Analiza Comparativă a Politicii de Marketing în Domeniul Asigurărilor

I. Prezentarea sistemului asigurărilor în România.

1.1. Structura sistemului asigurărilor în România. Evoluţie după anul 1990, privatizare şi restructurare.

În România începând cu 1991, activitatea de asigurare se desfăşoară prin intermediul societăţilor de asigurare, al societăţilor de asigurare-reasigurare şi al societăţilor de reasigurare. Societăţile se confruntă cu un proces intens de fărâmiţare a activităţii de asigurare, datorită numărului mare de societăţi care nu au o capacitate financiară suficientă pentru a susţine riscurile cu care se confruntă potenţiali asiguraţi, astfel în 1993 erau 15 societăţi de asigurare, iar în 2002 numărul lor a ajuns la 74. Un număr mic de societăţi concentrează cea mai mare parte a activităţii, astfel în 1996, 12 societăţi deţineau aproape 85% din capitalul social al celor 47 de societăţi, iar în 1995 au deţinut aproape 98% din totalul încasărilor din primele de asigurare pe piaţa asigurărilor.

La data de 31.12.2004, în evidenţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor erau înregistrate 44 societăţi de asigurare, din care:

• 42 de societăţi au desfăşurat activitate în cursul anului 2004;

• o societate deţinea autorizaţie de funcţionare, însă nu a desfăşurat activitate în cursul anului 2004, respectiv ABG INSURANCE SA.

• o societate, respectiv ASIGURARI GLOBAL, avea activitatea suspendată pentru o perioadă de 12 luni (conform Deciziei nr.3238/18.02.2004) şi, prin urmare, nu a fost luată în considerare la întocmirea prezentului raport.

Societăţile care vin cu noutăţi pe piaţă sunt cele cu capital străin, care încep să constituie o concurenţă serioasă pentru cele româneşti.

Enumerăm principalii investitori străini care înregistrau participare la capitalul social al societăţilor de asigurare din România, la 31.12.2005:

- ING Continental Europe Holdings BV;

- American Life Insurance Company;

- AIG Central Europe & CIS Insurance Holding;

- Comercial Union International Holdings Limited;

- Allianz Aktiengesellschaft;

- Grazer Wechselseitige Versicherung Aktiengesselsch;

- Wiener Stadtische;

- Generali Holding Viena AG;

- TBIH Financial Services Group NV;

- Addenda Osiguranje;

- EUREKO BV;

- Etniki SA, etc.

Societăţile de asigurare sau orientat mai mult pentru asigurările de persoane altele decât cele de viaţă, asigurări de bunuri, împotriva incendiilor, calamităţilor, asigurări de viaţă şi asigurări pentru autovehicule.

Domeniile mai puţin acoperite sunt cele care privesc asigurările de aviaţie datorită lipsei legislaţiei, existenţei unei cereri reduse, riscului ca rata daunei să fie foarte mare.

Cauzele pentru care s-au înregistrat pierderi pentru anumite categorii de asigurări pot fi multiple şi anume:nivelul primelor este inadecvat, fiind insuficient pentru acoperirea despăgubirilor solicitate;asiguraţii au început să-şi cunoască mai bine drepturile contractuale şi solicită mai frecvent despăgubiri; nu a existat o dispersie suficient de mare a riscului între deţinătorii de poliţe; nu s-a realizat o selecţie destul de bună a deţinătorilor de poliţe.

Din punct de vedere al capitalului social, se observă că societăţile de asigurare sunt subcapitalizate şi astfel în ciuda numărului mare de societăţi, datorită puterii financiare reduse, capacitatea totală de asigurare a pieţei româneşti este restrânsă.

Riscurile de asigurare mari obligă la reasigurare, dar reasigurarea pe piaţa internaţională se poate face în funcţie de credibilitatea şi siguranţa pe care o oferă societatea respectivă.

Pe piaţa românească s-a constituit un pool atomic format din: Ardaf, Generali Asigurări, Metropol, Asirom şi Astra, scopul fiind acoperirea riscului atomic de la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

O altă problemă în asigurări, este formarea specialiştilor, a personalului specializat în acest domeniu, care este o problemă pentru toate societăţile de asigurări, acesta fiind unul din factorii de care depind performanţele societăţilor de asigurări şi care într-o ţară cu un număr destul de mare de societăţi şi cu un domeniu al asigurărilor într-o continuă dezvoltare, în mod paradoxal lipseşte sau este în formare.

1.2. Elemente de mediu legislativ şi de reglementare.

România, până la sfârşitul anului 1989, dispunea de o singură societate de asigurări de stat. Economia de piaţă a impus însă necesitatea creării unor structuri noi, precum şi calificarea de noi cadre, activitatea de asigurare şi reasigurare desfăşurându-se în prezent prin societaţi de asigurare, de asigurare-reasigurare şi societăţi de reasigurare cu capital de stat, privat sau mixt.

Actele normative în vigoare care reglementează activitatea de asigurare sub aspectul organizării şi funcţionării sale, cât şi sub aspectul dreptului material sunt legile, ordinele şi normele.

Cele mai importante legi pe care se bazează activitatea de asigurare şi reasigurare sunt:

1. Legea nr. 136 din 29.12.1995 privind asigurările şi reasigurările din România, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 303 din 30.12.1995, reglementează contractul de asigurare şi principiile de bază ale principalelor tipuri de asigurări, respectiv asigurările de bunuri, persoane, răspundere civilă, asigurările obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele cauzate terţilor din accidente de autovehicule şi alte asigurări.

După ce în capitolul I, legea se ocupă de dispoziţii cu caracter general, în capitolele următoare, aceasta parcurge dreptul asigurărilor, reglementând raporturile juridice dintre părţile participante la actul juridic al asigurării, definind şi stabilind principalele elemente constitutive ale contractului de asigurare, prevederi specifice ale diverselor clase de asigurări, care, în viziunea legii sus menţionate sunt cele de bunuri, persoane şi de răspundere civilă, precum şi alte asigurări.

Capitolul III al Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România a fost parţial modificat. Astfel, competenţele de a reglementa, anual, prin norme, nivelul primelor de asigurare şi condiţiile legale de stabilire şi de plată a daunelor suferite de terţi din accidente de autovehicule revin acum Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor potrivit art.45(4) din Legea nr. 32/2000, Guvernul României stabilea, la propunerea Ministerului Finanţelor, nivelul primelor de asigurare şi condiţiile de reglementare şi plata daunelor către terţii păgubiţi, prin Hotărâre de Guvern.

În România, activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor facultative şi obligatorii, precum şi a operţiunilor de reasigurare. În prezent, singura asigurare obligatorie, stabilită prin Legea nr. 136 din 1995 este cea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Persoanele fizice şi juridice române pot încheia contracte de asigurare numai cu societăţi stabilite în România, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.

Se urmăreşte astfel protejarea asiguraţilor, reducându-se riscul ca aceştia să încheie asigurări cu societăţi necunoscute, despre care se obţin greu informaţii, iar situaţiile litigioase impun apelarea la avocaţi care să cunoască legile internaţionale şi care să poată susţine procese la tribunalele din ţara de reşedinţă a asigurătorului.

2. Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor aprobată la 03.04.2000 şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 148 din 10.04.2000. Aceasta reglementează constituirea, organizarea şi funcţionarea organismului de supraveghere a asigurărilor, care potrivit acestei legi se numeşte Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare din România.

Prin natura reglementărilor sale, Legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor prevede completarea acestora cu Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit atribuţiilor ce i-au fost conferite de lege.