Viața Economică și Socială în Secolele XIV-XVII

Organizarea societăţii medievale in Ţările Române

După întemeiere, Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, continuă să se dezvolte, urmaşii direcţi ai întemeietorilor desăvârşind organizarea instituţională şi încurajând înflorirea economică.

Înstituţia centrală în plan politic este domnia, care îl are ca mare stăpânitor pe domn, acesta având atribute politice, economice şi administrative. El era comandantul suprem al armatei şi în plan administrativ, era ajutat de Sfatul Domnesc alcătuit din marii boieri şi dregători.

Un alt organ politic era Marea Adunare a Ţării, convocată periodic, având atribuţii elective şi judecătoreşti. Forţa militară a ţărilor noastre consta în Oastea cea mare a ţării (toate categoriile sociale) şi sistemul de cetăţi fortificate.

Până în secolul XVI, domnia în Ţările Române este foarte puternică şi autoritară, remarcându-se două mari dinastii: a Basarabilor în Ţara Românească şi a Muşatinilor în Moldova.

Puterea domnească se transmite după principiile electivo-ereditare, esenţial fiind, ca cel care moştenea tronul să fie de “os domnesc”. Puteau deveni domni chiar şi rude îndepărtate sau fii nelegitimi ai domnului.

Titlul domnesc al conducătorilor români încă din secolul XIV era asociat cu particular “Io”, simbolizând esenţa divină a puterii domneşti şi însemnând “ cel ales de Dumnezeu “.

În epoca medievală românească , biserica a fost mereu strâns legată şi permanent sprijinită de domnie, conducătorii oferind domenii şi averi importante bisericii. Aceasta rămâne sub sfera de influenţă a bisericii răsăritene.

Se întemeiază primele mitropolii: 1359 Mitropolia Ţării Româneşti (Iachint de Vicina) şi 1401 Mitropolia de la Baia (Iosif).

Imperiul Otoman încearcă să impună el puterea în statele române şi de aceea se suprapun mai multe domnii şi chiar există câte doi conducaăori pentru acelaşi teritoriu: unul de drept şi altul impus de otomani.

Forma de organizare specifică acelor timpuri era obştea sătească.

Aceasta era constituită pe baza principiilor de autoconducere, fiind forma de organizare anterioară stăpânirii feudale. Ea veghea şi reglementa toate chestiunile în legatură cu stăpânirea şi exploatarea pământului în comun, dreturile membrilor obştei asupra pământului fiind ereditare şi egale.

Era supusă unei răspunderi collective pentru crimele săvârşite pe teritoriul obştii. Veghea asupra ordinii din interiorul ei, având dreptul să izgonească din sânul său pe acei care nu respectau tradiţia consfinţită de veacuri.

Prin cneazul sau vatamanul care se afla în fruntea obştii, împreună cu bătrânii satului, realizau acea autoconducere în toate sectoarele vieţii.

Principalele categorii sociale ale acestei perioade erau, pe de o parte formată din oameni care lucrau pământul prestând obligaţii în natură şi în muncă (ţărani dependenţi, robi) iar pe de altă parte o categorie a celor care stăpâneau pământul ( boieri, cneji).

Ţăranii aveau anumite obligaţii faţă de stat, care constau în achitarea unor taxe dintre care amintim capitaţia, taxa de căsătorie în afara domeniului, taxa de mână moartă (obligaţii personale), claca, dijma, censul (reale), cele în schimbul utilizării anumitor bunuri ce aparţineau seniorului (suplimentare).

Cei dependenţi nu aveau drept de strămutare şi munceau din greu pentru a-i oferi seniorului tot ceea ce acesta îşi dorea, astfel mulţumindu-l.

Atunci când seniorul avea de plătit taxe mari, ţăranii trebuiau să muncească de două ori mai mult pentru a obţine o cantitate mare de produse pe care seniorul o putea vinde pe piaţă.

După legile existente în epoca medievală, ţăranii dependenţi nu aveau nici un drept şi practic nici măcar nu îşi aparţineau lor înşişi. Ei erau nevoiţi să urmeze în totalitate legile seniorului deoarece acesta conlucra cu Biserica.

Nemulţumirile ţăranilor în legătură cu condiţia precară de viaţă a dus la numeroase răscoale: Bobâlna (1437), a lui Gheorghe Doja (1514).

În epoca medievală, femeia nu juca un rol important în cadrul societăţii, fiind în general supusă întreţinerii casei.

Femeile care făceau parte din categoria ţăranilor dependenţi, erau nevoite pe lângă aceste îndeletniciri să se îngrijească de curăţenie şi să gătească pentru senior.

Întreaga societate medievală se baza pe relaţii şi “multiple dependenţe reciproce“ sau interdependente.