Problema agrară în România în perioada 1864-1921

Istoria poporului nostru atesta cu puterea de convingere a faptelor ca agricultura a reprezentat pe parcursul a lungi perioade istorice ocupatia de baza a locuitorilor meleagurilor noastre si de asemenea ca taranul român a avut un rol important în dezvoltarea economico-sociala si politica a tarii; taranimea a avut din cele mai vechi timpuri si pe parcursul unor întregi si întinse epoci istorice, o misiune grea si complexa, a fost mereu categoria sociala cea mai defavorizata, cea mai supusa la sarificii si jertfe. În a doua jumatate a secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, alaturi de problema desavârsirii unitatii nationale, se pune în discutie si existenta unei probleme agrare în teritoriul românesc.

Perioada 1864-1921 este marcata de doua dintre reformele agrare foarte importante pentru evolutia economiei, agriculturii si chiar a situatei economico-sociale a taranimii înspre mai bine. Masurile luate si reformele facute au generat destul de palid, un pas înainte în directia unor modificari ale raporturilor de proprietate si ale relatiilor de munca.

Am ales aceasta tema pentru referat întrucât consideram ca cele doua reforme agrare si celelalte masuri luate, privitoare la problema agrara în România, sunt extrem de importante pentru perioada pe care o marcheaza, reusind sa încununeze cu succes multele schimbari realizate spre sfârsitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX. România se transforma în aceasta perioada, atât din punct de vedere politic, administrativ, dar si din perspectiva sociala si cea economica, iar prin prezentarea reformei agrare din 1864 si a celei din 1921 sunt surprinse o parte din aceste schimbari.

Titlul referatului este ales în concordanta cu tema acestuia, încercând sa sublinieze înca de la început ca în România exista intr-adevar o problema agrara, care nu s-a rezolvat de-a lungul a 57 de ani, ea a existând chiar înainte de 1864, si continuând sa persiste si dupa 1921.

În realizarea acestui referat am folosit cartea „ISTORIA ROMÂNIEI” –compendiu-, la realizarea careia au participat Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Ion Oprea, Stefan Pascu, Gheorghe Smarandache si altii. Aparând la EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA BUCURESTI, 1969, volumul înfatiseaza succint istoria patriei noastre începând cu epoca straveche si terminând cu epoca contemporana.

Importanta pentru realizarea referatului nostru a fost si lucrarea lui Constantin Corbu, numita de catre acesta „ROLUL TARANIMII ÎN ISTORIA ROMÂNIEI (SEC. XIX)”, aparuta la EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA BUCURESTI, 1982, care a încercat sa sintetizeze istoria taranimii române, în conditiile existentei unor cercetari de amplitudine. Lucrarea este alcatuita din sase capitole, în care sunt cuprinse „marturii noi, interpretari noi, o cuprindere noua a întregului material istoric, într-o imagine unica”* fata de cele elaborate anterior.

Lucrarea lui Romus Dima, „ORGANIZAREA POLITICA A TARANIMII (SFÂRSITUL SEC. XIX - ÎNCEPUTUL SEC XX)”, EDITURA STIINTIFICA SI ENCICLOPEDICA Bucuresti, 1985, în care autorul scrie despre taranul român si despre rolul si locul sau în dezvoltarea economico-sociala si politica a tarii, este o alta resursa bibliografica importanta. Parerea autorului este aceea ca taranul român a reprezentat din cele mai vechi timpuri si pe parcursul multor epoci istorice figura centrala a progresului, factorul determinant al dezvoltarii societatii noastre. Organizata în trei capitole, cartea lui Romus Dima, aduce argumente pentru a-si sustine ideea generala ca tararanimea a constituit o forta sociala principala în istoria poporului român si analizeaza problema din câteva puncte de vedere fundamentale.

O alta resursa bibliografica demna de luat în seama este si cartea intitulata „ISTORIA POPORULUI ROMÂN”, publicata în editie de masa de BIBLIOTECA DE ISTORIE si aparuta la EDITURA STIINTIFICA în 1970, fiind sub redactia academicianului Andrei Otetea, alaturi de comitetul de coordonare format din: I. Popescu Puturi, I. Nestor, M. Berza si V. Maciu, expune istoria României de la aparitia omului în spatiul carpato-dunarean pâna în zilele noastre si prezinta temeiurile istorice ale transformarilor produse în tara noastra. Ea ofera cititorilor o viziune de ansamblu a istoriei poporului nostru si permite o orientare rapida si sigura în problemele istoriei societatii românesti.

Nu în ultimul rând mentionam si lucrarea „DOCUMENTE PRIVIND ISTORIA ROMÂNIEI ÎNTRE ANII 1918-1944”, realizata de Ioan Scurtu, Constantin Mocanu si Doina Smârcea, aparuta la EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA BUCURESTI, 1995, destinata mai ales studentilor din facultatile cu profil, si nu numai, si celor doritori sa cunoasca istoria româneasca din perioada 1918-1944, pe baza de documente autentice si multiple.