Raport de țară - Franța

CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

ISTORIE

Teritoriul Franţei era populat în antichitate de triburile celtice (galii) şi cucerit de Cezar (59-51 îHr) şi transformat în provincie romană. Francii, popor germanic stabilit în sec. al V-lea în Galia, se contopesc cu galo-romanii şi dau naştere în secolele următoare poporului francez.

Bazele Regatului Francez erau puse de Clovis (481-511) provenit din dinastia Merovingienilor. Carol cel Mare (768-814), cel mai de seamă reprezentant al dinastiei Carolingiene, purta războaie victorioase împotriva saxonilor, avarilor, longobarzilor şi a fost încoronat împărat al Occidentului, la Roma, în anul 800.

Tratatul de la Verdun (843) consacra dezmembrarea Imperiului Carolingian, a cărui parte occidentală va forma viitoarea Franţă. În sec. XII-XIV, în timpul domniilor lui Filip al II-lea August şi Filip al IV-lea cel Frumos, au fost făcuţi primii paşi pe drumul autorităţii regale şi al centralizării statale. După înfrângerile franceze din prima parte a Războiului de 100 de ani purtat împotriva Angliei (1337-1453), avantul naţional (Jeanne d'Arc) a permis încheierea victorioasă a îndelungatei confruntări. Ludovic al XI-lea (1461-1483) reprima opoziţia marilor seniori, iar domnia lui Francisc I (1515-1547) a inaugurat epoca absolutismului.

Răspândirea calvinismului în prima jumătate a sec al XVI-lea a declanşat pustiitoarele războaie religioase (1562-1598) încheiate de Henric al IV-lea întemeietorul dinastiei de Bourbon (1589-1830) prin edictul de toleranţă de la Nantes (1598).

Domnia lui Ludovic al XIV-lea (1643-1715) a marcat apogeul absolutismului francez ("statul sunt eu"), Franţa devenind atunci prima putere europeană. Frecventele războaie din timpul lui Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea (1715-1774) au accentuat tensiunile sociale, pierderea prin tratatul de la Paris (10.02.1763) a posesiunilor din India şi a Canadei a adâncit criza economică şi cea de credibilitate a absolutismului Bourbonilor.

Revoluţia franceză (14.07.1789, căderea Bastiliei) a culminat cu proclamarea la 22.09.1792 a Primei Republici, cu execuţia lui Ludovic al XVI-lea (21.01.1793) şi cu dictatura iacobină (1793-1794). Războaiele de apărare ale Republicii Franceze au fost continuate de Napoleon Bonaparte, devenit în 1804 împărat al francezilor şi arbitru omnipotent al Europei continentale.

Restaurată în 1815, domnia Bourbonilor a fost înlăturată de revoluţia din iulie 1830, care a impus monarhia constituţională a lui Ludovic Filip (1830-1848). În urma revoluţiei din februarie 1848 a fost proclamată a II-a Republică (1848-1852), apoi puterea a fost acaparată de Ludovic Napoleon (nepotul lui Napoleon I), care se proclama sub numele de Napoleon al III-lea Împărat al Franţei (1852-1870).

Înfrângerea în războiul cu Prusia (1870-1871) a avut ca urmare proclamarea de la 4.09.1870 a celei de-a III-a Republici şi scurtul intermezzo al insurecţiei proletare a Comunei din Paris (martie-mai 1871). Pacea de la Frankfurt pe Main (10.05.1871) a consacrat pierderea Alsaciei şi a Lorenei. Cucerirea Algeriei (1830-1847) a fost urmată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de constituirea celui de-al doilea mare imperiu colonial al lumii (Africa septentrională, ecuatorială, occidentală, Indochina, Oceania etc).

Împreună cu Rusia şi Marea Britanie sau pus bazele Triplei Alianţe (1904) care, în primul război mondial (1914-1918) a obţinut victoria asupra Blocului Puterilor Centrale. Prin pacea de la Versailles (1919) Alsacia şi Lorena au fost retrocedate de către Germania Franţei.

La 3.09.1939 Germania a încercat să se revanşeze şi-i declară Franţei război, după care a invadat teritoriul francez, pentru ca la 22.06.1940 mareşalul P. Pétain să semneze actul de capitulare. Generalul Charles de Gaulle a lansat în iunie 1940, la Londra, celebrul apel la continuarea luptei de către francezi şi a constituit Comitetul Naţional Francez care a coordonat rezistenţa anti-nazistă. Debarcarea din Normandia (6.06.1944) şi insurecţia victorioasă a Parisului (19-25.08.1944) a permis instalarea guvernului provizoriu prezidat de generalul de Gaulle.

Constituţia din octombrie 1946 a proclamat cea dea IV-a Republică si a transformat Imperiul Colonial în Uniunea Franceză. Politicianismul şi războaiele de emancipare naţională din Indochina (1945-1954) şi Algeria (1954-1962) au adâncit criza celei de-a IV-a Republici şi au dus la instalarea unui guvern în frunte cu generalul de Gaulle care proclama la 4.10.1958 cea de-a V-a Republică, cu atribuţii sporite pentru şeful statului.

În Pompidou (1969-1974) marea majoritate a coloniilor franceze (10,5 milioane km2, 48 milioane locuitori în 1939) şi-au dobândit independenţa, iar Franţa a iniţiat o politică externă independentă, de distanţare faţă de hegemonismul nord-american, retrăgându-se din organismele militare ale NATO şi SEATO, şi întreţinând relaţii speciale cu URSS şi China. Alegerile din 1981 au fost câştigate de François Mitterrand, candidatul Partidului Socialist Francez, devenind cel de-al XXI-lea preşedinte al Franţei (reales pentru un nou mandat în 1988), iar cele legislative din acelaşi an au dat câştig de cauză aceluiaşi partid, care au obţinut majoritatea absolută în Adunarea Naţională. După o "coabitare" a preşedintelui Mitterrand cu un guvern de centru-dreapta (1986-1988), alegerile parlamentare din 1988 au readus la putere Partidul Socialist, care a suferit însă o zdrobitoare înfrângere în martie 1993, părăsind scena politică.