Giardioza

Giardioza

Giardioza constituie o parazitoză de mare importanţă epidemiologică şi clinică datorită înaltei sale prevalenţe şi patogenităţi atât în rândul animalelor cât şi a omului, în special în populaţia infantilă. În ultimele două decenii, giardia a devenit recunoscut ca unul dintre cele mai comune cauze ale bolilor pe bază de apă.

Giardioza - numită şi giardia este o infecţie parazitară, foarte larg răspândită în întreaga lume, aproximativ 20% din populaţia globului prezentând această afecţiune sau fiind un purtător asimptomatic al acestui parazit. Giardia Lamblia, a fost descoperită în 1681, de către Antoine van Leeuwenhoek, inventatorul microscopului, fiind primul care a descris forma şi dimensiunile acestui flagelat.

Infecţia este produsă de agentul flagelat numit Giardia Lamblia (numita si Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis) care prezintă două stadii de dezvoltare:

Parazitul Giardia Lamblia face parte dintre protozoare, adică din grupa acelor fiinţe mici, al căror corp este format dintr-o singură celulă. El măsoară în jur de 15-20 microni, ne putând fi văzut cu ochiul liber, ci numai cu ajutorul microscopului.

Parazitul se prezintă sub două forme:

- formă inactivă numită chist măsoară în jur de 10 microni şi reprezintă de fapt

stadiul infecţioas al parazitului. Chistul este oval şi mai mic decât trofozoitul şi posedă 2 nuclei şi 4 perechi de flagili retractaţi. Chistul este protejat de un înveliş sub forma unei coji de ou care îi permite să supravieţuiască în interiorul şi în afara organismelor pentru perioade lungi de timp. Este atât de rezistent încât chiar şi tratamentul cu clor nu-l va ucide neapărat. În acidul din stomac organismul activeaza chisturile care elibereaza trofozoizi (un singur chist produce 2 trofozoizi).

- formă activă sau vegetativă ( numit trofozoit) are aspectul unei jumătăţi de pară

(tăiată în lung), este prevăzută cu opt prelungiri filamentoase (flageli) şi poate avea mişcări caracteristice după care poate fi uşor recunoscută în câmpul microscopului. Trofozoizii răman în cavitatea intestinului subtire proximal tubular unde se pot ataşa cu uşurinţă la nivelul mucoasei printr-un disc de supt ventral. Inainte de a fi eliminaţi odată cu scaunele, paraziţii îmbracă o formă de rezistenţă închistându-se.

În mediul ambient trofozoitul se distruge în timp de 5-10 minute, pe când chisturile sunt mult mai rezistente pe obiectele casnice, la temperatura camerei, ele se păstrează de la 3-5 zile până la 2 săptămîni; în solul umed până la 60 zile; în apă 35-80 zile. Totodată chisturile se distrug la acţiunea aerului uscat şi a temperaturii ridicate, la uscăciune ele mor după 1-2 minute, la temperatura +70°C timp de 30-40 secunde iar la fierbere (+100°C) mor imediat. Cloramina şi alţi dezinfectanţi nu au o acţiune distrugştoare asupra chisturilor de giardioză.

Parazitul trăieşte şi se multiplică în intestinul omului sau animalelor. Odată ce a ajuns în intestin, se ataşează de mucoasa intestinală, căreia îi modifică funcţia normală şi intră în competiţie pentru nutrienţii importanţi. Acest lucru determină următoarele simptome:

- discontinuităţile mucoasei intestinale, poate să scadă capacitatea organismului de a absorbi nutrienţii din alimentele care trec prin intestin. Dacă nu sunt absorbiţi, nutrienţii rămân în tractul intestinal, provocând diaree, crampe şi flatulenţă asociate giardiozei

- parazitul poate să accelereze pasajul alimentelor prin intestin, provocând diaree.

Scaunul (materiile fecale) animalelor infectate sau ale oamenilor conţin paraziţii.

Modul şi căile de transmitere

Infectarea cu Giardia lamblia se produce în 2 feluri:

- contact direct mână-gură prin care se transferă parazitul din scaunul persoanelor infectate. Acest lucru se întâmplă datorită unei igiene proaste, cum ar fi absenţa spălatului pe mâini. Parazitul se poate transfera şi prin contact direct oro-anal sau oro-genital cu o persoană infectată.

- transmiterea indirectă a parazitului prin consumul de apă sau alimente care au intrat în contact cu materiile fecale contaminate.

Odată ce a ajuns în organism, parazitul se multiplică în intestinul subţire şi va circula în intestinul gros. Unii paraziţi formează chisturi, forme inactive care pot supravieţui pe o perioadă mai lungă de timp în afara organismului. Paraziţii şi chisturile părăsesc organismul prin scaun şi pot contamina apa sau alimentele, continuând ciclul. Răspândirea bolii se realizează prin intermediul chisturilor rezistente şi infecţioase care ajung în mediul exterior odată cu materiile fecale.