Percepția mesajelor

Atâta timp cât suntem vii, participam 100% la crearea si reprezentarea mentala a propriei lumi. Realitatea perceputa e altceva decât realitatea în sine. În mintile noastre avem “harti ale teritoriului1 si nu teritoriul ca atare. Fiecare persoana creaza reprezentari personale unice ale realitatii. Amprenta digitala, vocala, sau ADN ramân doar indicii banale ale unicitatii persoanei.

Propria harta mentala înseamna incomparabil mai mult, în raport cu ea persoana îsi alege comportamentele. Ea crede ca opereaza cu realitatea, dar opereaza doar cu reprezentari mentale. Perceptia influenteaza masiv raporturile cu sine si cu ceilalti. Ea filtreaza realitatea, o distorsioneaza si o modeleaza.

Cum înteleg oamenii cuvintele si imaginile pe care le primesc prin mesaje? Cercetarea stiintifica asupra perceptiei si prelucrarii informatiei ne ajuta sa raspundem la aceasta întrebare.

Comunicatorii de masa doresc ca audientele sa fie atente la mesajele lor, sa identifice continutul mesajelor, sa-si schimbe în mod corespunzator atitudinile sau conceptiile ori sa dea raspunsurile comportamentale dorite.

Teoria perceptuala ne spune ca procesul de interpretare a mesajelor este complex si ca aceste scopuri sunt dificil de realizat.

Perceptia a fost definita ca procesul prin care interpretam date senzoriale. Datele senzoriale ne parvin prin cele cinci simturi. Cercetarea a identificat doua tipuri de influente asupra perceptiei umane: influenta structurala si cea functionala. Influentele structurale sunt legate de aspectele fizice ale stimulilor la care suntem expusi, de exemplu, cu cât o serie de puncte sunt mai apropiate, cu atât mai mult ele dau impresia unei linii continue.

Influentele functionale sunt factori psihologici care influenteaza perceptia si deci introduc un grad de subiectivitate în proces.

Perceptia selectiva este sintagma care se refera la faptul ca perceptia umana tinde sa se lase influentata de dorinte, necesitati, atitudini si de alti factori psihologici. Perceptia selectiva joaca un rol important în comunicarea de orice fel. Ea demonstreaza ca persoane diferite pot reactiona la acelasi mesaj în moduri diferite. Nici un comunicator nu poate sa presupuna ca un mesaj va avea întelesul intentionat de el pentru toti indivizii care îl recepteaza sau macar ca va avea acelasi înteles pentru toata lumea. Aceasta complica modelele noastre de comunicare de masa. Probabil, comunicarea de masa nu mai este doar o problema de a atinge o tinta cu o sageata, dupa cum sugereaza unele modele.

Mesajul poate sa ajunga la receptor (loveste tinta) si totusi sa nu-si atinga scopul pentru ca este supus interpretarii de catre receptor.

1 Stefan Prutianu, Antrenamentul abilitatilor de Comunicare, Limbaje ascunse, Editura Polirom, Iasi,

2005, p.207

Procesul de primire si interpretare a mesajului este numit decodare în mai multe modele de comunicare. El implica perceptia sau preluarea stimulilor prin simturi si procesarea ulterioara a acestor informatii.

Psihologia moderna a prezentat perceptia ca un proces complex, diferit de conceptia naiva pe care o aveau oamenii cu un secol în urma. Vechea parere pe care o vom numi conceptia bunului simt-considera perceptia umana un proces fizic sau mecanic.

Se considera ca ochiul si celelalte organe senzoriale actionau mai degraba ca un aparat fotografic sau un magnetofon. Aceasta teorie sustinea ca exista o corespondenta directa între realitatea externa si perceptia unei persoane sau ceea ce gândeste aceasta. Ea sustinea deci ca toti percep lumea în acelasi fel.

Psihologii au stabilit însa ca perceptia este un proces mult mai elaborat. Bernard Berelson si Rudolf Steiner au aratat ca perceptia este un proces complex prin care oamenii selecteaza, organizeaza si interpreteaza stimularea senzoriala într-o descriere a lumii realizata coerent si plina de întelesuri2. Perceptia implica învatarea, perspectiva de actualizare si interactiunea cu subiectele observate, de asemenea, realizarea unor inferente. În actul tipic al perceptiei, un stimul este alocat unei anumite categorii pe baza unei informatii care este incompleta.

Perceptia este influentata de un numar de factori psihologici. Acestia includ presupuneri bazate pe experiente trecute (care adesea actioneaza aproape inconstient), influente culturale, motivatii(necesitati), stari sufletesti si atitudini.

Efectele acestor factori asupra perceptiei au fost demonstrate printr-un numar de experimente. O mare parte din activitatea de cercetare care a demonstrat ca perceptia este influentata de presupuneri a fost realizata de un grup de cercetatori care au activat în diverse perioade la Universitatea Princeton. Acesti cercetatori printre care se numara si Adelbert Ames Jr., Hadley Cantril, Edward Engels, Albert Hastorf, William H.Ittelson, Franklin P.Kilpatrick si Hans Toch, au reprezentat asa-numita perspectiva tranzactionala asupra perceptiei 3.

Conceptul este abstract si oarecum filozofic, dar în esenta înseamna ca atât cel care percepe, cât si lumea înconjuratoare sunt participanti activi la actul de perceptie. Cercetatorii teoriei tranzactionale au realizat un numar de demonstratii convingatoare pentru a arata ca perceptia este bazata pe presupuneri. Una din cele mai remarcabile a fost realizata de Adelbert Ames Jr. si este numita camera monoculara distorsionata. Aceasta camera este construita astfel încât peretele din spate este un trapez, având distanta verticala din partea stânga a peretelui mai lunga decât distanta verticala din partea dreapta a peretelui. Peretele este pozitionat la un astfel de unghi încât latura stânga este mai în spate decât partea dreapta. Acest unghi este selectat cu atentie astfel încât camera sa para obisnuita, dreptunghiulara pentru un observator care s-ar uita printr-o gaura mica facuta în peretele din fata. Daca doua persoane intra în camera si se aseaza în colturile din spate, se întâmpla ceva foarte interesant. Persoana din dreapta îi apare celui care se uita prin

[2] Bernard Berelson, Rudolf Steiner, Human Behvior: An Inventory of Scientific Findings, Harcourt, Brace and World, New York, 1964, p.88 apud Werner J. Severin, James W.Tankard, Jr., Perspective asupra teoriilor comunicarii de masa, Editura Polirom, Iasi, 2004, p.78

[3] Werner J. Severin, op.cit., p.78

gaura ca fiind foarte mare deoarece ea este mai apropiata de acesta si umple cea mai mare parte din distanta de la podea la plafon. Cea din stânga pare a fi foarte mica, deoarece este mult mai departe si acopera mai putin din distanta dintre podea si tavan. Aceasta iluzie se produce deoarece cel care se uita pe gaura presupune ca peretele din spate este paralel cu peretele din fata al camerei. Aceasta presupunere se bazeaza pe experienta anterioara referitoare la alte camere care aratau la fel.