Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2710
Mărime: 17.07KB (arhivat)
Publicat de: Anastasia Neagoe
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Irina Manolescu
FEAA, iasi

Extras din referat

Politica de personal a companiei presupune încurajarea dezvoltării profesionale, comunicare activă, respectarea valorilor de corporaţie, şi nu în ultimul rând formarea unui personal loial.

O strategie MRU bine alcătuită este o condiţie esenţială pentru existenţa oricărei companii. Strategia de resurse umane contribuie în mod esenţial la:

- Disponibilitatea pentru companie a personalului necesar în strânsă legătură cu evoluţia afacerii. Se furnizează astfel forţa de muncă necesară, cu aptitudinile, cunoştinţele de specialitate şi competenţele necesare;

- Dezvoltarea unei forţe de muncă flexibile şi bine pregătite prin implementarea politicilor de dezvoltare continuă;

- Anticiparea posibilelor probleme de surplus sau deficit de personal;

- Asigurarea unui sistem competitiv de evaluare a performanţelor, capabil să răspundă cerinţelor curente şi viitoare;

- Adoptarea unui sistem de compensaţii şi beneficii adaptat specificului activităţii companiei;

- Coordonarea sistemului de management al carierei, cu scopul de a asigura corespondenţa pe termen lung între necesităţile de carieră şi oportunităţile disponibile în cadrul companiei.

Metro investeşte în angajaţii săi, ajutându-i cu măsuri de dezvoltare profesională continuă şi relevantă, în aşa fel încât aceştia să-şi dezvolte din plin potenţialul personal, iar compania să se diferenţieze calitativ de competitori.

Compania a lansat o serie de programe destinate formării şi atragerii tinerilor.

„Metro Education” se adresează elevilor de liceu, urmărind să-i specializeze şi să-i formeze în vederea unei cariere în retail Elevii vor studia principiile de bază ale marketingului, vor scrie corespondenţă de afaceri, vor învăţa să folosească programe informatice pentru a emite facturi sau se vor ocupa de livrările de marfă. Programul de instruire furnizează de asemenea, noţiuni despre produse şi despre orientarea către client.

La sfârşitul programului, fiecare elev va primi o diplomă, iar cei mai buni elevi vor putea să se angajeze şi să îşi dezvolte o carieră în cadrul companiei METRO Cash&Carry România.

Programul Metro Education a fost demarat în anul 2000 în Polonia şi a avut până în prezent peste 2.400 de participanţi doar în această ţară, dintre care aproximativ 15% au fost angajaţi la final în cadrul companiei, iar în Rusia a început în 2004, peste 2.700 de tineri luând parte la program.

Un alt program destinat atragerii tinerilor este cel al universităţilor, care a început în 2002, în urma unui târg de joburi, şi care se adresează tinerilor cu potenţial ridicat şi aptitudini deosebite, celor care abia au absolvit facultatea şi nu ştiu neapărat în ce direcţie să se îndrepte.

„Programul Universităţilor” este un plan al carierei bine definit, care presupune pregătirea tinerilor pornind de la lucrător comercial şi având ca ţintă poziţii manageriale în cadrul companiei, într-o perioadă de aproximativ 3 ani.

Toţi angajaţii Metro trec anual prin diverse programe de training în funcţie de poziţia pe care o vor ocupa, precum şi printr-un program de integrare în interiorul companiei. Perioada acestui gen de program este diferită în funcţie de sarcinile şi responsabilităţile postului. Programele de training, dezvoltate în Metro, variază de la traininguri de soft skills, de vânzări, negociere, până la traininguri pe specificul profesional. Acestor training-uri specializate li se adaugă cele de comunicare şi relaţionare eficienţa cu clienţii, care sunt obligatorii în domeniul retail-ului. Angajaţii beneficiază beneficiem şi de un portofoliu bogat de programe de training şi dezvoltare internaţionale.

Training-ul nu înseamnă doar acumularea de cunoştinţe şi know-how, ci poate fi parte dintr-o strategie mai amplă prin care compania răspunde schimbărilor rapide de pe piaţă, cu scopul de a performa şi nu doar de a supravieţui. Training-ul este unul dintre "organele" esenţiale ale concernului Metro, a cărui funcţiune este tocmai o mai bună adaptare la mediul de afaceri.

Acesta are o serie de avantaje strategice: training-ul de calitate creşte moralul angajaţilor şi îi motivează în activitatea zilnică; stimulează competitivitatea, în timp ce lipsa acestuia poate "conservă" o evoluţie profesională modestă; este un catalizator al lucrului în echipă; în cadrul training-ului, angajaţii învaţă unii de la alţii care sunt cele mai bune sau mai adecvate practici în cadrul companiei; programele de training ajută în retenţia capitalului uman valoros, care nu va simţi nevoia unei "schimbări" pentru a se dezvolta profesional; ca soluţie de "acoperire" (creare şi formare) a unor abilităţi-lipsă în cadrul companiei, training-ul este mult mai ieftin decât procesul de recrutare şi selecţie; training-ul este o investiţie care aduce profit pe termen mediu şi lung, mărind eficienţa şi păstrând standarde profesionale ridicate; nu în ultimul rând, training-ul contribuie la dezvoltarea calităţii şi eficienţei activităţii organizaţiei.

Preview document

Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro - Pagina 1
Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro - Pagina 2
Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro - Pagina 3
Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro - Pagina 4
Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro - Pagina 5
Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane în Cadrul Companiei Metro - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Strategii de Dezvoltare a Resurselor Umane in Cadrul Companiei Metro.doc

Alții au mai descărcat și

Metro Cash&Carry România SRL

PREZENTAREA SOCIETATII METRO CASH&CARRY. 1.1. SCURT ISTORIC. Compania METRO a fost fondata in anul 1964 in Muhlreim Ruhr Germania de catre Otto...

Studiu de Caz Selgros

CAPITOLUL 1. Prezentarea generală a firmei 1.1. Date de identificare 1. Denumire: S.C. ,, SELGROS CASH & CARRY’’ S.R.L. Braşov; 2. Sediul –...

Caracterizarea pieței - Metro Cash&Carry

1 Scurt istoric al Metro Cash&Carry In istoria marelui concern METRO Group, anul 1964 reprezinta anul fondarii companiei METRO Cash&Carry de catre...

Analiza resurselor umane la firma SC Penny SA

1.INTRODUCERE Omul este o fiin ţ ă socială a cărui existenţă dominantă în progresul civilizaţiilor se datorează tocmai acestui fapt. Dacă am...

Management Strategic Metro Cash&Carry

CAPITOLUL I –INTRODUCERE Din ce în ce mai mult şi în cele mai diverse situaţii se vorbeşte despre marketing ca fiind o schimbare de concepţie la...

Metro Cash&Carry Suceava

Istoric Metro Cash & Carry România Metro Cash & Carry România este o parte integrantă a METRO Cash & Carry International - lider mondial în...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Concernul METRO Group

Istoricul Metro În istoria marelui concern Metro Group, anul 1964 reprezinta anul fondarii companiei Metro Cash&Carry de catre Otto Beisheim la...

Te-ar putea interesa și

Logistica companiilor moderne - politica de distribuție a companiei Cris-Tim

INTRODUCERE Într-un mediu economic aflat într-o permanentă schimbare,agentii economici recurg din ce în ce mai mult la instrumentele şi tehnicile...

Metro Cash&Carry România SRL

PREZENTAREA SOCIETATII METRO CASH&CARRY. 1.1. SCURT ISTORIC. Compania METRO a fost fondata in anul 1964 in Muhlreim Ruhr Germania de catre Otto...

Formarea ofertei de piață a SC Metro Cash and Carry România SRL

INTRODUCERE Se spune că e inutil să oprești scurgerea timpului și că cel mai bine este să înveți să mergi în aceeași direcție cu el. Succesul...

Reproiectarea Sistemului de Resurse Umane la SC Metro SRL

METRO Cash&Carry Romania Prezent în România încă din 1996 prin divizia sa de cash & carry, Metro reprezintă nu doar un magazin ci o...

Analiza activității comerciale la nivelul firmei - SC Macromex SRL

1.Prezentarea firmei 1.1 Denumire S.C MACROMEX S.R.L 1.2 Localizare Bucuresti, str. Mihai Eminescu, nr. 27, sector 1 1.3 Forma juridica de...

Managementul cunoștințelor organizaționale - Metro Iași

1.Cunosterea firmei și a sectorului de activitate 1.1. Scurt istoric al concernului Metro AG În istoria marelui concern Metro Group, anul 1964...

Practici privind managementul resurselor umane în cadrul companiei METRO CASH CARRY România SRL

CAPITOLUL I PREZENTAREA METRO CASH & CARRY ROMÂNIA SRL 1.1. DATE GENERALE METRO Cash & Carry Internaţional, principalul jucător de pe piaţa cash...

The big four

Big Four sunt cele mai mari patru rețele internaționale de servicii profesionale , oferind audit , asigurare, taxe, consultanţă, actuariat,...

Ai nevoie de altceva?