Resursele Umane în Organizație

INTRODUCERE

Întreaga societate poate fi considerată ca fiind o reţea de organizaţii care sunt interconectate şi se influenţează una pe cealaltă. În acest context, oamenii reprezintă o resursă vitală a tuturor acestor organizaţii, ei contribuind la dezvoltarea şi asigurarea succesului, precum şi la supravieţuirea acestora.

„Rezultatele unei organizaţii depind în mare măsură de o gestiune eficace şi de modul în care conducerea acesteia motivează şi implică personalul.” Existenţa unei întreprinderi nu poate fi însă concepută în afara unor combinaţii adecvate a mai multor factori de producţie, care urmăresc obţinerea unei eficienţe ridicate şi care constituie cheia rezistenţei într-un mediu concurenţial. Fiecare organizaţie combină în diferite proporţii resurse materiale, resurse financiare, informaţionale şi resurse umane pentru a produce bunuri şi servicii. Dintre toate acestea, resursele umane sunt vitale pentru asigurarea succesului oricărei afaceri. Fără angajaţi capabili, o firmă produce ineficient şi riscă falimentul.

Resursele umane reprezintă una dintre cele mai mari investiţii financiare ale firmei şi este normal ca utilizarea lor eficientă să constituie o prioritate.

Din cadrul resurselor organizaţiei, resursele umane deţin un loc aparte, ceea ce a condus la concentrarea atenţiei teoreticienilor şi practicienilor managementului asupra acestora. Obiectul managementului resurselor umane este tocmai de a se concentra asupra acestora din perspectiva asigurării cu personal a organizaţiilor, precum şi a pregătirii acestora, dar şi a motivării lor.

Factorul uman ocupă poate cel mai important rol în cadrul organizaţiilor, deoarece nici o entitate nu poate funcţiona numai pe baza resurselor materiale, financiare sau tehnologice. În acelaşi timp, aceasta resursă umană nu trebuie privită doar ca un factor de producţie, ci şi ca un potenţial pentru organizaţie, un element activ şi transformator, pe de o parte din perspectiva aspiraţiilor, iar pe de altă parte a comportamentului şi activităţii.

Resursa umană a organizaţiei este formată din salariaţi, aceştia prestând o muncă şi asigurând în acest fel îndeplinirea obiectivelor întreprinderii. Personalul unei organizaţii contribuie la utilizarea eficientă a celorlalte resurse şi la punerea în valoare a acestora, dar prin activitate, asigură nu numai folosirea raţională a celorlalte resurse, ci ajută în acelaşi timp la producerea şi reproducerea acestora.

Omul reprezintă stimulatorul tehnologiei, asigurând perfecţionarea mijloacelor tehnice, generând idei noi şi contribuind la punerea lor în aplicare, influenţând decisiv eficacitatea utilizării resurselor de orice tip, financiare, materiale, informaţionale, permiţând realizarea obiectivelor propuse.

Capitolul I

NOŢIUNI DESPRE CAPITALUL UMAN

Conceptul de capital uman s-a impus în literatura economică începând cu anul 1961, prin apariţia în American Economic Review a articolului lui Theodore W. Schultz „Investment in Human Capital”, unde capitalul uman era tratat în aceeaşi măsură ca şi cel fizic. Printre promotorii capitalului uman se mai numără şi Gary S. Becker, care defineşte acest concept drept „activităţile monetare şi non monetare care influenţează veniturile monetare viitoare.” Aceste activităţi includ educaţia şcolară, formarea profesională în timpul lucrului, cheltuielile medicale, migrarea, căutarea informaţiilor despre preţuri şi venituri.

Capitalul uman poate fi definit drept „stocul de aptitudini, cunoştinţe, calificări pe care le posedă indivizii”. Este vorba de un capital, deoarece se obţine cu un anumit cost, fiind uman „pentru că se regăseşte la fiecare individ şi nu poate fi separat de acesta”. Cu toate acestea, conform teoriei investiţiei în capitalul uman, investiţia umană, pentru a atinge efectele planificate, trebuie să fie însoţită de capital fizic adecvat, iar combinaţia lor trebuie să fie făcută într-o manieră cât mai eficace.

În analiza resurselor umane trebuie să abordăm două aspecte: pe de o parte latura cantitativă, care implică şi modificările structurale ale capitalului uman, în funcţie de caracteristicile demografice, iar pe de altă parte latura calitativă. Calitatea resurselor umane este greu de cuantificat, dar se pot aprecia anumite aspecte legate de calitatea acestora, estimându-se numărul de investiţii şi inovaţii, stocul de învăţământ, gradul de calificare, numărul de lucrări publicate etc. Este necesar a lua în calcul atât capacităţile fizice, cât şi cele intelectuale, dar şi condiţiile de viaţă, mediul din care provin, starea sănătăţii. Toate acestea permit cuantificarea aspectelor calitative şi a abilităţilor, luând astfel naştere un alt concept şi anume cel de „dezvoltare umană”, care se apreciază prin evaluarea a trei componente: nivelul educaţional, condiţiile materiale, respectiv starea de sănătate. Toate trei sunt componente de bază, care exercită o influenţă anume asupra posibilităţilor de utilizare a capitalului uman.

Atât la nivelul întreprinderii, cât şi la nivelul societăţii, se constată că dezvoltarea capitalului uman necesită resurse care ar putea fi afectate creşterii capitalului fizic sau financiar.