Comunicare și influență în societatea contemporană

În fiecare zi, în fiecare moment, fiinţele comunică între ele, folosind diferite mijloace. Comunicarea face posibilă coexistenţa oamenilor. Salutul sau un gest prietenesc sunt forme simple de a stabili un contact cu ceilalţi. Comunicarea directă între oameni este realizată prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor iar pentru a face un schimb de idei sau pentru a împărtăşi cunoştinţe cu persoane aflate departe, exista mijloacele cu ajutorul cărora să se transmită informaţiile la distanţă.

Societatea continuă să existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect să spunem că ea există în transmitere şi în comunicare. Este mai mult decât o legătură verbală între cuvinte precum comun, comunitate, comunicare. Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au în comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung să deţină în comun aceste lucruri. Pentru a forma o comunitate sau o societate, ei trebuie să aibă în comun scopuri, convingeri aspiraţii, cunoştinţe - o înţelegere comună - "acelaşi spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigură dispoziţii emoţionale şi intelectuale asemănătoare, moduri similare de a răspunde la aşteptări şi cerinţe.

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne naştem. Noi învăţăm să comunicăm. De aceea trebuie să studiem ce învăţăm ca să putem folosi cunoştinţele noastre mai eficient. Orice comunicare implică creaţie şi schimb de înţelesuri. Aceste înţelesuri sunt reprezentate prin "semne" şi "coduri". Se pare că oamenii au o adevărată nevoie să "citească" înţelesul tuturor acţiunilor umane. Observarea şi înţelegerea acestui proces poate să ne facă să fim mai conştienţi referitor la ce se întâmplă când comunicăm.

"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire." Rudyard Kipling

În comunicarea interumană influenţa şi persuasiunea au un rol deosebit în rezolvarea conflictelor.

Zig Ziglar: "Cea mai puternică armă a influenţării este propria ta integritate."

Conform DEX, integritatea desemnează pe lângă cinste, probitate sau incoruptibilitate, însuşirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. Aceasta însuşire, denumită în ştiinţa persuasiunii congruenţă, este de fapt forţa oricărui maestru al convingerii.

“Liderul cunoaşte că oamenii nu pot atinge rezultate excelente dacă nu au valori şi convingeri puternice, susţinute emoţional.” Mihai M.Puiu

În interiorul nostru cu toţii simţim o dorinţă profundă de a rămâne întregi, intacţi. Asta înseamnă că ceea ce spunem corespunde cu ceea ce gândim şi apoi cu ceea ce facem.

Este ca şi când în mintea ta ai purta o negociere pentru a decide ce se poate spune şi ce nu. Aceasta negociere este de fapt un mic conflict între dorinţa ta de a te simţi în siguranţă şi dorinţa de a avea o comunicare fluentă cu interlocutorul. Probabil acelaşi lucru îl avea în minte şi celebrul milionar american Andrew Carnegie când spunea: "Niciodată să nu negociezi cu cineva când încă nu ai terminat de negociat cu tine însuţi."

Studii făcute de Profesorul Albert Mehrabian în 1967 la universitatea UCLA (California), au demonstrat că atunci când există un conflict interior, procesul de convingere se produce în proporţie de peste 90% la nivel nonverbal. Acest fenomen reduce drastic puterea de convingere.

Într-o instituţie în care există un conflict rezolvarea lui contează mult de valoarea liderului. Dacă liderul poate convinge oamenii de faptul că în orice situaţie aceaştia vor fi trataţi just, drept şi corect, autoritatea şi credibilitatea sa va avea o forţă de autenticitate şi influenţă. Controlul conflictului face posibilă negocierea, iar aceasta duce la o strategie de abordare de evitarea dezvoltării conflictului indiferent de forma lui latentă, înţeleasă sau manifestă. Mihai M.Puiu "Smart Management"

Sindromul invidiei poate duce la conflict. La locul de muncă putem găsi angajaţi ce exercită controlul informaţiilor, dar prelucrarea este făcută doar în avantajul lor ceea ce face că versiunea să conducă la ostilităţi, sabotaj, denigrare, controlul recompenselor.

Sursele de conflict pot fi obiective sau ideologice şi totul poate fi sursă de conflict.

Un exemplu clasic de conflict, prezent nu doar la specia umană este apărarea teritoriului propriu. De la propria imagine şi trebuinţa de recunoaştere, sinele, eul propriu, nucleul relaţiilor interpersonale, socio-matricea celor din jur, idealuri, voinţa de putere, respectul de sine, libertatea şi banii toate pot genera conflict. Există un model de analiza cognitiva ce măsoară libertatea de decizie şi satisfacţie legate de cerinţele propriului teritoriu. Un lucru esenţial şi preventiv este să ştim ca atunci când oamenii nu pot obţine ceea ce doresc, vor dori mai mult decât ceea ce pot. Este bine de reţinut că orice formă de acomodare sau compromis între personalităţile incompatibile este de evitat.

Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal care poate fi întâlnit la toate nivelele convieţuirii umane. Formele care propagă sisteme nedrepte, care avantajează doar una dintre părţile implicate, înclinate spre preluarea puterii şi spre impunerea propriilor interese şi care cred că doar ele deţin "adevărul absolut" pot degenera cu uşurinţă în modele de gândire şi de comportament orientate după cucerirea totală: pierderile suferite de una dintre părţi sunt câştiguri pentru cealaltă. Câştigătorul, prin asociere, este cel mai puternic, dreptatea stand de partea lui.