Managementul inovației tehnologice

Orice om şi orice grup uman are în structura sa internă o lege de evoluţie. Aşa a fost făcută lumea. Important este ca, pe măsura maturizării personale şi/sau colective să conştientizăm că există nişte legi naturale care se aplică în mod automat, fie că vrem sau nu vrem, fie că ştim sau nu ştim despre ele. Una dintre aceste legi afirmă că totul evoluează, că totul se transformă continuu, că fiecare entitate trece printr-un număr infinit de inovări - din toate punctele de vedere. Odată cu această conştientizare putem să ne punem numeroase întrebări şi să găsim numeroase răspunsuri în noi sau în afara noastră. Unii dintre noi conştientizează că evoluţia se face prin schimbări repetate - continui sau în salturi. Alţii constată că faza actuală este "nouă", că este diferită de cea anterioară sau diferită faţă de altele; uneori pare doar diferită pentru că se schimbă contextul. Nu există indivizi sau situaţii identice în Univers. Nu există niciodată ceva identic cu altceva. Totdeauna avem doar aspecte diferenţiate, diferite - percepute de către cei interesaţi ca noutăţi. Noutatea este o regulă, este o prezenţă constantă în felul de a vedea şi simţi lumea. Noutatea însăşi este necesară pentru că altfel totul ar stagna, ar muri.

Noţiunea de inovaţie

Punctele de pornire pentru consideraţii ulterioare privind inovaţia pornesc de la următoarele cazuri:

- Producerea unui nou bun pentru consumatori, sau unui bun de o calitate nouă;

- Introducerea unei noi metode de producţie, practic necunoscută, în cadrul unei ramuri economice;

- Descoperirea unei noi pieţe de desfacere, pe care nu s-a mai acţionat în cadrul ramurii respective;

- Identificarea unor noi surse de materii prime sau semifabricate;

- Înfiinţarea unei organizaţii noi, ca de exemplu crearea sau spargerea unui monopol.

Noţiunea de inovare revine în atenţia întreprinzătorilor abia în anii 1970. Cele mai noi dezvoltări în cercetare şi în practica economică arată clar că managementul inovării activităţilor trebuie considerat ca o componentă integrată în cadrul procesului de conducere a organizaţiei.

Delimitarea noţiunilor

Inovaţie provine de la înnoire. În acest sens, inovarea cuprinde orice fel de proces de schimbare. În domeniul economic între "inovare" şi "invenţie" este o deosebire clară.

Invenţia produce o îmbunătăţire a tehnicii. Această îmbunătăţire trebuie să fie imprevizibilă şi considerabilă.

Modificarea este orice schimbare fizică, care nu se întemeiază pe o extindere a bazei cunoştinţelor tehnice. Aici putem include modificări în dotare, îmbunătăţiri calitative şi modificări de montare. Modificările produselor pot eventual doar prelungi ultima fază din ciclul de viaţă al produsului, şi nicidecum nu o pot opri. Deosebirea faţă de "inovarea produsului" constă în riscul ştiinţific diminuat, dar mai ales în costurile de investiţie mult mai mici.

Cercetarea şi dezvoltarea industrială. Prin aceasta se înţeleg activităţile de cercetare şi dezvoltare desfăşurate chiar de către organizaţii/întreprinderi. Cercetarea industrială trebuie să realizeze temelii solide pentru atingerea unor obiective inovative precise în domeniul economic şi tehnic. Poate fi definită ca o activitate productivă care se realizează în mod sistematic pe o bază economică, şi se referă la descoperirea de produse, procedee de producţie, utilizări ale producţiei şi dezvoltări eficiente ale activităţilor - fie noi, fie îmbunătăţite, precum şi la îndepărtarea, eliminarea trăsăturilor negative ale produselor şi metodelor existente.

Caracteristicile activităţii de cercetare-dezvoltare constau (spre deosebire de invenţie) în:

- cercetare sistematică şi nu accidentală;

- stabilire economică a obiectivelor;

- probabilitatea atingerii scopului.

Politica inovării

Păstrarea continuităţii inovării în toate nivelele ierarhice şi domeniile funcţionale este scopul principal al unei politici dinamice de inovare. Premisele pentru aceasta sunt stabilirea unui cadru general propice creativităţii şi proceselor de schimbare.

Managementul inovării

Pentru înţelegerea noţiunii de management al inovării sunt importante trei criterii:

- formarea şi iniţierea/impunerea voinţei conducătorilor în raport cu procesele de schimbare, de înnoire;

- iniţierea unor etape sistematice inovative ţintite spre un obiectiv;

- corelarea inovaţiilor într-un sistem strategic al organizaţiei.

Managementul inovării este o sarcină complexă de conducere, care, prin elementele sale strategice şi operative determină un proces sistematic de schimbare.

Dacă se parcurg definiţiile inovării şi se examinează care sunt posibilele schimbări ce pot interveni într-o organizaţie, se pot constata:

- Inovări de produs (produse sau servicii noi);

- Inovarea metodelor, ca şi modificări planificate în procesul combinării factorilor de influenţă;

- Inovaţii de structură, ca şi schimbări în coordonarea sarcinilor executanţilor; schimbări în rapoartele de autoritate sau a sistemelor de retribuţie;

- Inovări sociale - care sunt în legătură cu concedierea sau angajarea de colaboratori, cu schimbarea de comportament prin reconversie sau specializare profesională, sisteme motivaţionale etc.