Abordarea Sistematică în Știința Conducerii

ABORDAREA SISTEMATICA ÎN

STIINTA CONDUCERII

Ideea de calitate este din ce în ce mai frecvent corelata cu diversele „produse” ale conducerii: strategiile si politicile elaborate pentru diferite domenii, deciziile privind rezolvarea diferitelor probleme, activitatile de organizare, dirijare si control. În ultima instanta, calitatea conducerii este direct dependenta de capacitatea factorilor decizionali de a cuprinde si stapâni complexitatea dezvoltarii politice, economice si sociale contemporane. De regula, activitatea de conducere actioneaza asupra unui numar mare de factori economici, politici, sociali care se coreleaza în moduri diferite. În acelasi timp ea se confrunta cu activitatea constienta a indivizilor, a grupelor si claselor sociale, care în parte sau la un loc, genereaza incertitudini stari de vaguitate, rasturnari imprevizibile de situatii. Dezvoltarea sociala pune de fapt factorii de decizie în fata unor „complexitati ale complexitatii” care cu greu pot fi stapânite cu mijloacele traditionale ale intuitiei si experientei cotidiene. În raport cu aceste solicitari, factorii de conducere au nevoie de cunostinte stiintifice care sa le ofere instrumentele adecvate de investigatie si rezolvare, mijloacele potrivite pentru descifrarea si dominarea complexitatii sociale

.O asemenea stiinta a complexitatii este în curs de formare prin progresele cercetarii dinamicii sistemelor, prin contributiile ciberneticii sistemice. De fapt, ar trebui sa ne referim, folosind pluralul, la abordari sistemice, deoarece avem la îndemâna mai multe modalitati de studiere a complexitatii care au drept pivot comun, conceptul de sistem: calculul eficientei economice, activitatile de inginerie, procedurile psihologice, demersurile umaniste, etice sau artistice.

Abordarea sistemica, cunoaste în ultimii ani o larga dezvoltare în domeniul conducerii. Proliferarea termenilor de „cercetare operationala”, „analiza de sistem”, „inginerie sistemica”, „modelare” sau „simulare” exprima rolul din ce în ce mai activ pe care îl îndeplineste studiul sitemelor în fundamentarea stiintifica a actelor de conducere si dominarea complexitatii atât de caracteristice pentru evolutia lumii contemporane.

În raport cu aspectele multiple ale complexitatii dezvoltarii, procedurile analitice simple sunt în mare masura nesatisfacatoare. Pe scurt, abordarea analitica recurge la descompunerea obiectelor complexe în parti discrete, exploreaza componentele urmarind legaturile cauzale simple si reconstituie întregul prin însumarea partilor. Cercetarea sistemelor muta accentul de la elementele constitutive la totalitate, deduce cunostintele despre componente prin studierea comportamentului de ansamblu, pune în evidenta principiile dinamicii complexitatii pe baza schimbarilor materiale, energetice sau informationale. Conceptul de sistem este un fel de prescurtare a unei multimi de propozitii care se refera la numeroase obiecte aflate în interconexiune într-un mod oarecare. Avantajul principal pe care îl ofera studiul sistemelor rezulta deci din cuprinderea unitara de totalitate a unei multimi de evenimente, transformari, obiecte individuale care interactioneaza în timp si spatiu.

Ideea de totalitate este esentiala si permite centrarea investigatiei stiintifice pe studiul structurilor si dinamica structurilor proceselor sociale complexe. De aici rezulta importante consecinte metodologice. Abordarea sistemica ofera un cadru de explicatie pentru acele elemente care refuza descrierea cantitativa si cer o analiza calitativa. Permite investigarea mecanismelor de transformare a obiectelor si fenomenelor individuale în cadrul anumitor structuri. Dezvaluie relatii si proprietati ce nu pot fi accesibile pe calea cunoasterii intuitive, care dealtfel, nu poate cuprinde corect toate relatiile implicate. Pe planul gândirii aplicative, abordarea sistemica este un puternic instrument de inginerie capabil sa reproiecteze structurile sociale în concordanta cu anumite obiective si sisteme de valori. În perspectiva sistemica cele mai numeroase probleme complexe care astazi cer solutii de conducere adecvate cum ar fi planificarea teritoriala, dezvoltarea urbana, organizarea asistentei sociale, dezvoltarea sistemului de învatamânt pot si trebuie sa devina probleme de inginerie sociala.