Prețul în economia de piață

1.1. Conceptul de preţ. Natura şi funcţiile preţului.

Preţul reprezintă o categorie economică strâns legată de economia de schimb şi respectiv, de piaţă, fiind cea mai complexă formă de măsurare şi exprimare monetară a bunurilor economice.

Preţul şi etalonul său - moneda, reprezentând una dintre invenţiile civilizaţiei umane, au cunoscut accepţii şi interpretări diferite ale diverselor curente şi şcoli de gândire economică.

Fiind o categorie strâns legată de valoare şi pornind de la interpretările care se aduc valorii (teoria obiectivă şi teoria subiectivă), ansamblul concepţiilor privitoare la preţ, le putem grupa în două categorii:

A) Conform teoriei obiective a valorii - preţul este considerat ca expresie bănească a valorii. În acest caz preţul este dependent de două elemente: a) mărimea valorii (existând o relaţie de directă proporţionalitate între preţ şi valoare); b) puterea de cumpărare a banilor, cu care preţul este în relaţie de invers proporţionalitate.

B) Conform teoriei subiective - valoarea este dată de utilitate şi raritate. În acest caz egalitatea dintre două mărfuri ce se schimbă este dată de egalitatea utilităţii finale sau marginale a utilităţilor corespunzătoare.

În contextul economiei de schimb preţul reprezintă expresia monetară a valorii mărfii, respectiv rezultatul evaluării sau măsurării economice a bunurilor cu ajutorul banilor (monede). În sensul general preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziţionarea unui bun economic în cadrul tranzacţiilor bilaterale de pe piaţă.

Modalitatea determinării nivelului preţului constituie una dintre cele mai controversate probleme ale teoriei economice contemporane.

Pe o piaţă cu concurenţă perfectă preţul se formează la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii şi ofertei, punct ce arată perfecta transparenţă a pieţei, respectiv egalitatea dintre cantităţile cerute cu cele oferite.

În condiţiile concurenţei perfecte preţul pieţei poate fi diferit de cel de echilibru numai pe perioade scurte, oferta adaptându-se automat la cerinţele consumatorilor, asigurându-se, astfel, echilibrul pieţei bunurilor de consum dar şi a factorilor de producţie.

În condiţiile concurenţei imperfecte principiile ce stau la baza formării preţurilor nu aparţin, în totalitate, nici concurenţei perfecte nici celei monopoliste (caracterizată prin existenţa unui singur agent ofertant, producător, comerciant). Astfel, pe perioadă scurtă, efectul monopolului fiind predominant (deoarece capitalul fix nu se poate modifica, iar reacţiile firmelor concurente nu se pot manifesta) preţul şi cantitatea de echilibru sunt determinate de punctul de întâlnire a costului marginal cu cel al venitului marginal. Pe perioadă lungă, efectul concurenţei este predominant, firma ţinând cont şi de reacţiile firmelor concurente interesate în câştigarea unor părţi corespunzătoare din veniturile consumatorilor prin practicarea unor preţuri mai mici, oferirea unor produse de calitate superioară, servicii post vânzare etc.

În aceste condiţii, formarea preţurilor reprezintă un proces deosebit de complex, nivelul şi structura elementelor sale componente aflându-se sub influenţa permanentă a intrărilor şi ieşirilor sistemului economic. Astfel preţul nu reprezintă doar o categorie valorică ci şi o importantă pârghie de reglementare a mecanismului economic. Prin el se poate afla starea sistemului economic, anticipa evoluţia acestuia, dar şi interveni în reglarea funcţionării acestui complex mecanism.

În condiţiile economiei de piaţă preţurile reprezintă un element important de reglare economică, de alocare a resurselor, indicând agenţilor economici domeniile, activităţile şi produsele rentabile, ei putându-se orienta astfel spre acestea. În funcţie de profit, ca şi componentă a preţului, se dezvoltă structura pe ramuri şi subramuri a economiei, sunt dimensionate proporţiile diverselor activităţi, sunt alocate resursele.