Extras din referat
„Orice pas al unei calatorii devine o aventura a cunoasterii; la fiecare pas mori si învingi de bucurie, ineditul te face sa renasti, natura te reînalta pe soclul fiecarei zile, martor la propriu-i miracol”.(Vasile Glavan)
Turismul este o activitate umana, nonlucrativa, desfasurata temporar (minim 24 ore si maxim 4 luni), la libera alegere, în afara localitatii de resedinta, având ca scop agrementul, refacerea sanatatii, realizarea unor misiuni (religioase, culturale, etc.), afaceri, largirea orizontului de cunostinta.
Ca domeniu relativ nou de cercetare, turismul prezinta o complexitate în continua crestere, în plan economic sintetizând rezultatele unui numar mare de activitati, iar în plan psiho-social constituindu-se ca modalitate superioara de organizare a timpului liber, în care se recupereaza energiile cheltuite în procesul muncii de orice fel, dar are loc, în mod intrinsec, si dezvoltarea personalitatii umane, sporirea capacitatii sale creative.
Turismul include un ansamblu de masuri puse în aplicare pentru organizarea si desfasurarea unor calatorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizatii, societati sau agentii specializate, fie pe cont propriu, pe o durata limitata de timp, precum si prin industriile adiacente care concura la satisfacerea nevoilor de consum turistic.
Fiind una dintre formele de activitate care satisfac cerinte personale, turismul este o veriga premergatoare consumului final, cu efecte economice însemnate ce nu trebuie ignorate. Mai mult, este de aratat ca, prin rolul pe care îl are – de a raspunde unor nevoi umane, în special de a participa la refacerea capacitatii de munca – turismul contribuie la producerea de venit national. Creatoare de venit national sunt nu numai alimentatia publica si transporturile turistice, ci si activitatile desfasurate de colectivele din unitatile de cazare si din bazele de tratament.
Oferta turistica este formata din ansamblul atractiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Practic, oferta turistica a unei tari (zone, statiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice. Industriei turismului îi sunt caracteristice doua categorii principale de servicii: serviciile legate de efectuarea calatoriei (a voiajului propriu-zis) si serviciile prestate la locul de sejur.
Serviciile care dau continut produsului turistic se constituie într-un conglomerat sau o combinatie de cel putin patru tipuri de baza (total diferite ca natura). Este vorba de serviciile: de transport, de cazare, de alimentatie si de agrement. Nu întotdeauna produsul turistic presupune prestarea tuturor celor patru tipuri de servicii. Dintre toate serviciile care dau continut produsului turistic, indispensabil este serviciul de agrement (caruia îi sunt asimilate si serviciile de tratament si de alt interes, care motiveaza calatoriile), în lipsa caruia celelalte trei categorii ies din sfera de cuprindere a turismului.
2. Marketingul turistic
Tendinta de adancire si specializare a marketingului este cel mai evident exprimata de aparitia si delimitarea destul de timpurie a marketingului turistic. Se poate afirma chiar ca, aplicarea diferentiata a marketingului in domeniul turistic s-a realizat cu mult timp inaintea conceptualizarii marketingului serviciilor. Adancirea si consolidarea sa a reprezentat probabil unul din elementele recunoasterii necesitatii unei astfel de conceptualizari.
Afirmarea timpurie a marketingului turistic a fost un fenomen firesc, determinat de manifestarea in acest domeniu a dinamismului economico-social, ale carui efecte au fost resimtite de catre agentii economici care s-au confruntat cu probleme a caror rezolvare a impus abordarea lor intr-o viziune noua.
Desprinderea si delimitarea marketingului turistic este exprimata de solutiile specifice date situatiilor cu care se confrunta agentii economici, situatii impuse de particularitatile pietei si regasite in cadrul politicilor si al conducerii activitatilor.
Fata de alte sectoare sau domenii economico-sociale, activitatea turistica a fost mai putin beneficiara unor metode si tehnici de marketing. Fenomenul a fost generat, pe de o parte, de transformarea mai lenta si relative recenta a turismului in fenomen de masa si, pe de alta parte, de particularitatile prestatiilor turistice.
Dificultatile aparute in valorificarea patrimoniului turistic si indeosebi in folosirea integrala a capacitatilor de transport si a celor hoteliere, precum si cererea de servicii suplimentare au generat cresterea interesului pentru implementarea marketingului in domeniul turismului.
Promovarea conceptiei de marketing in activitatea turistica reprezinta, astfel, un raspuns la multiplele preocupari generate de dezvoltarea activitatii turistice in ansamblul ei, de necesitatea de a cunoaste motivatiile cererii turistice si de a descoperi noi surse de desfacere, in conditiile unei concurente crescande.
3. Continutul si sfera marketingului turistic
Conceptual de marketing turistic are in vedere a activitate procesuala al carei continut este dat de: definirea misiunii firmei turistice, analiza globala a pietei, cunoasterea nediului extern in care urmeaza sa-si desfasoare activitatea firma respectiva, identificarea, in cadrul cererii, a segmentelor care corespund unor nevoi specifice ale consumatorilor.
Marketingul turistic poate fi avut in vedere ca un complex de actiuni ce stau la baza politicilor promovate de catre intreprinderile de turism care, studiind constant cerintele de consum turistic prezente si in evolutie, urmaresc, prin metode si tehnici specifice, adaptarea permanenta a ofertei proprii la asemenea cerinte, in vederea
Preview document
Conținut arhivă zip
- Marketingul Turistic.doc