Interpol și lupta contra terorismului

I. Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei INTERPOL

Interpolul, sau mai corect spus, Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală (ICPO), reprezintă cea mai mare organizaţie mondială de poliţie. Aceasta facilitează cooperarea transfrontalieră între organismele de poliţie şi sprijină toate acele organizaţii, autorităţi şi servicii care au misiuna de prevenire şi combatere a criminalităţii internaţionale . Sub această denumire, Interpol, organizaţia este cunoscută în special după anul 1956, când, în urma sesiunii cu numărul 25 din iunie 1956, este adoptată Constituţia organizaţiei , care în capitolul Dispoziţii generale, la articolul 1 se prevedea clar că „ Organizaţia numită Comisia Internaţională pentru Poliţie Criminală se numeşte de acum înainte Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – INTERPOL” .

Trebuie menţionat că încercări de realizare a unei poliţii comune pentru întregul spaţiu european, care să lupte cu criminalitatea care devenea din ce în ce mai prezentă în viaţa comunitară, au existat încă din secolul al XIX – lea, cu precădere în a doua jumătate a acestui secol. Unii cercetători ai fenomenului cooperării poliţieneşti internaţionale consideră Asociaţia Internaţională a Şefilor de Poliţie (International Association of Chiefs of Police – IACP), înfiinţată în 1893 la Chicago, ca fiind un nucleu al viitoarei organizaţii – INTERPOL .

Încetul cu încetul, se fac primii paşi către o colaborare universală între poliţii. Astfel, istoria Interpol – ului începe în aprilie 1914 când unii experţi juridici şi ofiţeri de poliţie din 14 ţări diferite s-au întâlnit la Monaco, la Primul Congres de Poliţie Judiciară Internaţională, pentru a discuta despre înfiinţarea unui birou internaţional de criminalistică şi de a clarifica procedurile de extrădare . În ciuda sugestie implicit date de către numele Congresului, reuniunea s-a axat mai exact pe aplicarea legilor dreptului penal, o evoluţie a dreptului penal care a fost anticipată încă de la sfârşitul secolului al XIX – lea. Se pare că, totuşi, Congresul nu a reuşit să înfiinţeze o organizaţie internaţională de poliţie, din cauza faptului că această întâlnire nu a fost organizată de către oficiali ai poliţiei, ci de politicieni şi funcţionari juridici , ducând la abandonarea ideii, cu precizarea că va avea loc un nou congres în august 1916 la Bucureşti, însă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, visul poliţiştilor se destramă brusc . După izbucnirea Primului Război Mondial, nu au existat progrese semnificative pentru crearea unei organizaţii internaţionale de poliţie până în anul 1923, atunci când a avut loc al II – lea Congres, ţinut la Viena. INTERPOL a fost creat în urma invitaţiei guvernului austriac a oficialilor poliţiei din toată lumea care, în urma unei rezoluţii, au hotărât ca organizaţia să se numească Comisia Internațională de Poliție Criminală – ICPC (International Criminal Police Commission), sediul fiind stabilit la Viena . Preşedinte al ICPC a fost ales Johannes Schober, el deţinând această funcţie până în anul 1932, când acesta se stinge din viaţă . Organizaţia s-a dezvoltat până în 1938, când Germania nazistă a anexat Austria; toate datele organizaţiei şi sediul acesteia au fost mutate la Berlin. Izbucnirea celui de – al Doilea Război Mondial a încheiat în mod efectiv activitatea Interpol – ului. După încetarea războiului, ICPC a acceptat oferta pe care guvernul francez i-a propus-o, aceea de a întemeiea sediul central la Paris, împreună cu personalul necesar pentru formarea Secretariatului General, membrii personalului fiind reprezentanţi oficiali ai poliţiei franceze. În 1949, Organizaţia Naţiunilor Unite a acordat Interpol-ului statutul consultativ de organizaţie non – guvernamentală .

Din anul 1946 şi până în anul 1955, membrii organizaţiei au crescut, de la 19 la 55 de ţări, acest lucru fiind îmbucurător şi încurajator pentru toate ţările care luptau împotriva criminalităţii.