Corupția - o problemă a serviciilor publice

Considerente teoretice

La sfârşitul anilor ’90 România a cunoscut o importantă perioadă de evoluţie managerială în domeniul administraţiei publice. Această perioadă a fost caracterizată de reformele managementului resurselor umane în sectorul public. Din necesitatea creşterii calităţii şi eficienţei a serviciului public, standardele sistemului de selecţie şi evaluare a personalului au crescut, urmărindu-se astfel crearea unei funcţii publice productive, orientată pe rezultate si mai receptivă la cererile cetăţenilor. Una dintre problemele cele mai grave cu care se confruntă Administraţia Publică în prezent, şi societatea în general este fenomenul de corupţie. Printre obiectivele reformei administrative regăsim şi înlaturarea corupţiei.

Definită ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, corupţia înseamnă folosirea abuzivă de către o persoană a funcţiei de intermediar sau de decizie pe care o îndeplineşte, pentru a acorda celui care corupe sau comunităţii de interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracţii sau a primirii unor proprietăţi. Tot corupţie înseamnă şi folosirea de către o persoană a funcţiei sau poziţiei sale publice, pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau

proceduri legale, la obţinerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcţii

profesionale sau administrative. Putem afirma, deci, că fenomenul „corupţie” reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupţia este foarte frecvent întâlnită în societate şi este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcţii publice prin relaţii preferenţiale, încheierea unor tranzacţii prin eludarea normelor morale şi legale. Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, ci şi de diverse grupuri şi organizaţii, publice sau private, în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire, cumpărare, intimidare. Printre cauzele care favorizează apariţia corupţiei se regăsesc şi: instituţiilor slăbirea autorităţii statului datorită ineficienţei acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale însoţită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituţional şi legislativ care să fie în concordanţă cu condiţiile socio-economice.

În documentul adoptat de catre Guvernul Romaniei în anul 2005 numit Strategia naţională anticorupţie , o altă definiţie ce se înţelege prin termenul de corupţie ne este oferită:

i) devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice, şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil şi egal;

ii) substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei parţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor”.

Istoricul problemei

Cu o istorie de mii de ani începând încă din antichitate, corupţia reprezintă unul dintre modelele comportamentale dintre cele mai rare, dar în acelaşi timp foarte răspândite în cadrul funcţionarilor oficiali sau reprezentanţilor aceleiaşi comunităţi.

Pentru prima oara, în 1975, prin rezoluţia 3514, Adunarea generală a Naţiunilor Unite a abordat chestiunea practicilor corupte în tranzacţiile comerciale internaţionale şi, ca urmare, au fost adoptate o serie de alte măsuri de către organismele internaţionale în legătură cu acest subiect.

Exemplu : Programul de acţiune împotriva corupţiei realizat de către Grupul multidisciplinar de studiu al corupţiei şi supus aprobării Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei în 1996, program care conţine 4 capitole , primele 3 ocupându-se de aspectele de drept civil, penal, administrativ şi constituţional.

În România, corupţia nu este un produs nou al relaţiilor sociale şi economice apărute după anul 1989, ea a existat şi în timpul regimului totalitar, aspect care-i conferea elemente de continuitate în evoluţia sa. În perioada 1990-1999 a crescut numărul infracţiunilor de corupţie şi numărul participanţilor de peste 6 ori (de la 18.618 la 113.036), şi a unor infracţiuni noi (evaziune fiscală, deturnare de fonduri, bancrută frauduloasă, conform Anuarului statistic al României, Institutul Naţional de Statistică).

Conform Barometrului opiniei publice, noiembrie 2004, cetăţenii intervievaţi au apreciat că fenomenul de corupţie a evoluat diferenţiat în urmatoarele intervale de timp :

- 1990-1992, primii 2 ani ai tranziţiei, în care nivelul corupţiei percepute aproape s-a dublat;

- 1992-1996, corupţia percepută creşte, dar se pastrează relativ constantă ponderea celor care o apreciază drept „foarte mare”;

- 1996-1999, atributul „foarte mare” devine dominant, probabil şi în relaţie cu compania anticorupţie puternic mediatizată, cele câteva cazuri de corupţie tip Ţigareta II care implica persoane din primul eşalon al puterii;

- 1996-2000 începe să fie abordată puternic de către guvernanţi problema corupţiei.

Ca urmare a dezbaterii raportului Comisiei parlamentare de anchetă privind actele de corupţie, au apărut hotărârile Parlamentului României din 14 oct. 1993 şi 5 oct 1994 care afirmă necesitatea adoptării de acte normative referitoare la prevenirea şi combaterea corupţiei şi a fenomenului infracţional.

- în anul 1994 ,Parlamentul îşi afirmă hotărârea de a adopta şi alte proiecte de legi necesare în vederea completării cadrului legislativ de combatere a actelor de corupţie, cerând Guvernului să elaboreze şi să inainteze, iar comisiilor parlamentare să analizeze şi elaboreze rapoartele în vederea dezbaterii următoarelor proiecte de legi :

-proiectul de lege privind statutul deputatului şi al senatorului;

-proiectul de lege privind răspunderea ministerială;

-proiectul de lege privind statutul funcţionarului public;

-proiectul de lege privind declararea averilor şi veniturilor realizate din activitatea economică de către demnitari şi funcţionari publici;

-proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea actelor de corupţie;

-proiectul de lege privind statutul poliţistului.

- 7.01.1997 a fost înfiinţat Consiliul Naţional de Acţiune împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO),activitatea comisiei s-a rezumat la primirea şi înregistrarea de plângeri de la cetăţeni. Hotărârile comisiei nu au fost luate în seamă de activităţile abilitate să cerceteze actele de corupţie, având ca motiv lipsa unui temei legal pentru funcţionarea comisiei ( Cătălin Grid- „Comisii doar pe hartie”). Astfel, comisia s-a desfiinţat după 6 luni;

- 1998 a fost creat Departamentul de Control al Guvenului, care avea ca atribuţii constatarea oricărei încălcări a dispoziţiilor legale în cadrul Guvernului, ministerelor şi instituţiilor subordonate Guvernului (Hotărârea Guvernului nr 672/1998 publicată în Monitorul Oficial nr. 379 din 5 oct 1998);

- S-a încercat şi crearea unei comisii naţionale anticorupţie, proiect respins în aprilie 1999 de către Senat;

- Noiembrie 2001 - Guvernul Năstase lansează Programul Naţional de Prevenire a Corupţiei şi Planul Naţional de Acţiune împotriva corupţiei;

- Departamentul de Control al Guvernului se reorganizează în Departamentul de Control şi Anticorupţie – această schimbare fiind unul din punctele care trebuia îndeplinit de România în vederea integrării în structurile europene;