Mentalități de Zi cu Zi la Români în Secolul XVIII

,,Marele secol’’, ,,secolul fericirii”,cum a fost adesea vazut veacul XVIII in alte zone,nu s-a dovedit nici mare,,mare” si nici prea ,,fericit” in istoria romanilor.Dimpotriva,locuitorii spatiului carpato-danubian au trait atunci o epoca dintre cele mai apasatoae din existenta lor. Stapanirea straina,raboiale,jafurile si amputarile teritoriale,asuprirea sociala,instabilitatea politica interna,precaritatil economice si culturale etc. Au facut ca viata sa paa aproape un calvar in care traumatismele istorice lasau arareori clipe de liniste.

Frica de moarte este, probabil, cel mai mare chin al vietii. Moartea este un moment de trecere cu un puternic impact asupra întregii comunităţi.Carl Gustav Jung sublinia ideea ca moartea este un tel pe care trebuie sa-l accepti si nicidecum sa i te impotrivesti,caci este anormal.El considera ca medic,ca toate religiile cu tel supraomenesc sunt extrem de rationale,privite din punct de vedere al igiene psihice.Moartea este doar o trecere,o faza a unui nebanuit de amplu si de indelungat proces al vietii.

Intre scenele realizate de Ilie Teisanu pentru a impodobi peretii bisericii de la Fărtășești-Dozești,una o infatiseaza pe ,,Infricoșata Moarte”,gonind calarare si indreptand coasa ucigatoare spre cativa oameni.Este imaginea ce traduce binecunoscuta reprezentare a mortii la nivel popular-,,moartea netrebnica’’, sau ,,moartea cu coasa’’. O scena interesanta apare si pe peretii biserici de la Draganesti-Olt,infatisand batranul obosit de povara lemnelor care cheama Moartea:ea soseste de indata,cum se vede din scena urmatoare,dar ca in Espoia,de unde autorul fara indoiala s-a inspirat,batranul o invita sa-i puna lemnele in spinare.

Biserica Ortodoxa invata ca moartea este "despartirea sufletului de trup"; odata aceasta despartire savarsita, trupul este dat pamantului si putrezeste. Asadar, ultima menire a omului pe pamant este moartea, despre care Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el"(Eccl.12,7).

Moartea este perceputa ca o cale pe care ,,sa petrece toata firea omeneasca”.Ea este hotarul tuturor ideilor omenesti. Moartea il rapeste pe om cand a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru indeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului contine - prin prevederea dumnezeiasca - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.

Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant. Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Pentru ca rasplata lui Dumnezeu sa fie dreapta si cei buni sa primeasca pe drept bunatatea Lui, iar cei rai pedeapsa meritata, trebuie sa existe o judecata. Judecata particulara are loc imediat dupa moartea omului si are ca scop trecerea sufletului in locul asteptarii raiului sau asteptarii iadului. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad. Faptele bune ale omului şi o conştiinţă curată sunt în momentul acela de un mare ajutor şi o mare bucurie pentru dânsul. Faptele bune servesc desprijin sufletului care se urcă către Domnul,într -o mare bucurie,însoţiţi deîngerii cei buni; iar sufletul plin de păcate este condus de diavoli în iad, unde va suferi chinuri în veşnicie. Sufletul, în acel timp este cuprins de spaimă la vederea grozavilor şi răilor diavoli. El este turburat,cugetând la drumul îndelungat ce are să-t facă la noul fel de viaţă ce are să înceapă dupădespărţirea sa din trup. Mare groază şi mare spaimă are sufletul aşteptâd sa fie dus la judecata. Îngerii buni stând în faţa demonilor ,le înfăţişează cugetările cele mai bune, cuvintele cele evlavioase, faptele cele bune,rugăciunile şi milosteniile, precum şi toate meritele sufletului,din viaţa sa. Dar în acelaşi timp şi diavolii aduc de faţă toate păcatele din viaţa acelui suflet, care atunci plin de groază şi de spaimă aşteaptă îndreptăţirea şiscăparea tui, sau osânda şi chinurile iadului,împreună cu duhurile viclene , cărora le-a slujit în viaţa sa.