Terapia ocupațională în România

TERAPIA OCUPATIONALA IN ROMANIA

“Terapia ocupaţională este profesia care se preocupă de promovarea sănătăţii şi stării de bine prin intermediul ocupaţiei. Scopul primar este de a permite indivizilor participarea la activităţile cotidiene. Este o profesie ce aparţine de domeniul sănătăţii şi care are la bază concepţia conform

căreia o activitate cu scop poate promova sănătatea şi starea de bine în toate aspectele vieţii cotidiene”. (World Federation of Occupational Therapists , 2008)

“Terapia ocupaţională este o metodă sintetică, globală, specială a kinetoterapiei care se

preocupă de integrarea familială, socială şi profesională a handicapaţilor , şi care cere o

particularitate comandată şi întreţinută psihic (Tudor Sbenghe, 1987)

Terapia ocupaţională stimulează încrederea în sine a bolnavilor şi dezvoltarea firească a personalităţii ,organizează un program de mişcări dirijate în condiţii de lucru, constată capacităţile şi înclinaţiile restante ale bolnavului, corelează recuperarea medicală cu cea profesională ,realizează reinserţia cât mai rapid cu putinţă în viaţa socială ,economică şi

profesională ( Schuster Andreea, 2011)

Contextul național

Cele mai multe dintre rapoartele oficiale și statisticile privind incluziunea socială plasează România în partea de jos a Europei și evidențiază cauzele situației : instabilitate politică ce duce la lipsa de responsabilitate și lipsa initierii de proiecte demare anvergură

Moștenirea birocratica precum și lipsa cadrului legal coerent pentru subiect par să fie motive importante pentru această întârziere

Începuturile de Terapie Ocupațională

La scurt timp după 1990 , terapia ocupațională a câștigat o mare simpatie și apreciere în serviciile de asistență socială ca urmare a procesului de dezinstituționalizare și terapeutilor profesionisti voluntari din țările occidentale care au sprijinit reintegrarea copiilor cu dizabilități. Diferiți specialiști au început să promoveze terapie ocupațională în țara noastră în diferite medii ( școli speciale , spitale , organizații neguvernamentale, Case de plasament , instituții de asistență socială , etc ) după o pregătire informală și de scurtă durată

În prezent , există tot mai multe organizații neguvernamentale și servicii medico-sociale publice pentru persoanele cu handicap , care includ terapia ocupațională printre serviciile lor

TO ia naştere în România în Mai 2002, când aproximativ 50 lectori din 4 universități din România, reprezentanți ai 5 județe, medici, kinetoterapeuți, asistenți sociali, reprezentanți ai ONG-urilor pentru persoanele cu handicap,și Rețeaua Europeană de Terapie ocupațională în Învățământul Superior (ENOTHE) au discutat despre nevoia de terapie ocupațională din România și cum să înceapa educația în terapie ocupatională la un nivel compatibil cu restul Europei.Rezultatul întâlnirii a fost o scrisoare de sprijin care cere ca Ministerul Educației sa ia în considerare dezvoltarea profesională şi practica terapiei ocupationale in România, în beneficiul persoanelor cu handicap ca o modalitate pentru includerea acestora în societate. Această scrisoare a fost transmisă tuturor ministerelor relevante pe 11 Mai 2002.

S-a propus " începerea unui curs postuniversitar:" cu specializare în terapie ocupațională "pentru lectori și autoritățile de supraveghere din universitățile din Bacău, Oradea și Timișoara, unde deja unele cunoștințe au fost elaborate cu privire la aceasta noua profesie. Primul grup de terapeuti profesionali instruiți complet ar trebui sa devină ulterior lectori în terapie ocupațională în cele trei universități și autorități de supraveghere clinica în practica ".

Guvernul României a receptat mesajul cu privire la participarea persoanelor cu dizabilităţi în viaţa socială odată cu adoptarea regulilor standard ala Naţiunilor Unite privind egalizarea oportunităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi şi strategia E.U. privind dizabilitatea. De aici au rezultat o serie de deziderate privind nevoia pentru o educaţie adecvată în domeniul participării a persoanelor cu handicap.

Prezenţa unei educaţii adecvate este factorul cheie împotriva excluziunii persoanelor cu handicap. Până în prezent studiile medicale şi psihologice din universităţi au fost concentrate mai ales asupra deficienţelor şi tulburărilor, asupra vindecării şi corectării. Studii cu privire la funcţionarea, participarea şi includerea persoanelor cu handicap în societate şi adaptarea mediului de viaţă casnic educaţional şi profesional aşa cum se face în învătământul de terapie ocupaţională lipsesc complet din universităţi studiile din domeniul social sunt de cele mai multe ori abstracte, teoretice şi mai puţin practice.

Obiectivul proiectului de tip “Joint Action”, finanţat de C.E. (Facilitation and Participation of Young People With Disabilities in an Enlarged Europe – Joint Action Programme, European Commission no. 113161 JA-1-2003) a fost acela de a introduce învăţământul academic de Terapie Ocupaţională în România în scopul de a facilita participarea deplină a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa socială. Toate persoanele din România sunt importante şi trebuie să aibă oportunităţi egale de a participa în societate. Faptul că politica europeană în acest domeniu a fost până nu de mult restricţionată în România este de natură să încurajeze o puternică susţinere din partea comunităţii internaţionale.