Monumente și Morminte Megalitice

Termenul de megalit (gr. „mega”+”lithos”=”piatra mare”) denumeste un tip de monumente preistorice, cu functie necunoscuta (probabil funerara sau de cult) alcatuite fie dintr-un bloc mare, fie din suprapunerea unor blocuri sau dale mari de piatra sumar prelucrata. Formele cele mai obisnuite sunt menhirul, cromlehul si dolmenul .

Menhirele si statuile-menhir

Divinitati protectoare plasate la marginea padurilor, pe unde treceau drumurile antice sau eroi zeificati de cei vii? Rolul si functiunea acestor monoliti sculptati sunt înca dificil de determinat cu certitudine. Siluete groase cu fata de-abia schitata sau veritabile statui, menhirele sunt semnele unui univers sacru sau în care, pentru prima data, figura umana ocupa un loc esential .

Simbolic, menhirul are rolul de paznic de mormînt, fiind de obicei asezat alaturi sau deasupra unui depozit mortuar. Piatra e presupusa a apara de animale, de hoti, dar mai ales de moarte, caci aidoma incoruptibilitatii pietrei, sufletul defunctului trebuie sa dainuiasca pe veci fara a se destrama. Eventualul simbol falic al pietrelor funerare preistorice confirma acest sens, falusul fiind simbolul existentei, puterii si duratei. Este un simbol masculin de protectie si vigilenta. Conform spuselor lui Caesar, menhirele sunt simulacre ale lui Mercur, iar în traditiile celtice, aceste cenotafuri sau stele funerare erau înaltate în favoarea marilor druizi, la limita pamînturilor celor vii, în fata cîmpiei fericite, unde supravietuiesc mortii. Piatra de menhir se înrudeste cu arborele vietii si cu axa lumii. Se pot distinge statui menhire feminine si masculine, cu ornamente ce pot fi identificate cu anumita precizie. Andre Varagnac vede în aceste menhire urme ale simbolisticii focului si ale fecunditatii .

Menhirele sunt monumentele megalitice cele mai simple în aparenta. Termenul "menhir" (breton, la origine) înseamna "picior lung" si a fost introdus la sfîrsitul secolului XVIII. Menhirele sunt mai frecvent amplasate pe piscuri decît pe pante, dar exista si în fundul vailor. Pot fi singure sau asociate unor monumente funerare sau altor menhire, în acest caz formînd monumente complexe. Forma lor variaza dupa roca din care sunt constituite, cel mai frecvent sunt alungite vertical. Granitul este o roca foarte folosita, iar extractia se facea prin asociatia traditionala a focului cu apa rece sau prin umflarea lemnului într-o spartura.

În provincia Bretagne sunt cunoscute 7 menhire taiate, de forma regulata si dimensiuni între cîtiva decimetri si 20 metri: la Champ-Dolent, Finistere, Saint Gonvarc'h, Kerenneur, Kerhouezel, Kergardiou, Kerlaos, Locmariaquer (azi rupt) . Evocînd menhirele din Languedoc, construite din calcare, gresie, granit, sisturi etc. observam nu doar numarul lor mare, ci si diversitatea de forme, materiale sau talia diferita. Majoritatea monolitilor au între 1,70 si 2,50 m înaltime, dar se gasesc si un numar mare de exemplare impresionante ca înaltime: menhirul de la Counozouls (8,90 m), Lussan (6 m), Bondons (5,40 m) etc.

Dintre menhire se detaseaza o categorie aparte, cea a statuilor-menhir. Statuaria menhirilor din sudul Frantei este reprezentata prin mai mult de 200 monumente. Patru grupe principale (din provinciile Corsica, Provence, Languedoc si Rouergat) compun acest ansamblu. Grupa corsica e cu siguranta azi cea mai cunoscuta marelui public. Grupa provensala situata la est de Ron numara cam treizeci de stele, deseori sparte si de talie mica (cele mai mici ating 30 cm) si dateaza din eneolitic, fiind conservate azi în muzeele locale sau în colectii private. Grupa din Languedoc cuprinde în jur de 30 de stele si statuete antropomorfe. Acestea au fost ridicate cam prin a doua jumatate a mileniului III ( 2600-1800 a. Chr ). În provincia Rouergue se concentreaza cam 100 de monoliti, fiind cea mai importanta regiune din sudul Frantei din acest punct de vedere. În ultima subgrupa, cea din Haut-Languedoc sunt cuprinse menhirele cele mai spectaculoase ca talie si numar, în jur de 500, cuprinse în parcul natural regional din Haut-Languedoc, dintre care cam 40 sunt statuete menhir . Depasind rar doi metri în înaltime, statuile - menhir sunt o varianta sculptata a menhirelor aniconice. Au aparut catre 2000 a.Chr si cele mai cunoscute sunt, în provincia franceza Languedoc, la Cazarils, Saint-Theodorit, Collorgues, Truc de Marti, Picarel-le-Haut, Cambaissy, la Bole etc.

Statuia-menhir este înainte de toate un menhir, o piatra plantata. Diferenta fundamentala vine din gravurile sale sculptate în ronde-bosse, din figurile geometrice pe care le putem analiza ca o încercare de reprezentare umana, utilizînd dalele de piatra ca suport. Gravura trasaturilor fizice si/sau vestimentare este înca suficient de neta si expresiva în marea majoritate a cazurilor si permite usoara diferentiere a menhirelor aniconice de statuile-menhir. În unele cazuri, gravurile s-au sters progresiv datorita expunerii pietrei la intemperii de-a lungul mileniilor si uneori nu se mai pot distinge gravurile. Acest insolit patrimoniu ancestral se limiteaza la o mica zona din teritoriul francez, ceea ce îi sporeste misterul . Statuile menhir sunt fara îndoiala figuri umane, de barbati, de femei, de zei sau chiar de genii protectoare. Un mare numar de statui reprezinta personaje masculine, în timp ce altele de factura mai tardiva, ne aduc aminte incontestabil de personaje feminine pe care le putem recunoaste dupa gravura sînilor mici. Pieptul statuilor - menhir din Rouergat e în opozitie cu atributele opulente ale zeitelor mame neolitice si infirma ideea ca aceste statui figurau zeitele fertilitatii si fecunditatii. În unele cazuri se observa o stergere a atributelor masculine înainte de a feminiza statuia prin adaugarea de sîni. Semnificatia gestului de schimbare a sexului nu se cunoaste. Pietrele care au servit ca suport sunt putin înalte, bine regularizate si vîrful lor este deseori rotunjit. Motivele gravate cel mai frecvent sunt o fata cu doi ochi, brate si picioare. În unele cazuri, parul, sînii, mîinile si picioarele se adauga la decoratia de baza traditionala. Gura, nasul si urechile ramîn motivele des absente, fapt ce subliniaza predominanta vederii prin raport cu celelalte simturi si subliniaza imposibilitatea materiala de a comunica cu oamenii. Atributele apar pe majoritatea menhirelor. Urme de tatuaje pe fata, coliere diverse, arme(arc sau sulita), centuri, vesminte sunt motivele cele mai des reprezentate, dar mai apar si diademe, coifuri. Unii specialisti avanseaza ideea unui decor colorat, lucru demonstrat pentru unele menhire din Corsica si peninsula Iberica. Un obiect enigmatic, de forma ascutita, cu vîrful îndreptat spre sol, gaurit la capat, reprezentat cel mai des pe partea superioara a pieptului apare des, iar semnificatia lui este necunoscuta. Obiectul real pe care-l reprezinta nu s-a descoperit înca. Pe unele monumente distingem figuri geometrice cu functie necunoscuta, care au fost atribuite unui cult al ploii sau al apei ori a soarelui.