Profitul

1.1 Profitul - concept. Natura şi funcţiile profitului

Profitul este folosit în teorie şi în practică cu o varietate de înţelesuri de sine stătătoare.

Profitul = termen de origine latină “ profice”, care înseamnă a progresa, a da rezultate, fiind considerat un venit sau o formă de venit.

Profitul este un rezultat al acţiunii economice este un avantaj realizat sub formă bănească dintr-o acţiune operaţie sau activitate economică. Fără profit nici un agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta. În esenţă toate activităţile lucrative dintr-o economie de piaţă au ca scop obţinerea profitului.

În legătură cu conţinutul şi natura profitului există multe concepţii (teorii) unele asemănătoare altele opuse.

Mercantiliştii au considerat că profitul este rezultatul activităţii de comerţ exterior. Economiştii fiziocraţi au respins concepţia mercantilistă şi au căutat să demonstreze că profitul se obţine doar din activităţile productive agricole, acesta fiind un dar al naturii.

Clasicul Adam Smith a susţinut că profitul este un produs al muncii neplătite, un venit ce revine capitalului.

Economistul J. B. Say a apreciat că profitul este un salariu pentru munca specială de conducere şi coordonare.

Karl Marx a susţinut că profitul este o formă de transformare a valorii, mai precis o formă de manifestare a plus valorii, adică plus valoarea creată de munca salariată, privită însă ca efect al întregului capital.

În ultimele decenii s-au constituit şi se confruntă numeroase teorii privind profitul, acesta fiind considerat mai ales un venit care depinde de anumite circumstanţe social-economice favorabile în care îşi desfăşoară activitatea societăţile economie.

Pornindu-se de la ideea generală, conform căruia profitul se identifică cu orice câştig, cu orice surplus din orice activitate, acţiune, operaţiune, s-au conturat două sensuri de abordare şi apreciere a profitului.

Un prim punct de vedre are un sens peiorativ, profitul fiind considerat un avantaj, un câştig însuşit de o persoană fizică sau juridică, fără ca aceasta să aibă vreo contribuţie la obţinerea lui. mergându-se pe o asemenea linie de raţionament, cel ce-şi însuşeşte acest venit este apreciat ca un profitor sau chiar ca un parazit social.

Un al doilea sens dat profitului este cel care decurge direct din însăşi etimologia cuvântului latin - proficere, care înseamnă a produce, a face ceva în avan faţă de ceilalţi concurenţi care asigură astfel progresul.

Într-o astfel de viziune, profitul presupune, prin definiţie, creşterea economică, progres social, ceea ce înseamnă că însuşirea lui depinde de caracterul creator, raţional şi eficient al activităţilor, acţiunilor şi operaţiunilor economice. Evident, acesta este sensul pe care legislaţiile îl dau profitului în ţările cu economie de piaţă, profitul fiind doar un venit legitim, legal. În concluzie, profitul exprimă venitul obţinut dintr-o activitate economică care progresează, el este atât rezultat al progresului, cât şi suport (factor) al acestuia.

Profitul este un venit aleatoriu, prin natura sa, diferenţial, nu se poate şti în avans care va fi mărimea sa, neştiindu-se de fapt, dacă acesta va fi sau nu.

Profitul este un venit autonom, prin acesta înţelegându-se că el nu poate fi confundat cu niciuna din celelalte forme de venit: salariu, dobândă, rentă.

Profitul îndeplineşte o serie de funcţii:

a) de stimulare a investiţiei, a creativităţii şi de acceptare a riscului;

b) de incitarea declanşarea, sporirea şi diversificarea eforturilor productive;

c) de cultivare a spiritului de economisire;

d) sursă de venit pentru bugetul statului, prin care se asigură funcţionarea unor activităţi bazate pe non-profit, dar absolut necesare pentru dezvoltarea generală a societăţii.

Aceste funcţii sunt însă formulate prea abstract. Ele au de asemenea, o puternică încărcătură politică prin funcţiile lui, căutându-se evidenţierea superiorităţii economiei concurenţiale capitaliste atât faţă de economia feudală, cât şi faţă de economiile conduse centralizat