Marketing Politic

Marketing politic

Philip Kotler defineste marketingul politic ca fiind “interacţiunea socială între două unităţi, una dintre acestea (candidatul) urmărind să obţină un răspuns dorit de la cealaltă unitate socială (alegătorii), al cărei răspuns este liber, dar susceptibil de a fi influenţat prin anumite beneficii care pot fi oferite de către prima unitate socială”

O alta definitie a marketingului politic este data de catre Michel Bongrand (unul dintre pionierii aplicării marketingului politic în Europa) ,autorul defineşte marketingul politic pornind de la demersul pe care acesta îl urmează, considerându-l “un ansamblu de tehnici având ca obiectiv să favorizeze adecvarea unui candidat la electoratul său potenţial, să îl facă cunoscut de către un număr cât mai mare de alegători, să creeze o diferenţiere faţă de concurenţi - şi adversari - şi, cu un minimum de mijloace, să optimizeze numărul de sufragii pe care trebuie să le câştige în timpul campaniei”

Din punct de vedere al specializărilor marketingului , marketingul politic face parte,din marketingul activităţilor nelucrative, şi cuprinde trei specializări:

- marketingul electoral: componenta cea mai importantă a marketingului politic, practicat de partide şi oameni politici în scopuri electorale;

- marketingul puterilor publice şi administrative: practicat de ministere, primării etc., în scopul asigurării unui dialog permanent cu cetăţenii.

- marketing politic internaţional: componentă mai discret afirmată până în prezent, dar cu şanse mari de a avea o importanţă semnificativă în viitor, practicat de organisme publice sau asociative dintr-o ţară, în scopul promovării imaginii respectivei ţări în străinătate.

Conceptualizarea marketingului politic a inceput in debutul anilor `70, in zona marketingului social, si s-a extins la sfarsitul anilor `80.

Expansiunea marketingului politic s-a produs in a doua parte a anilor `90 cand:

viziunea asupra organizatiilor si instititutiilor politice a devenit una dominanta de furnizoare de produse sociale, viziunea asupra cetatenilor s-a transformat decisiv într-una de clienti ai diverselor sisteme social-politice, iar societatea a început sa fie privita ca un mecanism global de transfer de bunuri simbolice.

Marketingul în domeniul economic se practică acolo unde se produc bunuri şi servicii pentru satisfacerea clienţilor aducând beneficii producătorilor. Dacă în marketingul economic se poate vinde orice produs sau serviciu, piaţa politică este destul de limitată: produsele nu se pot vinde oricând şi în nici un caz nu se pot vinde întotdeauna la fel.

Marketingul economic presupune investiţii în publicitate (advertising), conştientizarea publicului-ţintă asupra existenţei unui produs, ceea ce ar trebui să aibă ca rezultat creşterea vânzărilor. Asta în vreme ce marketingul politic este un domeniu nesigur: se pot investi bani în campanie, dar nu poţi câştiga puterea sau nu te poţi menţine la guvernare dacă factorul politic face erori.

În marketingul politic, crearea identităţii de marcă a produsului politic (activitatea de branding) se face întotdeauna având în vedere background-ul produsului (respectiv, al candidatului).

Marketingul social şi politic se derulează acolo unde nu se produc nici bunuri, nici produse, ci se elaborează idei pentru a determina anumite comportamente sociale, construite ca fiind legitime.

Marketingul politic înseamnă elaborarea şi aplicarea celor mai eficiente strategii electorale privind fixarea corectă a obiectivelor, alegerea segmentelor de populaţie adecvate pentru obţinerea voturilor, stabilirea temelor campaniei politice şi folosirea inteligentă a formelor de comunicare media.

În domeniul marketingului politic este evident faptul că nu se utilizează aceleaşi metode ca şi în marketingului clasic. Astfel se poate afirma că un program este analog "unui produs", un birou de vot este echivalent unui "punct de vânzare", iar actul de votare este asimilabil preţului pe care un cumpărător îl acceptă în vederea achiziţionării unui produs

În definiţia tradiţională, marketingul însemna „activitatea orientată spre satisfacerea cerinţelor consumatorilor prin procese de schimb” (Ph. Kotler). În acelaşi sens, Asociaţia Americană de Marketing defineşte marketingul ca „realizarea activităţilor comerciale ce orientează fluxul bunurilor şi serviciilor de la producător spre consumator”.

Dacă am aplica aceste principii incluse de către definiţia tradiţională, atunci firme destul de diferite pe baza aceloraşi principii de cercetare a pieţei ar identifica aceleaşi nevoi ale consumatorilor, pe care concurenţii nu le-au satisfăcut încă. În mod tradiţional, marketingul a fost orientat spre client şi nu spre producţie. Şi astăzi majoritatea companiilor se orientează spre cunoaşterea necesităţilor clientului.