Metode Didactice

Teoretic, ideea de metodă vine dispre cunoașterea științifică, dispre știință și acțiunea întemeiată de cunoaștere. Astfel, în semnificație originară, cuvântul metodă, provenit din grecescul methodos (odos = cale, drum, iar metha = către, spre), înseamnă cale care duce spre aflarea adevărului; cale de urmat în vederea descoperirii adevărului; un mod de urmărire, de cercetare a unui lucru, de căutare, de explorare a unui fenomen obiectiv în vederea aflării adevărului; drum de parcurs în vederea atingerii unui scop, a obținerii unui rezultat determinat.

A. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:

A.1. Metode de comunicare orală:

A.1.1. metode de comunicare orală expozitivă:

1. Expunerea – modalitate de transmitere a informatilor directa; prezentarea directa a unor conținuturi.

2. Povestirea – relatarea unor fapte, evenimente, acțiuni cu un anumit fir roșu

Descrierea – o metodă de cunoaștere prin atribuire de proprietăți, stăruind aupra astepctelor pregnante de formă, dimensiune, stare de spirit, context sau relații. Cu alte cuvinte, este o afirmație că lucrurile se reprezintă așa și așa.

3. Explicaţia – o cale ușoară, rapidă și eficientă de dezvăluire, pe baza unor argumentații deductive, a unor date noi. Se anunță mai întâi un concept, o definiție, o regulă, sau se prezintă un fenomen, un cuvânt, etc., iar apoi se analizează și exemplele sau argumentele, aplicațiile posibile, interpretarile, etc., care servesc la deslușirea și confirmarea celor explicate

4. Prelegerea școlară – are caracterul unei înlănțuiri logice de raționamente prin intermediul cărora se comunică un material informațional nou sau puțin cunoscut care face obiectul unei teme din programă

5. Prelegerea –Dezbatere – profesorul prezintă principalele, teze, principalele opinii, ceea ce creează o bază de dezbateri cu scopul de a problematiza conținutul de idei comunicat, de a adânci înțelegerea.

A.1.2. metode de comunicare orală interactive/ conversativă:

1. Conversaţia – dialog între profesor și elev pe o anumită temă.

2. Discuţia – permite elevilor de a elabora și a examenia noțiuni și idei, de a completa cu cunoștințe proprii

3. Dezbaterea – spre deosebire de discuție, aceasta lasă loc schimbului de opinii diferite, cu ajutorul argumentelor pro și contra.

4. Asaltul de idei – înlesnește căutarea și găsirea celei mai bune soluții, prinntr-o intensă mobilizare a ideilor participanților la discuție. Parcipanții trebuie să exprime spontan și deschis ideile care lle vin pentru prima oară în minte. Accentul este pus pe cantitate.

5. Metoda problematizării – oferirea unor situații contradictorii, ce urmează a fi soluționate prin gândire comună și căutare, prin descoperirea unor reguli, unor noi adevăruri

A.2. Metode de comunicare scrisă:

1. lectura explicativă – în cursul căreia cadrul didactic coordonează lectura, și îi oprește pe elevi din lectura, după care discută împreună cu aceștia ceea ce au citit până în acel moment.

2. lectura dirijată – în cursul căreia, profesorul, prin indicațiile sale, orientează procesul de gândire al elevilor

3. activitatea/ munca cu manualul şi alte cărţi – utilizarea manualului ca mijloc pentru transmiterea, consolidarea, evaluarea cunoștințelor, deprinderilor, atitudinilor.

4. metoda compunerii – presupune elaborarea unui text pe baza unei teme primite

referatul - El este întocmit fie pe baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii prealabile, în acest din urmă caz, referatul sintetizând rezultatele investigaţiei, efectuate cu ajutorul unor metode specifice (observarea, convorbirea, ancheta etc.).

Când referatul se întocmeşte în urma studierii anumitor surse de informare, el trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi în problema analizată, cât şi propriile opinii ale autorului.

Nu va fi considerat satisfăcător referatul care va rezuma sau va reproduce anumite lucrări studiate, cu speranţa că profesorul, fie nu cunoaşte sursele folosite de elev sau de student, fie nu sesizează plagiatul.

Referatul are, de regulă trei-patru pagini şi este folosit doar ca element de portofoliu sau pentru acordarea unei note parţiale în cadrul evaluării efectuate pe parcursul instruirii.

5. proiectele - Presupune efectuarea de către elevi, a unei cercetări ce are obiective practice şi finalizate printr-un produs: instalaţii, obiecte, aparate, albume etc.

Un proiect îmbină munca de investigare ştiinţifică alături de activitatea practică a elevului.

Tema de cercetare se concretizează în:

- efectuarea de investigaţii în mediul înconjurător (elaborarea unor culegeri de folclor, studii privind evoluţia în timp a unei localităţi, istoricul unei şcoli etc.;

- proiectarea şi confecţionarea unor aparate, instalaţii modele necesare în învăţământ;

- lucrări ştiinţifice pe o temă prestabilită;

- participarea elevilor la elaborarea unor proiecte de amplasare a unor obiective industriale, sau culturale, de sistematizare a localităţii etc.;