Politica internă a domnilor fanarioți

Introducere

Epoca fanariotă este privită în istoriografie ca o perioadă de declin deoarece este marcată de pierderi teritoriale, în unele cazuri provincii întregi, domnii devin niște simpli funcționari ai sultanului, fiind schimbați foarte des, iar fiscalitatea se accentuează. În timpul a peste o sută de ani au fost patruzeci de domni în Muntenia iar treizeci și șase în Moldova. Aceștia erau schimbați dintro țară în alta, Constantin Mavrocordat domnind astfel de șase ori în Țara Românească și de patru ori în Moldova.[1]

[1]C.C.Giurescu, Istoria Românilor vol III De la moartea lui Mihai Viteazul până la sfârșitul epocii fanariote (1601-1821), Editura All Educational, București, 2000, pag.163-164.

Cu toate acestea epoca fanariotă are și aspecte pozitive. Deși rare, au fost personalităti marcante care și-au lăsat amprenta atît în plan economic cît și social, administrativ si judecatoresc. Se desființează iobăgia, se înființează școli, spitale, biserici si mănăstiri, învățămîntul este reformat iar ideile înaintate ale Apusului,patrund prin intermediul lor,influențînd mentalitatea culturii românești. În această epocă apar opere originale în literatură, știință și artă fiind o perioadă de înflorire culturală.Majoritatea fanarioților erau oameni culți și promotori ai frumosului, unii construind gradini , fîntîni și case domnești după modelul celor din Imperiul Otoman. De asemenea schimbarea domnilor fanarioți dintro țară în alta a dus la o apropiere între cele două țări, realizîndu-se treptat că este vorba despre același popor, aceeași limbă, aceeași organizare și moravuri.[2]

[2] C.C.Giurescu,pag.163-164.

I.Regimul fanariot în istoriografia română

Isoriografia în Moldova este reprezentată în epoca fanariotă,printre alții, de Dimitrie Cantemir,Axinte Uricarul și Ion Neculce.Axinte Uricarul se ocupă de transcrierea cronicilor anterioare iar Ion Neculce scrie Letopisețul Țării Moldovei.Dimitrie Cantemir își finisează în 1716 „Descriptio Moldavie”, o enciclopedie a Moldovei pe care o descrie din punct de vedere administrativ, politic, militar, economic, social, al obiceiurilor, religiei și al limbii.

În Muntenia unii din reprezentanții istoriografiei sunt Radu Popescu, Mitrofan Grigorș, stolnicul Dumitrache, Ianache Văcărescu, Calugării Cronicari. Mai importante sunt operele lui Radu Popescu,care întocmește o cronică care să răspundă aceleia întocmite de Cantacuzini, rivalii săi și a partidului Bălenilor, ale lui Ianache Văcărescu, „Istoria a prea puternicilor împărați otomani” , și ale lui Dionisie Fontino, „Cronografului Țării Românești de la 1764 până la 1815”. [3]

[3] C.C.Giurescu ,pag. 565-578.