Șomajul

Prin amploarea îngrijoratoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îsi schimba ritmurile si sensurile, somajul a devenit o problema sociala ce face obiectul unei aprige dispute teoretice, metodologice si politico-ideologice. În mod paradoxal, conceptul însusi de somaj pare sa fie obiect preferat de disputa si controverse teoretice si social-politice.

1. Somajul: concept, cauze, forme

"Este limpede ca prin somaj involuntar nu întelegem simpla existenta a unei capacitati de munca ce nu a fost epuizata... Somaj involuntar exista daca... atât oferta totala de mâna de lucru dispusa sa munceasca la salariul nominal curent cât si cererea totala de mâna de lucru, la acel salariu, ar fi mai mari decât volumul existent al ocuparii." (J.M. Keynes)

În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe modalitati de analiza a somajului. În plus, statisticile oficiale nationale si internationale (Biroul International al Muncii, Comisia de Statistica O.N.U. ) folosesc metode diferite de evidenta ,si de masurare a Somajului, ceea ce creeaza o imagine generatoare de confuzii si în planul conceptual.

Multi economisti si oameni politici se multumesc sa constate ca somajul este una dintre problemele macroeconomice de maxima actualitate si complexitate. Ei se raporteaza la datele oferite de statistica privind fenomenul si cauta sa conceapa si sa promoveze masuri adecvate de solutionare (ameliorare) a lui.

În unele manuale si tratate universitare, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor persoane care au statut (oficial) de somer. Asa cum padurea consta din totalitatea copacilor ce o compun, spun unii autori, tot asa, somajul consta din numarul total al somerilor. În acest caz, problema se deplaseaza spre persoana - somer.

Definitia cea mai folosita pe care o dau economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca remunerat, si care nu are un asemenea loc în mod curent.

În diferitele reglementari nationale si internationale se folosesc si alte criterii delimitative ale somerilor. Aceasta mai ales daca problema în cauza se leaga de ajutorul de somaj si de criteriile acordarii acestuia. Astfel, pentru ca o persoana sa fie declarata somer trebuie sa fie înscrisa pe listele solicitantilor de munca la centrele de repartizare a resurselor de munca si sa fie disponibila de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de munca. În tarile cu sisteme nationale consolidate de protectie sociala a somerilor, aceste criterii sunt negociate între sindicate si patronat si, apoi, sunt adoptate de legislativ ca norme de drept, spre a fi aplicate unitar de toti factorii interesati - ofertanti si solicitanti de munca.

Biroul International al Muncii (B.I.T.) considera ca somerul poate fi definit ca acea persoana care: este lipsita de munca, este apta de munca, cauta loc de munca remunerat, este disponibila sa înceapa lucrul imediat (în 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan somaj este abordat si analizat ca un dezechilibru al pielei muncii la nivelul ei national: ca loc de întâlnire si de confruntare între cererea globala si oferta globala de munca. Aceasta maniera de abordare a somajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, si a celor economico-financiare si investitionale, pe de alta parte. Numai ca atât resursele de munca (oferta de brate de munca), cât si nevoile de munca (cererea de munca) sunt trecute (filtrate) prin exigentele si regulile unice ale remunerarii si salarizarii. De aceea, indiferent de unghiul de abordare si tratare a lui, somajul este o disfunctie a pietei nationale a muncii. Afirmatia respectiva este de domeniul evidentei clare.

Din punctul de vedere al ocuparii, pot rezulta trei moduri de combinare a factorului respectiv:

(a) oferta si cererea de munca sunt egale, caz în care ocuparea de echilibru este egala cu cea deplina;

(b) oferta de munca este mai mica decât cererea, situatie în care dezechilibrul îmbraca forma deficitului de munca, ocuparea deplina necesitând fie resurse de munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o crestere mai puternica a productivitatii muncii;

(c) oferta de munca (resursele umane disponibile) depasesc cererea (nevoia sociala), o parte a fortei de munca ramânând fara loc de munca.

Ca urmare, echilibrul pietei muncii poate fi si trebuie sa fie abordat din mai multe puncte de vedere:

(a) ca echilibru functional, care defineste zona de compatibilitate a ocuparii fortei de munca si cresterea productivitatii muncii, în conditiile strict determinate de producatori (întreprinzatori);

(b) ca echilibru structural, care exprima modul de distribuire a resurselor de . munca pe sectoare, ramuri, activitati social-economice, pe profesii, calificari, zone etc.;

(c) ca echilibru intern între nevoile de munca si resursele de munca, ambele conditionate de volumul de munca si al productivitatii. La un nivel dat al productivitatii, volumul productiei este functie de volumul muncii prestate sau de numarul celor ocupati.