Calitatea în Învățământ

Istoria conceptului de calitate

Asigurarea calităţii a fost identificată ca necesitatea, mai întâi în domeniul economic, iar apoi conceptul a fost preluat şi de alte domenii, educaţia numărându-se printre acestea. Dorinţa de a realiza produse şi servicii de calitate a parcurs patru etape:

1. inspecţia calităţii,

2. controlul calităţii,

3. asigurarea calităţii

4. managementul total al calităţii.

Preocuparea pentru asigurarea calităţii în toate domenii marchează toate direcţiile politicii europene. Mişcarea pentru obţinerea calităţii în spaţiul european îşi are rădăcinile în perioada Evului Mediu, mai exact în secolele XIII-XIV, când manufacturierii şi negustorii au început să se organizeze în uniuni. Până în prima parte a secolului al XIX-lea, producţia industrială a crescut spectaculos, însă preocuparea pentru calitate a rămas constantă., în a doua jumătate a secolului XVIII-lea, în Marea Britanie înregistrându-se acordarea unei atenţii deosebite inspecţiei calităţii.

La începutul secolului XX, în practica de producţie au fost incluse procesele de calitate. După intrarea Statelor Unite în al Doilea război mondial, calitatea a devenit o componentă critică a efortului de război, întrucât gloanţele produse într-o anume locaţie, trebuiau să fie folosite fără probleme în armele produse de alte fabrici, din alte state de pe teritoriul SUA. Într-o primă etapă, pentru a rezolva problema calităţii, în componenţa forţelor armate au existat departamente special formate, a căror misiune era aceea inspecta locurile de producţie a armamentului şi muniţiei. Ulterior, pentru a simplifica şi grăbi procesul de verificare, fără a compromite siguranţa producţiei, s-a trecut la utilizarea de „mostre”. Acest pas s-a realizat după ce au fost publicate standarde de calitate şi după ce responsabilii cu acest proces din fiecare unitate de producţie au urmat cursuri de pregătire cu privire la tehnicile de control al calităţii, sub directa îndrumare a lui Walter Shewhart.

Naşterea conceptului de „calitate totală” în Statele Unite a apărut ca un răspuns direct la revoluţia din acest domeniu înregistrată în Japonia, după anii 50. Întreprinderile japoneze au recurs la principiile expuse de Joseph M Juran şi W. Edwards Deming, preferând să pună accent pe îmbunătăţirea întregului proces de producţie, instruind cât mai bine oamenii care realizau sarcinile.

Până la finalul , sectorul producţiei industriale şi cel al produselor electronice din SUA a intrat în competiţie directă cu produsele realizate în Japonia. Răspunsul SUA a luat forma TQM: Total Quality Management. În ultima decadă a secolului XX, TQM început să fie considerat un concept învechit în Statele Unite, însă practicile sale au rămas încă în uz. În ultima vreme, mişcarea preocupată de calitate a început să acorde o importanţă deosebită sintagmei „beyond Total Quality”, sintagmă care are la bază ideea că tema calităţii a trecut dincolo de producţie, intrând în sfera serviciilor, sănătăţii, educaţiei şi a tuturor sectoarelor guvernamentale.

Îmbunătăţirea continuă

Îmbunătăţirea continuă reprezintă efortul permanent de a îmbunătăţi produsele, serviciile şi procesele. Acest concept are la bază ciclul planificare-realizare-verificare-acţionare cunoscut şi sub denumirea de Ciclul Deming-Shewhart.

- Planificare, reprezintă identificare unei oportunităţi şi intenţia de a produce o schimbare, ţinând cont de oportunitatea identificată.

- Realizarea, presupune implementarea schimbării, însă la scară redusă.

- Verificarea, înseamnă analizarea informaţiilor provenite din schimbare şi constatarea unei eventuale îmbunătăţiri.

- Acţionarea întră în discuţia dacă schimbarea implementată s-a soldat cu un succes. Atunci, schimbarea urmează să fie implementată pe scară largă. Dacă schimbarea nu produce efecte benefice, ciclul se reia, identificându-se o altă oportunitate.

Calitatea în învăţământ

Instituţiile de învăţământ din toată lumea au îmbrăţişat ideea învăţământului la distanţă văzând în această formă “nouă” de învăţământ posibilitatea de a-şi îmbunătăţi situaţia financiară, deoarece această formă de învăţământ permite înrolarea unui număr mai mare de studenţi care, prin utilizarea noilor tehnologiilor informatice, pot participa la toate activităţile impuse de procesul de învăţare. În acelaşi timp studenţii, adepţi ai acestei forme de învăţământ, au văzut care sunt beneficiile participărilor la cursuri de la distanţă (metodă axată pe student îi permit acestuia alegerea ritmului de învăţare, etc.).

Dar pentru ca dorinţa de îmbunătăţire a situaţiei finaciare să nu predomine în faţa dorinţei de a face învăţământ de calitate şi de a asigura accesul la educaţie unui număr mai mare de studenţi trebuie respectate o serie de standarde de calitate.