Evaluarea performanțelor școlare

In cadrul procesului de invatamant, activitatile de predare, invatare si evaluare constituie elemente importante care se afla intr-o stransa legatura. Orice schimbare produsa la nivelul uneia dintre aceste activitati influenteaza modalitatile de realizare a celorlalte. De aceea predarea-invatarea-evaluarea trebuie proiectate in acelasi timp.

Evaluarea, ca activitate in sine, cuprinde trei etape principale:

- masurarea rezultatelor scolare prin procedee specifice, utilizand instrumente adecvate scopului urmarit (probe scrise/orale/practice, proiecte, portofolii etc)

- aprecierea acestor rezultate pe baza unor criterii unitare (bareme de corectare si notare, descriptori de performanta, etc.)

- formularea concluziilor desprinse in urma interpretarii rezultatelor obtinute in vederea adoptarii deciziei educationale adecvate.

In general, evaluarea performantelor elevilor are urmatoarele functii:

- diagnostica, in sensul de a face cunoscute situatiile si factorii care conduc la obtinerea anumitor rezultate ale elevilor, pentru a stabili eventualele proceduri de remediere a punctelor critice.

- prognostica, in sensul anticiparii performantelor viitoare ale levilor pe baza rezultatelor inregistrate si si al planificarii secventelor urmatoare ale activitatii de invatare.

- de certificare a nivelului de cunostinte si abilitati al elevilor la sfarsitul unei perioade lungi de instruire.

- de selectie a elevilor pentru accesul intr-o treapta superioara de invatamant sau intr-un program specific de instruire.

In afara functiilor generale mentionate anterior, evaluarea mai indeplineste si o serie de functii specifice:

- functia motivationala, de natura sa stimuleze activitatea de invatare a elevilor prin valorificarea optimala a feedback-ului pozitiv oferit de catre actul evaluativ in sine.

- functia de orientare scolara si profesionala, prin intermediul careia evaluarea performantelor elevilor furnizeaza informatii utile elevilor in vederea alegerii formei corespunzatoare de invatamant.

Dupa modul in care se integreaza in desfasurarea procesului didactic, evaluarea poate fi de trei feluri:

a) evaluare initiala, care se realizeaza la inceputul unui nou ciclu de invatare sau program de instruire in scopul stabilirii nivelului de pregatire a elevilor. Prin intermediul evaluarii initiale se identifica nivelul achizitiilor elevilor in termeni de cunostinte, competente si abilitati, in scopul asigurarii atingerii obiectivelor propuse pentru etapa de invatamant respectiva.

b) evaluarea formativa insoteste intregul parcurs didactic, realizandu-se prin verificari sistematice ale tuturor elevilor asupra intregii materii. Din acest motiv, efectele sale ameliorative asupra activitatii de invatare sunt considerabile, oferind permanent posibilitatea de raportare la obiectivele operationale propuse si de evidentiere a progresului inregistrat de la o secventa la alta a instruirii.

c) evaluarea sumativa se realizeaza, de obicei, la sfarsitul unei perioade mai lungi de instruire, oferind informatii utile asupra nivelului de performanta al elevilor in raport cu obiectivele de instruire propuse.

Teoria si practica evaluarii discrimineaza intre intre metode traditionale de evaluare si cele complementare.

Modelele traditionale de evaluare au capatat aceasta denumire datorita consacrarii lor in timp ca fiind cele mai des utilizate. Din aceasta categorie fac parte probele orale, probele scrise si probele practice.

Probele orale reprezinta metoda de evaluare cea mai des utilizata in clasa. Datorita fidelitatii si validitatii lor scazute, aceste situatii nu sunt recomandabile in situatii de examen. Insa, la evaluarea la clasa, acestea isi demonstreaza valoarea mai ales in cazul disciplinelor care presupun demonstrarea unor capacitati si abilitati dificil de surprins prin intermediul probelor scrise. Avantajele utilizarii probelor orale vizeaza: