Cuprins
- 1. Introducere în problematica analizei sistemelor 3
- 2. Abordarea sistemică a proceselor şi fenomenelor din economie 5
- 3. Principii generale ale analizei sistemelor 8
- 4. Integrarea analizei de sistem în ansamblul disciplinelor managementului ştiinţific 10
- 5. Metode ale analizei sistemelor economice 13
- 6. Tendinţe actuale în metodologia analizei de sistem 15
Extras din referat
Analiza sistemelor - obiect de studiu şi metode de investigare
Perioada pe care o străbate în prezent economia ţării noastre dovedeşte o dată în plus, că
orice tranziţie în funcţionarea sistemelor social-economice se face cu eforturi considerabile şi de regulă, cu risipă de resurse, pe fondul unor puternice dezechilibre.
În acest context, mutaţii profunde se impun a fi operate şi în domeniul managementului
firmelor care necesită abordarea sistemică a proceselor şi fenomenelor, precum şi a relaţiilor de management, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează, a proiectării de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere de natură să asigure creşterea eficienţei utilizării resurselor umane, financiare, materiale, informaţionale etc.
Caracteristica managementului modern este situarea în centrul investigaţiilor sale a
omului în toată complexitatea sa, prin prisma sarcinilor ce-i revin în strânsă interdependenţă cu obiectivele, resursele şi mijloacele sistemului în care este integrat. Efectul acestei abordări îl constituie analiza sistemică a relaţiilor şi proceselor de management, ce se reflectă în caracterul multidisciplinar al cunoştinţelor de conducere subordonat direct sporirii eficienţei agenţilor economici.
Supravieţuirea şi dezvoltarea întreprinderilor este condiţionată de existenţa unui
management bazat exclusiv pe folosirea pârghiilor economice, scopul tuturor deciziilor de conducere fiind utilizarea eficientă a resurselor şi maximizarea profitului. Utilizarea unor modele adecvate, alimentate cu date reale prin intermediul unui sistem informatic cu structură cibernetică constituie o cale importantă în folosirea eficientă a potenţialului tehnico-economic al firmelor, prin armonizarea obiectivelor cu resursele disponibile. În acest sens, se impune efectuarea unor analize de sistem pentru relevarea şi valorificarea complexă a aspectelor informaţional-decizionale, precum şi realizarea unor sisteme informaţional-decizionale care să permită identificarea din vreme a tendinţelor majore şi a factorilor perturbatori ce se manifestă în cadrul mediului în vederea adaptării rapide şi eficiente la schimbările acestuia.
1. Introducere în problematica analizei sistemelor
Creşterea complexităţii proceselor şi fenomenelor a impus intensificarea preocupărilor
privind perfecţionarea metodelor şi tehnicilor teoretice şi practice de conducere a acestora, atât la nivel micro-economic cât şi la nivel macro-economic. Aceste preocupări sunt înglobate într-o ştiinţă mai generală, aceea a managementului ştiinţific.
Conceptele de sistem şi gândire sistemică reprezintă, în acest context, rezultate
semnificative ale cercetării ştiinţifice actuale. Înlocuirea metodelor analitice, deosebit de utile într-o serie de discipline în care descompunerea întregului în părţi componente era absolut necesară pentru cunoaştere (economie, medicină, biologie) cu abordarea sistemică, integratoare a condus la o serie de rezultate valoroase pe plan teoretic şi practic.
În orice sistem managerial se remarcă deplasarea centrului de greutate al preocupărilor,
de la probleme pur tehnice şi metode de conduită bazate pe intuiţie, rutină şi experienţă, către metode care au în vedere relevarea aspectelor informaţional-decizionale în cadrul unor abordări formalizate, algoritmizate, susţinute de tehnici informatice de vârf.
După o perioadă de dezvoltare a informaticii, ciberneticii şi cercetărilor operaţionale,
disciplinele managementului ştiinţific au ajuns într-o situaţie de criză din punct de vedere teoretic şi practic, confirmată de opiniile unor specialişti de prestigiu. Astfel, profesorul Bernard Roy de la Universitatea din Paris specialist în modelarea matematică a deciziilor afirma că cercetările operaţionale nu au realizat ceea ce se aştepta de la ele. Specialistul în sisteme John Gall (S.U.A.) considera că sistemele informatice sufocă inteligenţa şi iniţiativa umană cu efecte negative imediate şi de perspectivă asupra oamenilor şi întreprinderilor. Au existat şi opinii mai moderate şi chiar optimiste expuse la diverse congrese internaţionale privind "Practica cercetărilor operaţionale în întreprinderi" (1978 Franţa, 1980 Anglia) conform cărora criza modelării matematice aplicate în întreprinderi poate fi depăşită prin abordarea unei viziuni sistemice, mai apropiată de nevoile reale ale beneficiarilor.
Specialistul elveţian în management şi informatică, Roland Besancet a făcut o analiză a
unor firme cu performanţe slabe, precum şi a unora cu performanţe ridicate, şi a dedus atât cauzele rezultatelor slabe cât şi principiile generale ale bunei funcţionări a firmelor eficiente. De asemenea, a constatat şi a afirmat că: "Metodele şi tehnicile informaticii nu sunt suficiente pentru ca o întreprindere să funcţioneze eficient. Obţinerea unor rezultate bune este condiţionată în primul rând de asimilarea metodelor de management de către conducerea firmei. Metodologiile uzuale de analiză şi proiectare a sistemelor informatice sunt concepute de obicei mai mult ca un sistem de marketing al firmelor producătoare de calculatoare decât ca un mijloc de a rezolva eficient problemele reale ale firmei".
Aceste opinii reflectă existenţa unei crize în informatică, în cercetările operaţionale şi
în general în managementul ştiinţific, criză de sedimentare a uriaşei experienţe teoretice şi practice acumulate în acest domeniu. Pentru depăşirea acestei crize trebuie făcute eforturi sistematice pentru sintetizarea şi preluarea a tot ceea ce este valoros în disciplinele managementului ştiinţific, pentru fundamentarea unei teorii integratoare a conducerii.
Realizarea aceastei sinteze integratoare îi revine analizei de sistem, care după o practică îndelungată este pe punctul de a deveni o disciplină matură cu rol de metodologie integratoare a managementului ştiinţific denumită analiza sistemelor complexe.
În cadrul disciplinelor managementului, analiza de sistem reprezintă un set de
metodologii complexe având la bază conceptul de sistem şi metoda abordării sistemice
orientate spre analiza şi proiectarea sistemelor complexe în vederea îmbunătăţirii
performanţelor acestora.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Sistemelor - Obiect de Studiu si Obiect de Investigare.doc