Forme de Organizare a Procesului de Învățământ

I. Forma de învățământ – cadrul de desfășurare a procesului de învățământ

Vorbind despre esența procesului de învățământ doresc să menționez că el este un proces organizat. Aceasta înseamnă că toate componentele sale se articuleaza în conformitate cu anumite legități și principii care asigură, în cele din urmă, realizarea obiectivelor pedagogice. Cadrul în care se realizeaza articularea dintre aceste componente ale procesului de învățământ este forma de organizare. Ea realizeaza un consens și o îmbinare armonioasă între activitatea de predare și activitatea de învățare. Aici cele două activități, cu tot ceea ce implică ele (obiective, principii, mijloace, etc.) sunt corelate și puse de acord printr-o conlucrare permanentă dintre ele. În funcție de modul în care se realizeaza această conlucrare pot fi delimitate diferite forme de organizare, constituite istoric și difersificate în școala contemporană.

Forma de organizare nu este ceva exterior conținutului, care s-ar supraadăuga acestuia, ordonându-l într-un anumit fel pentru a putea fi asimilat de către cei care învață. Din perspectiva pedagogică, forma de oganizare realizează o sudură specifică între toate componentele sale. Dacă acestea au fost analizate oarecum independent unele de altele, în activitatea practică, forma de organizare le reunifică într-un tot și le imprimă o finalitate educativă concretă. Așa că randamentul procesului de învățământ depinde nu numai de calitatea și contribuția diverselor sale componente, ci și de modul în care interacționează și se derulează ele într-un cadru organizatoric dat. A adopta o formă de organizare înseamnă a crea condiții integrării într-un tot coerent a acestor componente.

Funcția fundamentală a acestui cadru organizatoric este de a imprima un sens unic activității profesorului și elevilor, oferindu-le acestora din urmă posibilități de a-și exprima întreaga personalitate prin solicitări multiple și diversificate. Coordonata de bază în jurul căreia se concentrează toate componentele pe care incumbă forma de organizare este relația profesor-elev. Ea imprima acea coloratură specifică fiecărei forme de organizare.

În funcție de particularitățile pe care le îmbracă această relație, determinate, pe de o parte, de numărul elevilor și modalitățile de colaborare dintre ei, iar pe de altă parte de atribuțiile cu care sunt investite activitatea de predare a profesorului și cea de învățare a elevilor, s-au constituit forme diferite de organizare.

II. Lecția – forma de bază a organizării procesului de învățământ

2.1 Caracterizarea generală a lecției

Ca formă de organizare a procesului de învățământ, lecția este constituită dintr-o succesiune de etape sau secvențe ce se desfășoară într-o unitate de timp, în care se asigură o coordonare între activitatea de predare și cea de învățare, în vederea realizării finalităților procesului de învățământ.

Prin relațiile funcționale care se stabilesc între diversele sale elemente, lecția constituie o „entitate de instruire”, relativ independentă, în cadrul căreia se materializează dezideratele acțiunii educaționale.

Succesiunea etapelor pe care le incumbă oferă profesorului posibilitatea de a ordona și organiza conținutul informațional în unități mai mici pentru a putea fi asimilate de către elevi, de a folosi o tehnologie și strategie corespunzătoare în vederea desfășurării optime a activității de învățare, toate vizând în cele din urmă realizarea obiectivelor instructiv-educaționale.

Ca „entitate de instruire” sau „microsistem”, lecția condensează într-un tot unitar elemente și variabile predării și învățării, conținutul informațional, obiective operaționale, strategii și mijloace didactice, particularități psihice ale elevilor, organizarea psihosocială a colectivului, personalitatea profesorului, etc.toate fiind subordonate logicii acțiunii educaționale.

2.2 Structura sistemică internă a unei lecții

Toate elementele și variabilele unei lecții se prezintă din punct de vedere sincronic ca părți constitutive ale unui sistem, între care se stabilesc anumite relații de interdependență și condiționare, iar din punct de vedere diacronic, ca un proces cu multiple schimbări și transformări ale acestor relații și ale sistemului în ansamblul său.

Obiectivele instructiv-educative ale lecției. Ele indică în mod clar, precis și sintetic ceea ce profesorul își propune să realizeze în lecția respectivă. Putem defini în cadrul acestor finalități, un obiectiv fundamental, care conferă structura generală a unei mulțimi de lecții și obiective operaționale concrete, impuse de conținutul informațional și particularitățile psihologice ale învățării.