Geneza și evoluția orașului medieval european

Orașul medieval reprezintă o așezare complexă din punct de vedere demografic, topografic, o așezare înconjurată de ziduri, dominată de biserici și fortărețe, cu un anumit statut, cu instituții și cu o activitate economică amplă ce presupunea practicarea agriculturii, a meșteșugurilor și a comerțului .

În ceea ce privește tipologia orașelor medievale, aceasta este una foarte variată și poate fi prezentată, utilizând numeroase criterii de clasificare:

Din punct de vedere economic – orașe agricole, consumatoare, producătoare, comerciale. După natura dominației politice, întâlnim orașe senioriale, patriciene, plebeiene. După prezenţa sau absenţa patriciatului cavaleresc urban, posesor de castele şi de domenii întinse, întânim două tipuri de oraşe medievale: europene: „Un tip sud-european, găsit, în special, în Italia şi sudul Franţei, care în ciuda tuturor deosebirilor, este mult mai apropiat de polisul antic, decât de celălalt tip, din nordul Franţei, Germania şi Anglia, care în pofida unei mari varietăţi de forme reprezintă o unitate [...]. Patriciatul cavalerilor din oraşele Europei de sud poseda castele şi domenii în afara oraşelor, ca şi cel din Antichitate ... Cu cât ne îndreptam spre nord, această situaţie devine din ce în ce mai puţin frecventă, pentru ca în timpurile târzii, în oraşul tipic nordic şi central european, ea să fie în întregime absentă” .

După criterii geografice: oraşe insulare (cum sunt cele engleze), oraşe continentale (cum sunt cele italiene, germane, franceze, poloneze); oraşe maritime ( „Polisurile au apărut mai întâi ca porturi comerciale maritime, indiferent de cât de puternice erau ele din punct de vedere feudal” ; Veneţia şi Genova din Evul Mediu ) sau fluviale, precum cele de pe Tigru şi Eufrat sau cele de pe Nil; oraşe africane, asiatice, europene (cu subtipurile: oraşe din nordul, din sudul, din centrul, vestul sau estul acestui continent) .

După tipul de cultură: oraşe indiene, egiptene, chineze, polisul grec şi cel roman, oraşe bizantine, islamice, ruseşti etc. De asemenea, Max Weber utilizează conceptul de arie culturală, ca de exemplu, când vorbeşte de aria culturală elenică.

După mărime: oraşe foarte mari, mari, mici şi foarte mici. „În fapt, această tipologie este tributară naturii investigaţiei sociologice întreprinse şi ea poate varia în funcţie de necesităţile cercetării” .

Condițiile favorabile apariției orașelor medievale au fost stabilitatea și siguranța drumurilor, stăvilirea migrațiilor, intensificarea economiei, existența privilegiilor, a unei mai bune organizări, ideea de piață permanentă, drepturile de întemeiere ade târguri și așezări acordate de puterea centrală, ridicarea zidurilor etc.

Începând cu secolul al VII-lea populaţia Europei a început sa crească. Această explozie demografică a făcut posibilă si necesară în acelaşi timp o creştere a suprafeţei destinată cultivării. Îmbunătăţirile tehnologice, prin intensificarea exploatărilor, au contribuit la obţinerea de noi terenuri arabile: unelte mai bune, pluguri şi grape, la fel şi răspândirea morilor de apă, metode îmbunătăţite de înhămare a animalelor de povară. Toate aceste schimbări au îmbunătăţit producţia. În marile state din nordul caselor religioase france, locuitorii au început să împartă terenul arabil în trei părţi egale pe pământurilor de exploatare senioriale, aşa numitele pământuri salice . Aceste părţi erau semănate prin rotaţie cu seminţe de toamnă şi primăvară, a treia parte rămânând nesemănată. Acesta a fost începutul sistemului agricol a celor trei terenuri arabile şi a însemnat o creştere semnificativă a producţiei de grâu care a reprezentat mai multă pâine pentru un număr mai mare de populaţie. Cu toate acestea, producţia era deosebit de scăzută şi populaţia, în general, trăia la un pas de foamete. Fiecare recoltă slabă se putea transforma într-un dezastru, deoarece nu puteau fi acumulate pentru mult timp surplusuri suficiente de la un anotimp la altul sau pentru distribuirea de la o localitate la alta .