvania si 6 social-democrati, ca for de coordonare a miscarii de eliberare din Transilvania.

Concomitent in Transilvania s-au format consilii locale si garzi nationale, organisme reprezentative ale populatiei romanesti.

La inceputul lunii noiembrie Consiliul National Roman Central a cerut guvernului maghiar sa-i recunoasca putrea deplina asupra Transilvaniei.

Tratativele organizate la Arad de guvernul de la Budapesta cu reprezentantii Consiliului National Roman Central au esuat datorita faptului ca delegatia maghiara promitea autodeterminarea in cadrul Ungariei, iar delegatia romana cerea recunoastera dreptului romanilor la independenta deplina. In aceasta situatie Consiliul National Roman Central a ajuns la concluzia ca se impunea convocarea unei adunari nationale care sa decida si sa reafirme vointa de unire a romanilor.

La Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 au participat 1228 de delegati precum si reprezentanti ai tuturor paturilor si categoriilor sociale din toate colturile Transilvaniei. La sedinta delegatilor, Vasile Goldis a prezentat un raportcu caracter politic si Rezolutia de Unire.