Extras din referat
Ce este un proiect?
Proiectul este o investitie de resurse pe o perioada determinata, avand ca scop realizarea unui obiectiv sau unui set de obiective precise. In alti termeni, un proiect este o idee de imbunatatire a unei stari de lucruri. Planificarea si realizarea activitatilor necesare pentru atingerea obiectivelor proiectului presupun utilizarea tehnicilor si instrumentelor specifice managementului proiectelor.
Ce caracterizeaza un proiect?
Elementele caracteristice ale unui proiect sunt:
- are un inceput si un final bine definite;
- implica un numar de activitati, evenimente si sarcini;
- utilizeaza o serie de resurse;
- are un anumit grad de autonomie fata de activitatile curente ale organizatiei;
- are ca scop o schimbare perceputa ca durabila de initiatorii sai.
Un proiect mai poate fi caracterizat prin:
- Scop. Proiectul este o activitate cu un set bine precizat de obiective, este destul de complex pentru putea fi divizat in sarcini care necesita coordonare si control ai termenelor, succesiunii indeplinirii sarcinilor, costurilor si performantelor.
- Ciclu de viata. Proiectele trec printr-o etapa lenta de initiere, cresc apoi rapid, ating apogeul, incep declinul si in final se incheie.
- Interdependente. Proiectul interactioneaza cu operatiunile curente ale organizatiei si, adesea, cu alte proiecte.
- Unicitate. Fiecare proiect contine elemente care il fac unic.
- Conflict. Realizarea unui proiect presupune utilizarea unor resurse umane si materiale utilizate deja in cadrul departamentelor functionale ale organizatiei; foarte adesea, proiectul concureaza proiecte sau actiuni similare propuse sau derulate de alte organizatii.
Importanta managemntului de proiect in Resursele Umane
Importanta si dezvoltarea managementului de proiect sunt favorizate de actiunea mai multor factori, cum ar fi :
- scurtarea ciclului de viata al produselor;
Reducerea ciclului de viata al produselor impune dezvoltarea continua de proiecte care sa genereze noi produse sau servicii, care sa apara pe piata intr-un timp cat mai scurt.
- globalizarea competitiei;
Globalizarea competitiei a condus la o cursa permanenta pentru inovare tehnologica, pentru imbunatatirea calitatii produselor realizate si serviciilor prestate si pentru reducerea costurilor. Deviza firmelor competitive este, in prezent, realizarea de produse cat mai ieftine la o calitate cat mai buna.
- complexitatea si multitudinea informatiilor si a cunostintelor;
Fiecare activitate industriala si-a sporit complexitatea datorita cresterii varietatilor sortimentale a materiilor prime, materialelor, echipamentelor, a standardelor tot mai inalte etc. Utilizarea managementului de proiect poate facilita gestionarea mult mai eficienta a informatiilor si a cunostintelor necesare derularii activitatii.
- reducerea marimii companiilor;
Daca pana acum cativa ani, deviza companiilor in legatura cu marimea acestora era : “big is better” (e mai bine sa fii mare), in prezent viziunea companiilor s-a schimbat in sensul ca se considera ca o organizatie de mari dimensiuni este mai greu de condus si de controlat decat una de dimensiuni mai mici. Redimensionarea organizatiilor a condus, in multe cazuri, la o abordare pe proiecte.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul Proiectelor.doc