Metode Bazate pe Comunicarea Orală

METODE BAZATE PE COMUNICAREA ORALĂ

Etimologic termenul de metodă (gr. meta, cu sensul „după”, „spre”, şi odos, cu sensul de „drum”, „cale” şi lat. methodus), are semnificaţia de cale, drum, itinerar sau mijloc care conduce într-o anumită direcţie, spre un anumit scop. Prin extensiune, metoda a dobândit semnificaţia de mod de cunoaştere şi acţiune, de ansamblu de principii, reguli, tehnici, procedee şi operaţii care se constituie ca instrument al cunoaşterii şi acţiunii umane, menit să sporească eficienţa activităţii teoretice şi practice a omului.

Metodele de învăţământ reprezintă modalităţile sistematice de lucru de care se pot servi profesori în activitatea de instruire şi elevii în cea de învăţare, capabile să conducă la rezolvarea obiectivelor pedagogice propuse.

Pentru profesor, metodele de învăţământ servesc la organizarea şi conducerea unei acţiuni sistematice prin care elevii vor realiza obiectivele pedagogice, arătându-i de asemenea ce să facă? şi cum să acţioneze?. Alegerea uneia sau alteia din metode de către profesor, depinde de mai mulţi factori subiectivi sau obiectivi, cum ar fi:

- personalitatea profesorului;

- imaginaţia şi puterea lui de adaptare;

- competenţa profesională;

- capacitatea de reflexie pedagogică şi de analiză.

Pentru elev, metodele de învăţământ au rolul de a-l sprijini să parcurgă calea spre cunoaştere, spre dobândirea de noi comportamente care îi sporesc valoarea personalităţii.

Comunicarea orală este forma cea mai extinsă de comunicare în cadrul procesului de predare-învăţare. Modernizarea acestei categorii de metode presupune mai ales abordarea lor pin gândire critică, prin antrenarea elevilor în prelucrarea cunoştiinţelor, pentru a evita receptarea pasivă şi asimilarea prin memorare mecanică.

1. Metode bazate pe expunere

Metodele expozitive (expunerea) constau în transmiterea sistematică a unui volum mare de cunoştinţe prin intermediul cuvântului cadrului didactic. Pot îmbrăca următoarele forme:

Povestirea constă în nararea unor fapte, evenimente, într-o formă expresivă, menită să declanşeze stări afective la elevi. Se foloseşte cu prioritate la clasele primare şi în cadrul lecţiilor introductive pentru captarea atenţiei elevilor şi dezvoltarea interesului pentru tema ce urmează a fi studiată.

Descrierea urmăreşte evidenţierea părţilor componente sau caracteristicilor unui obiect sau fenomen, de cele mai multe ori în prezenţa obiectului descris.

Explicaţia constă în clarificarea unui adevăr ştiinţific, pe baza unui şir de argumentaţii.

Obiectul explicaţiei (un concept, un fenomen, un principiu, o lege, o regulă) este prezentat astfel încât să devină inteligibil pentru elevi. La baza prezentării poate sta fie un demers inductiv (un fapt particular este explicat prin trimitere la general, la lege) fie un demers deductiv (se pleacă de la un principiu, o lege şi se analizează cauzele, premizele, consecinţele, aplicaţiile).

Prelegerea constă în transmiterea unui volum mare de informaţii, selectate şi organizate pe baza unui plan de idei. Pe parcursul prelegerii, profesorul recurge la argumentări, definiţii, comparaţii, exemple, concluzii în vederea prezentării accesibile şi convingătoare a temei propuse.

Prelegerea este o metodă de bază în învăţământul superior, dar poate fi utilizată şi la clasele mari, în special sub forma prelegerii introductive (pe baza căreia profesorul expune cu anticipaţie problematica unei noi teme) sau a prelegerii de sinteză (destinată prezentării, într-o formă sintetică, a unui material mai amplu care a fost deja transmis).

Metodele expozitive sunt utilizate pentru transmiterea acelor cunoştinţe care, datorită volumului sau gradului de complexitate, nu pot fi dobândite de elevi prin efort propriu.

Metodele expozitive au o serie de avantaje şi dezavantaje. Ca avantaje se pot enumera:

- permit transmiterea unui volum mare de cunoştinţe în timp redus;

- asigură desfăşurarea procesului de învăţământ conform planificării;

- constituie un cadru corespunzător de argumentare ştiinţifică;

- solicită concomitent gândirea, imaginaţia, afectivitatea;

- sporeşte motivaţia de participare a elevilor în situaţia în care profesorul se bucură de un prestigiu recunoscut.