Ergoterapia

Terapia ocupaţională se preocupă in primul rand de asigurarea sănătăţii şi funcţionării optime a individului in mediul său de existenţă.

Orice activitate dispune de:

1) o bază motivaţională;

2) de o structură (organizare prin autoorganizare)

3) de o ţintă, scop, sau plan, în raport cu care se autoreglează.

Activitatea presupune o înlănţuire sau un sistem ierarhizat de acţiuni, care, la rândul lor, cuprind operaţii. Nota definitorie a activităţii este transformareade obiecte materiale şi/sau informaţii şi ansambluri informaţionale.

FUNCTIILE TERAPIEI OCUPATIONALE

Terapeutul ocupaţional este preocupat de două aspecte fundamentale şi anume:

a) să realizeze insuşirea de către subiect a unei deprinderi pierdute sau cu un nivel scăzut de funcţionare;

b) să contribuie la invăţarea de noi deprinderi şi abilităţi de către subiect, menite să le compenseze pe cele care au dispărut din diverse motive.

In trecut, terapeuţii ocupaţionali s-au ocupat, de bolnavi cu handicapuri fizice.In prezent, gama subiecţilor deserviţi de terapeuţii ocupaţionali s-a lărgit şi diversificat. De aceea, activităţile de terapie ocupaţională se adresează, in momentul de faţă, unor subiecţi cu:

1) retard mintal;

2) dificultăţi de invăţare;

3) tulburări emoţionale;

4) nevăzătorilor;

5) surzilor şi celor cu boli mintale.

ERGOTERAPIA

Ergoterapia este o ramură a terapiei ocupaţionale. Ergoterapia se incadrează in cadrul procesului de recuperare a capacităţilor de muncă a persoanelor cu deficienţe.

ERGOTERAPIA face parte din cadrul terapiei complexe recuperatorii şi integrate şi are ca scop recuperarea persoanei deficiente.

PRINCIPIILE ERGOTERAPIEI

Ergoterapia se bazează pe trei principii fundamentale:

1. Omul este o fiinţa de natură ocupaţională-omul are nevoie fundamentală de ocupaţie pentru menţinerea entităţii sale fizice şi mentale şi pentru supravieţuire.

2. Deficienţa şi Boala au un potenţial de intrerupere a ocupaţiei, inţeleasă ca activitate de bază, iar renunţarea la ocupaţie reprezintă un simptom de avertisment privind posibilitatea apariţiei unei boli sau certitudinea instaurării ei.

3. Ocupaţia (munca) este organizatorul natural al comportamentului, ea fiind folosită pentru organizarea sau reorganizarea comportamentului zilnic.