Extras din referat
CAP I.Traditional si modern in studierea
limbii române in scoală.
1.Importanţa studierii limbii române in şcoală
Studierea limbii române în şcoală prezintă o importanţă inestimabilă, pentru că :
- limba română este expresia cea mai cuprinzătoare a fiinţei naţionale a poporului român: ea identificându-se, de fapt, cu existenţa milenară a acestui popor, cu modul lui particular de a înţelege existenţa, cu momentele istorice cruciale prin care i-a fost dat să treacă, cu bucuriile şi tristeţile trăite din plin într-un spaţiu geopolitic destul de vitreg, cum atât de inspirat spune poetul: "Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Un şirag de piatră rară/ Pe moşie revărsată.! / Limba noastră-s vechi izvoade,/ Povestiri din alte vremuri! Şi cetindu-Ie-nşirate,/ Te-nfiori adânc şi tremuri" ;
-limba română este limba oficială a statului naţional român, independent şi indivizibil, iar însuşirea ei de către cetăţenii lui devine, în primul rând, o necesitate dictată de imperativele intercomunicării verbale, în cadrul vieţii sociale, economice, politice şi culturale din spaţiul românesc;
-limba română, având acest statut oficial, instituţionalizat, asigură dobândirea cunoştinţelor din sfera tuturor celorlalte obiecte de învăţământ;
-însuşirea corectă a limbii române de către elevi devine condiţia de bază în vederea realizării obiectivului fundamental al învăţământului de cultură generală: formarea omului în perspectiva integrării lui rapide în societate;
- procesul studierii limbii române în şcoală este parte integrantă a acţiunii de cultivare a gândirii elevilor, ştiut fiind adevărul că ideile se prefigurează şi persistă în mintea omului pe baza cuvintelor, propoziţiilor şi frazelor;
-limba română, bine cunoscută de către elevi, contribuie la dezvoltarea tuturor laturilor conştiinţei lor (spirit de observaţie, imaginaţie, capacitate creatoare etc.) şi la cultivarea disponibilităţii de a colabora cu semenii, de a întreţine relaţii interumane eficiente pe diverse planuri de activitate, imperativ categoric al dezvoltării vieţii moderne ;
- prin virtutile ei deosebit de expresive, limba română contribuie, într-o mare măsură, la cultivarea sensibilităţii elevilor, la nuantarea exprimării lor (orale şi scrise).
2.Obiectivele generale ale invăţării limbii in şcoală
Noile programe analitice, proiectate în cadrul actiunii de ansamblu privind restructurarea şi reforma învătământului românesc şi care sunt în proces de elaborare şi de aplicare eşalonată în timp, începând cu clasa a V-a (1996), apoi cu clasa a VI-a (1998), a VII-a (1999) etc., după ce precizează, de la început, că învătarea limbii române în învăţământul gimnazial se întemeiază pe modelul juncţional-comunicativ, adaptat particularitătilor de vârstă ale elevilor, formulează obiectivele generale ale învătării limbii în gimnaziu.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Studierea Limbii Romane.doc