Dinamica Grupurilor Restrânse

Din punct de vedere psihosociologic, grupul poate fi definit ca un ansamblu de persoane între care există legături integrative de tip funcţional, comunicativ, afectiv şi normativ. Membrii grupului au scopuri comune, desfăşoară activităţi comune, comunică şi stabilesc relaţii care au o anumită evoluţie în timp. Prin natura sa, societatea umană are o organizare grupală, fiind formată din grupuri mari (popoare, etnii, clase sociale) care includ diverse alte tipuri de grupuri mijlocii şi mici (colective de muncă, clase de elevi, grupuri de prieteni, familii, cupluri).

Fiecare individ aparţine de-a lungul vieţii mai multor astfel de grupuri. Deşi aparţin aceluiaşi grup social mare (cetăţenii unui oraş, ai unei ţări) persoanele aflate întâmplător într-un loc public - stadion, compartiment de tren etc. pot comunica, pot coopera în acţiuni comune, pot stabili relaţii pasagere de simpatie / antipatie, fără a constitui, în sensul definiţiei de mai sus, un grup, deoarece unui astfel de ansamblu de persoane îi lipsesc una sau mai multe din trăsăturile definitorii ale grupului: scop, activitate, valori, norme comune, durata în timp a relaţiilor. O astfel de aglomerare incidentală sau grupare spontană, indiferent de mărimea ei, poate fi considerată, din punct de vedere psihosociologic, mulţime, gloată, dar nu grup.

Clasificarea grupurilor poate fi abordată din mai multe perspective: după mărimea grupului, după tipul de relaţii existente în cadrul grupului şi după tipul de normativitate existent în cadrul grupului.

După mărimea grupului putem vorbi de:

- Grupurile mari - popoare, clase sociale, etnii se caracterizează prin relaţii sociale stabile, dispun de un instrument de comunicare (limba), au o durată mare în timp, iar rezultatele activităţii comune se obiectivează în cultura materială şi spirituală. Ele constituie obiect de studiu pentru sociologie.

- Grupurile mici - sunt formate dintr-un număr restrâns de membri, între care există relaţii directe, “faţă în faţă” (spre deosebire de grupurile mari, ai căror membrii, practic, nu-i pot cunoaşte pe toţi ceilalţi); funcţionarea grupului mic presupune un sistem bine precizat de statute şi roluri, norme şi reguli recunoscute şi acceptate de toţi, relaţiile fiind caracterizate prin durată şi evoluţie în timp.

Iar după criteriul tipului de relaţii existente între membri distingem:

- Grupuri primare - în care există posibilitatea ca fiecare membru să-i cunoască pe ceilalţi, să interacţioneze şi să comunice cu fiecare în mod direct;

în acest sens, grupul mic este totodată şi grup primar pentru că satisface toate cerinţele susmenţionate: echipa de lucru, muncitorii dintr-un atelier, funcţionarii dintr-un birou sau serviciu, elevii dintr-o clasă, studenţii unei grupe muncesc sau învaţă într-un spaţiu care le permite să interacţioneze direct.

- Grupurile secundare au, de regulă, un număr mai mare de membri şi sunt compuse din subgrupuri primare; membrii lor se cunosc mai mult sau mai puţin, iar relaţiile fiecăruia cu ceilalţi sunt preponderent indirecte; din acest punct de vedere majoritatea grupurilor organizaţionale sunt secundare (ex. angajaţii unei firme de mărime mijlocie sau mare).

După tipul de normativitate existent în cadrul grupului pot fi întâlnite:

- Grupuri formale, caracterizate prin relaţii instituţionalizate (prescrise prin modul de organizare al grupului), interacţiunile membrilor fiind guvernate de un număr mare de reguli. Grupurile organizaţionale, indiferent de mărimea lor, sunt formale, pentru că relaţiile dintre membri se stabilesc pe baza statusului organizaţional, a poziţiei şi funcţiei fiecărui individ; apartenenţa la grup este şi ea reglementată de relaţiile contractuale dintre individ şi organizaţie: scopul comun este precis definit, regulile şi nomele sunt explicite şi impuse (orice organizaţie are un regulament de organizare-funcţionare), durata în timp este predeterminată.

- Grupurile informale se constituie paralel sau în afara grupurilor formale, adeziunea sau apartenenţa la grup şi relaţiile interpersonale au un caracter spontan, bazat pe afinităţi, interese comune, simpatie; activitatea comună este variabilă şi nedeterminată, relaţiile sunt mai puţin reglementate, statusurile şi rolurile se conturează şi evoluează mai puţin rigid, durata în timp a grupului este nedeterminată.

Subordonarea grupurilor formale mici şi constituirea grupurilor mijlocii este realizată pe acelaşi principiu funcţional: mai multe echipe formează un atelier, fiecare secţie este compusă din mai multe ateliere, serviciile funcţionale sunt compuse din mai multe birouri, ş.a.m.d. Paralel cu existenţa şi funcţionarea grupurilor formale iau naştere grupuri informale, a căror activitate poate interfera şi stânjeni bunul mers al organizaţiei sau, dimpotrivă, îl poate optimiza.

Constituind veriga de legătură între nivelul social şi cel individual, grupul îndeplineşte următoarele funcţii:

funcţia de realizare a sarcinii, care constituie însăşi raţiunea de a fi a grupului

funcţia de satisfacere diferenţiată a trebuinţelor membrilor grupului

funcţia de menţinere a limitelor grupului (coeziune şi autoreglare), fără de care nu ar fi posibilă realizarea primelor două.