Metode de Rezolvare a Conflictului din Cadrul Echipei

1. Conceptul de conflict: etimologie, definiţie

Termenul de “conflict” provine de la verbul latinesc confligo, ěre = a se lupta, a se bate între ei, cu participiul substantivat de conflictus, având sensurile de ciocnire, şoc dar şi de ceartă, luptă împotriva cuiva. Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari violenţei, ca disensiune, fricţiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război.

Iată cum percep conflictul două dicţionare de referinţă: Mic dicţionar enciclopedic român şi Webster’s New World Dictionary: dicţionarul românesc menţionează sensurile de: “Neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, discuţie violentă” Dicţionarul american adânceşte definiţia a ceea ce la modul general numeşte “Un dezacord sau o coliziune acută între interese, idei etc., care se referă mai degrabă la proces decât la rezultat” - şi pentru care se mai folosesc sinonime ca luptă sau orice alt cuvânt general care desemnează bătaie (fizică), luptă (de ex. lupta pentru existenţă), ceartă (în plan verbal) sau competiţie (lupta pentru supremaţie într-o anumită chestiune). Dicţionarul surprinde mai multe faţete ale conflictului în accepţiunea lui actuală: 1. bătaie sau luptă; război; 2. dezacord sau opoziţie acută de idei, interese etc; ceartă zgomotoasă; 3. tulburare emoţională produsă de o ceartă puternică, de impulsuri contrarii sau de incapacitatea de a împăca impulsurile cu principiile realiste sau morale. 4. Rareori, spune el, se mai foloseşte şi cu trimitere la coliziunea unor corpuri în mişcare

În funcţie de loc, conflictele sunt de două mari categorii: psihice, intrapsihice sau (intra-) personale şi extrapsihice sau extrapersonale, mai precis sociale.

Conflictul de natură internă exprimă tensiunile interioare: conflicte afective, conflicte cognitive (intelectuale), conflicte perceptive. În limbajul curent, conflictele interne sunt numite “probleme” sau sunt evocate prin sentimentul personal şi subiectiv produs de conflict: “Mă simt blocat.” “Nu ştiu ce să fac.” “Sunt plictisit”.

Conflictele externe sunt numite ca atare: “conflicte”. Ele pot implica persoane, grupuri /instituţii /organizaţii, comunităţi, state, blocuri de naţiuni, dar şi valori, ideologii, cunoaştere (c. sociocognitiv) etc. Să exemplificăm cu conflictele dintre generaţii, între copii, de cuplu, între vecini, conflictul etnic, cultural, religios, conflictul comercial, conflictul consumatorului, conflictul salariaţilor şi industrial, ambiental, conflictul generat de venituri inegale, conflictul din instituţiile educative, conflictul dintre individ şi autorităţile statale, conflictul internaţional, sau chiar conflictul de frontieră. Există, apoi, conflicte de un tip specific: vezi conflictul de competenţă (în jurisdicţie), conflictul de legi sau conflictul literar.

Iniţial conflictul apare în minte. Aserţiunea că războiul începe în mintea oamenilor indică necesitatea de a examina motivele, emoţiile, percepţiile şi atitudinile. Forma uzuală de exprimare a conflictului sunt cuvintele, dar uneori el se exprimă prin violenţă fizică sau arme. De aceea putem spune că, în formele sale cele mai evidente, conflictul se exprimă sau manifestă la nivel verbal, fizic sau armat.

În mod obişnuit, conflictul este asociat cu violenţa, deşi aceasta este doar una din direcţiile, consecinţele modului în care evoluează conflictul, ca atare violenţa nefiind pentru conflict nici definitorie, nici termen sinonim. Este important este să nu reducem conflictul la ceartă sau luptă. Lupta, cu sau fără violenţă şi agresiunea fizică şi verbală sunt posibile răspunsuri la conflict sau manifestări ale conflictului. Ele pot fi simptome sau expresii ale conflictului în acelaşi mod în care violenţa în familie poate fi manifestarea unui conflict relaţional. Accepţiunea modernă asupra noţiunii de conflict include şi modalităţile simplele diferenţe dintre două persoane /grupuri, diferenţe a căror manifestare este neviolentă, cooperantă, paşnică şi constructivă.

Conflictul poate fi definit drept orice formă modificată, afectată, alterată a relaţiilor social-umane aşa cum sunt ele acceptate sau aşteptate în cultura respectivă. El este un anumit gen de relaţie psihosocială negativată. Mai concret, conflictul apare atunci când două “părţi” (persoane, grupuri) aflate în interdependenţă sunt (sau doar se percep ca) diferite sau chiar incompatibile la nivelul scopurilor, valorilor, resurselor, nevoilor sau al unor trăsături de personalitate.

2. Cauze mai frecvente ale conflictului

- Diferenţe reale sau percepute (aflate doar în imaginaţia unei părţi) dintre două sau mai multe persoane: trăsături de personalitate (ex.: mobil vs. inert; extravertit versus introvertit etc.), opinii (ex.: rolul principal în educaţia copilului îi revine tatălui vs. mamei /întregii familii), atitudini (ex.: toleranţă vs. intoleranţă faţă de greşelile fiului), credinţe, valori, nevoi (ex.: unul este mai termofil, celălalt preferă răcoarea) etc.

Valorile sunt acele credinţe care au importanţă pentru individ şi se constituie ca factori energizatori şi direcţionali ai comportamentului acestora. Ex.: credinţe religioase, politice şi morale. Valoarea este ceea ce preţuieşte individul şi, prin urmare, constituie un vector ce-i orientează conduita, acţiunile şi sentimentele: “banul” poate fi o valoare, “cultura” etc.

În afara nevoilor fizice există nevoi legate de bunăstarea psihologică şi emoţională şi de stima de sine, de identitatea de grup şi acceptanţă. Conflictul este deseori legat de status, putere, prestigiu, stimă de sine, "principii".