Marina Militară în Timpul lui Alexandru Ioan Cuza

Introducere

Ideal şi coordonată fundamentală a istoriei românilor, încununare a procesului legic de formare şi afirmare tot mai puternică a conştiinţei naţionale şi a voinţei maselor largi populare de a se şti laolaltă în cadrul frontierelor unuia şi aceluiaşi stat, Unirea Munteniei şi Moldovei de la 24 ianuarie 1859, sub domnia luminoasă a lui Alexandru Ioan Cuza, reprezintă unul din actele de cea mai mare însemnătate pentru dezvoltarea de sine stătătoare a poporului român.

Acest moment a marcat constituirea statului naţional român modern şi intrarea ţării noastre în noua etapă a evoluţiei ei capitaliste, a creat condiţii pentru cucerirea neatârnării şi exprimarea viguroasă a individualităţii naţiunii noastre. Contemporanii, care prin activitatea lor însufleţită de un cald patriotism au contribuit la îndeplinirea măreţului act al Unirii, au numit ziua de 24 ianuarie 1859 „Ziua renaşterii noastre naţionale” sau „Cea mai frumoasă zi a neamului românesc” .

Am ales sa tratez în această lucrare perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) deoarece aceasta reprezintă o pagină glorioasă, un moment crucial, întipărit adânc în conştiinţa şi în tradiţiile de luptă ale poporului nostru, în această perioadă punându-se bazele statului naţional român și deschiderea căilor de realizare a reformelor structurale, burghezo-democratice, al căror rezultat avea să fie România modernă.

Întrucât lucrarea de față nu este una de dimensiuni ample și nu putem detalia întreaga activitate a marelui domnitor, am ales sa tratez subiectul organizării și reformării armatei române, referindu-mă în special la Marina Militară față de care, de mic copil, am avut o atracție specială și o admirație deosebită, dar și pentru a aprofunda și a fixa mai bine evenimentele petrecute și reformele legislative din acea perioadă.

1. Organizarea militară în timpul domniei lui A. I. Cuza

Printre marile probleme ce se impuneau a fi rezolvate după Unirea Principatelor a fost şi organizarea armatei naţionale române moderne. În legătura cu locul şi rolul viitoarei armate în cadrul statului român, cu structura şi fizionomia ei, a avut loc în acea perioada un larg schimb de idei, înfruntări de opinii, au fost reactualizate concepţii ale revoluţiei de la 1848, s-a făcut apel la învăţămintele trecutului. Subliniind că „toată garanţia independenţei noastre naţionale, păstrarea şi respectarea dreptului şi teritoriului nostru stau de azi înainte în puterea şi în mâna noastră” , publicaţia „Curierul Principatelor Unite” arăta necesitatea de a se efectua o „reorganizare a puterii militare pe bazele unui sistem nou”. La rândul său, ziarul „Reforma” scria: „să ne armăm dacă vrem să trăim ca naţie; să ne armăm ca să putem fi gata a înfrunta orice pericol” . Părerea că misiunea armatei române trebuie să fie apărarea patriei era reluată şi de „Anunţătorul român”: ,,n-avem a declara război, nici a ataca pe nimeni; e vorba, de apărarea a tot ce omul are mai sacru – naţionalitatea” .