Recenzie - economia într-o lecție de Henry Hazlitt

Apărută în 1946, “Economia într-o lectie” este cea mai cunoscuta scriere a lui Henry Hazlitt (1895-1993), important scriitor, economist, filisof si critic literar al secolului XX, militant în favoarea pietei libere si a capitalismului. Lucrarea prezintă si analizează erorile economice cele mai des intalnite atat in cazul oamenilor de rand, cat si al multor specialisti implicati activ in viata si realitatea economica.

“Economia într-o lectie” estre structurata in 3 parti, dintre care prima si a treia, formate din cate un capitol fiecare, pot fi considerate o deschidere/prefata, respectiv o inchidere/postfata a cuprinsului, rezeprezentat de partea a doua a cartii. Acesta din urma grupeaza 24 din cele 26 de capitole totale ale volumului. Fiecare capitol trateaza o tematica aparte (uneori avand legatura cu cele anterioare), in care analizeaza o greseala economica derivata din convingeri gresite. Limbajul folosit e unul concis si savuros, bazat pe exemple concrete, adresandu-se in aceeasi masura economistilor cat si populatiei care doreste sa-si insuseasca cu acuratete notiunile de baza in acest domeniu.

Partea I poarta denumirea de “Lectia” si cuprinde capitolul cu acelasi nume, in care

Hazlitt sintetizeaza prin fraza-cheie intreaga sa teorie economica: “Secretul stiintei economice consta in a avea in vedere nu doar efectele imediate, ci si pe cele de durata ale oricarei actiuni sau politici; el consta in descifrarea consecintelor acelei politici nu numai asupra unui grup, ci asupra tuturor grupurilor.”

Partea a II-a se numeste “Lectia aplicata” si contine cele 26 de capitole care prezinta cate o problema sugestiv rezumata in titlul capitolului.

Capitolul care introduce efectiv cititorul in sfera economica descrisa – capitolul II – „Geamul spart” - prezinta un paradox economic clasic prin intermediul unui exemplu simplu: un copil sparge geamul unei brutarii aruncand cu o caramida in el. Poate fi acest fapt privit drept unul care declanseaza o serie de mecanisme cu efect benefic asupra economiei? Da, din perspectiva faptului ca acest geam spart va aduce o comanda in plus unei fabrici de sticla, iar aceasta va folosi suma incasata pentru a achizitiona alte materii prime, etc. continuand astfel lantul dependentelor economice. Pe de alta parte, insa, brutarul va folosi o suma ce putea fi investita in ceva util pentru a repara daunele produse. Acelasi rationament este explicat mai pe larg in capitolul urmator „Binefacerile distrugerii”, dar la scara mai larga (luand drept exemplu razboiul, in urma caruia se vor inregistra o multime de comenzi la firmele de constructii, reparatii s.a.m.d, dar asta doar ca urmare a unor stricaiuni/daune), concluzia fiind aceeasi: “distrugerea fara sens a oricatui lucru valoros reprezinta intotdeauna o pierdere (...) si oricare ar fi consideratiile in favoarea distrugerii, ea nu poate constitui niciodata, pe ansamblu, o cale spre prosperitate sau o binefacere”.

Capitolul IV – „Lucrarile publice inseamna impozite” prezinta problema lucrarilor si investitiilor publice care se abat de la scopul initial al investitiei, devenind in sine metode de generare a unor locuri de munca suplimentare. Costurile ridicate vor fi suportate in consecinta prin cresterea impozitelor de la contribuabili, acestia platind astfel pentru lucrare sume de bani pe care le-ar fi putut folosi pentru satisfacerea propriilor nevoi. Capitolul urmator, „Impozitele descurajeaza productia”, continua problema impozitelor, care, desi sunt necesare organizatiilor guvernamentale, pot duce la dezechilibre serioase in cazul unei cresteri majore.

Capitolul VI – „Creditele guvernamentale deviaza productia”. Creditele guvernamentale au de cele mai multe ori o influenta negativa asupra productiei de bunuri din societate, deoarece, fiind acordate celor ce nu sunt in masura sa contracteze un credit din surse private, au sanse mari sa nu fie returnate integral; in acest caz tot populatia este cea care suporta pierderile publice.

In capitolul VII – „Blestemul mecanizarii” se arata ca beneficiile inovatiilor tehnologice sunt adesea privite drept factor ce sporeste somajul (prin inlocuirea muncii umane cu echipamentul tehnologic). Rationamentul este, bineinteles, absurd, deoarece astfel, forta de munca dintr-un anumit sector va fi directionata catre alte ramuri/sectoare, astfel incat ponderea populatiei ocupate nu va suferi modificari, iar productivitatea este chiar in crestere. Tot bazandu-se pe implicatiile tehnologiei se contureaza si capitolul VIII –„ Schemele de impartire a muncii” care analizeaza practicile sindicaliste legate de crearea de locuri de munca si prevenirea somajului. Pornind de la diferite premise, precum alocarea unui volum de munca unui numar de oameni mai mare sau reducerea orelor de lucru, Hazlitt analizeaza efectele survenite (scaderea/cresterea somajului etc).

Capitolul IX – „Demobilizarea soldatilor si birocratilor” studiaza problema soldatilor intorsi la viata de civil precum si a functionarilor in numar prea mare, de care nu mai este nevoie. Se constata cu usurinta ca de fapt acestia nu reprezinta o „problema”, fiindca, pe de o parte, populatia nu mai trebuie sa contribuie la sustinerea lor (financiara), iar pe de alta parte ei pot fi directionati catre alte sectoare ce necesita forta de munca.

In capitolul X – „Fetisul ocuparii depline a fortei de munca”, autorul realizeaza corelatii intre maximizarea fortei de munca, maximizarea productiei si maximizarea productivitatii, atingerea maximului unuia dintre acestea neducand neaparat si la atingerea celorlalte maxime.

Capitolul XI – „Cine este protejat prin taxe vamale” aduce o analiza complexa asupra taxelor vamale, ce limiteaza/restrictioneaza comertul intre tari. In functie de raportul dintre volumul importurilor si cel al exporturilor, taxele vamale pot aduce beneficii sau pierderi la nivel total unei tari. In general, insa, ele rezprezinta o cheltuiala suplimentara care impiedica oamenii sa-si foloseasca veniturile in alte scopuri, sau unele sectoare economice sa functioneze asa cum ar trebui, deci, in concluzie, sa puna in miscare mai multe elemente constituente ale vietii economice.