Regalitatea în România 1866-1947

Odata cu abdicarea fortata a lui Alexandru Ioan Cuza a aparut ideea aducerii unui print strain. Agitatia interna a fost urmata si de una externa – unele puteri straine se întrebau daca unirea celor doua principate ar mai putea fi recunoscuta. Pentru a depasi aceste momente de nesiguranta politica cat mai repede,romanii au propus aducerea unui principe strain, in acest sens i-au facut propuneri printului de Flandra, mezinul regelui Leopold I al Belgiei. Acesta, insa refuza, neavand garantia marilor puteri astfel ca dupa mai multe discutii s-a hotarat aducerea in tara a printului Carol de Hohentzollern-Sigmaringen. Astfel marile puteri erau puse in fata faptului implinit iar unitatea nationala era pastrata, totusi din precautie totul a fost pastrat secret pana ce noul domn a fost adus in tara.

Domnia lui Carol I (1866-1914)

Domnul Carol I,investit in 1866, a avut cea mai lunga domnie din istoria romaneasca.Programul lui Carol I a avut trei obiective fundamentale:stabilitate politica prin regim constitutional,modernizare si continuitate dinastica.

Inca din primele momente,prin atitudinea sa demna,el a facut sa scada rezistenta marilor puteri la noua situatie politica din Romania.Cea mai importanta stavila a fost inlaturata in octombrie 1866,cand Domnul a primit firmanul de numire din partea sultanului.

Grija pentru intemeierea unei dinastii ereditare in Romania a dus la contractarea casatoriei sale cu Elisabeta de Wied,fina reginei vaduve a Prusiei,inrudita prin mama ei cu regina Suediei.In cursul unei calatorii in strainatate,Carol I isi intalneste viitoarea sotie si o cere imediat in casatorie.La 3 noiembrie 1869 are loc casatoria,la castelul Monrepos din Neuwied.

In primii ani de domnie rondajul politic a fost foarte anevoios si noile forme institutionale pareau ca falimenteaza.Tensiunea politica atinge paroxismul la 10 martie 1871.In seara acelei zile,colonia germana din Bucuresti se pregatea sa sarbatoreasca ziua de nastere a imparatului.O multime condusa de studenti inconjura localul,boicoteaza strigand:”Traiasca Republica” si incearca sa patrunda cu forta in sala.Carol I, instiintat de incident,le cere primului-ministru,Ion Ghica,si prefectului Politiei sa restabileasca ordinea.Tot in acea noapte Domnul ii solicita demisia lui Ion Ghica si-i face cunoscut ca va convoca,in dimineata aceleasi zile,Locotenenta domneasca pentru a-i preda conducerea tarii.

La 11 martie dupa mai multe sedinte Lascar Catargiu anunta ca a reusit sa formeze guvernul.Componenta lui este acceptata de domnitor si nu mai abdica.Criza politica ia astfel sfarsit,iar autoritatea Domnului sporeste.

Treptat,situatia tarii se imbunateste,finantele se consolideaza,se construiesc cai ferate,se reorganizeaza armata.Pe plan extern se intensifica preocuparile diplomatiei romanesti-sustinute de Carol I – pentru dobandirea independentei.Se punea problema lichidarii relatiilor anacronice,se suzeranitate,care mai legau tara de Imperiul Otoman si iesirii ei de sub regimul juridic al garantiei colective a marilor puteri. Declansarea crizei orientale in vara anului 1876 le impune conducatorilor romani valorificarea noii situatii internationale in beneficiul consolidarii existentei politice a tarii printro actiune mult mai dinamica.Guvernul condus de Ion C. Bratianu demareaza,in noiembrie 1876,discutii pentru precizarea raporturilor romano-ruse, intrucat Rusia isi declarase deschis intentia de a interveni in Balcani impotriva Turciei.In paralel,incercarile Romaniei de a-si obtine independenta pe cale diplomatica raman fara rezultat.

La 4 aprilie 1877 se semneaza conventia romano-rusa.In temeiul ei,guvernul roman asigura armatei rusesti libera trecere prin teritoriul Romaniei si tratamentul rezervat armatelor inamice.In schimb,guvernul tarist se obliga a mentine si a face a se respecta drepturile politice ale statului roman,precum si a mentine si a apara integritatea actuala a Romaniei.

Razboiul ruso-turc izbucneste la 12 aprile 1877.La 9 mai 1877,intrunit in sesiune extraordinara,Parlamentul anunta in mod solemn ca toate legaturile cu Poarta otomana sunt rupte,iar Romania se proclama independenta.Sarbatoarea nationala de a doua zi -10 mai 1877- se celebreaza si ca zi a independentei nationale.

Intrarea efectiva a tarii in razboi alaturi de Rusia,refuzata initial,se produce dupa infrangerile suferite de rusi,lui Carol I incredintandu-i-se,la 16 august 1877,comanda suprema a fortelor romane si ruse din zona Plevnei.Dupa lupte grele si un indelungat asediu,Plevna a fost cucerita la 28 noiembrie 1877; trupele romane au actionat apoi si la Rahova,Vidin si Smardan.

Dupa incheierea razboiului,Romaniei ii este insa refuzat dreptul de a participa la tratativele de pace.

Tratatul de pace incheiat la Berlin,la 1 iulie 1878,a recunoscut independenta de stat a Romaniei,conditionata insa de modificarea art. 7 din Constituie privitor la drepturile strainilor(in principal,ale evreilor)la impamantenire.Romaniei i se atribuie Dobrogea si Delta Dunarii,cu Insula Serpilor,dar ea a fost silita sa retrocedeze Rusiei cele trei judete din sudul Basarabiei.

La 9 septembrie 1878 Consiliul de Ministri decide ca Domnul Carol I sa poarte titlul de Alteta Regala.Aceasta titulatura este folosita pentru prima data la 8 octombrie 1878,cu ocazia sarbatoririi intrarii solemne a armatei in capitala tarii.

Recunoscut de sefii de stat ai Austro-Ungariei,Mariei Britanii,Frantei,Germaniei,Italiei si Rusiei,titlul de Alteta Regala al Domnului Carol I este oficializat la 13 octombrie 1878.

La 8 iunie 1884, legea de revizuire si modificare constitutionala consfinteste in actul fundamental,odata cu reformarea sistemului electoral,proclamarea Regatului si titlul de Rege al Romaniei.

In acest rastimp devine tot mai presanta chestiunea reglementarii succesiunii la tron,destinata sa asigure perenitatea dinastiei ereditare,asa cum fusese conceputa in structura organizarii politice intemeiate in 1866.Dupa zece ani de casatorie,impliniti in 1879, Carol I nu avea inca un urmas la Coroana Romaniei.Intr-adevar,dupoa moartea principesei Maria(1871-1874),sotia sa, Elisabeta, nu a mai putut avea alt copil,cu toate tratamentele facute in statiuni balneare renumite.

Problema ii viza in primul rand pe suverani,care trebuiau sa admita cazul unei vacante la tron fara mostenitor direct.Numai pornind de aici se putea declansa mecanismul constitutional prevazut pentru o asemenea situatie,si anume, aplicarea art.83 din Constitutie,potrivit caruia, in lipsa de urmasi,succesiunea tronului se cuvinea celui mai in varsta dintre fratii lui Carol I sau descendentilor acestora in ordinea de primogenitura.Intrucat Carol avea un frate mai mare,Leopold,care,larandul sau,avea doi baieti,Wilhelm si Ferdinand,acestia erau indrituiti sa consimta la prevederile constitutionale referitoare la succesiunea tronului Romaniei.

In urma renuntarii la tron, de catre principele Wilhelm,principele Ferdinand era cel ce ramanea ca posibil mostenitor la Coroana Romaniei. Situatia este oficializata la 14 martie 1889,cand Senatul voteaza o motiune prin care Ferdinand de Hohenzollern este inscris in apelul sau nominal sub numele de Alteta Regala,principe de Romani,mostenitor prezumtiv al Coroanei.Decertul regal din 18 martie 1889 confirma aceste titluri.

Dupa izbucnirea razboiului mondial,Consiliul de Coroana convocat de Regele Carol I la 21 iullie 1914 se pronunta pentru neutralizarea Romaniei,desi suveranul a sustinut ca datoria Romaniei era sa execute tratatele ce o legau de Puterile Centrale.Ca Rege constitutional ,Carol I s-a aplecat in fata hotararii sfetnicilor sai.De altfel,cu putin inaintea sfarsitului, el aproba semnarea conventiei cu Rusia,care ii asigura Romaniei,ca pret al neutralitatii,Ardealul si tinuturile romanesti don monarhia habsburgica.Primul Rege al Romaniei putea sa-si considere datoaria fata de tara implinita.La 27 septembrie 1914 domnia lui lua sfarsit.