Istoria Dreptului

Datoria fiecăruia dintre noi este de a lua cunoştinţă de istoria statului nostru de a ne iubi Neamul şi Ţara, căci, aşa cum afirma marele nostru N. Iorga, ,,spre a deveni internaţional, trebuie în primul rând să fii naţional”. ,

Definţia pe care divanul ad-hoc al Moldovei o dă naţiunii române în 1857,, Avem acelaşi început, aceeaşi limba, aceeaşi religie, aceeaşi istorie, aceeaşi civilizaţie, aceleaşi instituţii, aceleaşi legi şi obiceiuri, aceleaşi temeri şi speranţe, aceleaşi trebuinţe de îndestulat aceleaşi hotare de păzit, aceleaşi dureri în trecut, acelaşi viitor de asigurat şi, în sfârşit, aceeaşi misiune de îndeplinit.” este edificatoare pentru a denumi idealurile românilor de pretutindeni şi dintotdeauna.

Odată cu încheierea primului război mondial în faţa României se deschidea imediat o nouă etapă de luptă politico-diplomatică, lupta ce avea să se incheie prin voinţa şi acţiunea energică a poporului, odată cu făurirea statului naţional unitar român.

Regimul politic. Noua Românie se deosebea în chip fundamental de cea existentă înainte de 1914, crescuse în primul rând ca întindere de la 137.000 km la 297.000 km

După 1918 România şi-a pierdut caracterul de ţară de imigraţie numărul celor care plecau definitiv depăşindu-l acum pe al celor care veneau să se stabilească. Legea din 1925 a confirmat libertatea emigrării şi imigrării, socotindu-le un drept firesc.

Din punct de vedere social, absorbirea noilor provincii nu a modificat însă în mod substanţial structura populaţiei. Reformele sociale din anii 1917-1923 au schimbat în chip radical vechile structuri sociale şi politice, dând naştere, din punct de vedere instituţional, unei Românii foarte deosebitî de cea veche.

Programul liberal adoptat în 1913 a fost treptat adoptat începând din 1917, când regele Ferdinand a semnat decretul referitor la abolirea sistemului electoral cenzitar şi intoducerea votului universal. Partidul Conservator s-a dezintegrat imediat dupa efectuarea reformei agrare şi adoptarea votului univesal. Liberalii, în schimb, au continuat să joace un important rol politic, reprezentând în practica cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice.

În 1926 Partidul Liberal se afla în culmea puterii şi influenţei sale, încheindu-şi o misiune istorică începută la 1848. Principalul partid de opoziţie al perioadei interbelice a fost Partidul Naţional Tărănesc, alcătuit în 1926 pin fuzionarea Partidului Naţional din Transilvania cu Partidul Tărănesc din vechiul regat. Ţărăniştii au făcut însă mai multe greşeli tactice grăbind eşecul începătoarei democraţii româneşti şi uşurând instaurarea dictaturii.

La 1921 Partidul Social Democrat s-a scindat, rupt între partizanii leninismului şi cei ai continuării opţiunii social-democrate. În schimb rândurile Partidului Comunist au fost tot timpul rare, rămânând un partid marginal, al cărui principal obiectiv a fost dezmembrarea statului creat la 1923 şi nu interesul poporului român. Paralizat de lupte fracţioniste între 1928-1931, decimat apoi de represiunea stalinistă, condus până în preajma războiului de un birou politic aflat în străinătate şi de un secretariat cu sediul în ţară, Partidul Comunist nu a putut juca decât un rol minor în politica interbelică.

Deşi începuturile mişcării legionare datează din anii 1922-1923, când Corneliu Zelea Codreanu a infiinţat mai întâi Asocaţia Studenţilor Creştini, apoi, împreună cu profesorul ieşean A.C. Cuza, Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC), alcătuirea sa definitivă a avut loc abia în 1927, când a luat fiinţă, Legiunea Arhanghelului Mihail, cunoscută după 1930 şi sub denumirea de Garda de Fier , naţionalistă, antisemită, antioccidentală, promovând un spirit mesianic, un elitism şi un cult al conducătorului care nu existaseră până atunci în gândirea sau în viaţa politică românească.

În anul 1923 România adopta o noua Constituţie, în elaborarea textului acesteia preluându-se aproximativ 60% din textul celei din 1866 si după modelul celei belgiene. Constituţia, considerată cea mai democratică din Europa acelui timp, prevedea că România este ,,stat naţional unitar şi indivizibil al cărui teritoriu era inalienabil’’