Dinamica Proceselor de Reflectare Raționala în Plan Ontogenetic

Adesea in incercarile de a defini fiinta umana se afirma ca este unica fiinta dotata cu gandire si limbaj ( " homo cogitarius", "homo loguens").Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului, fiind specifice acestuia si deosebindu-se astfel, radical, de celelalte vietuitoare.

Gandirea si limbajul se afla intr-o stransa legatura, ele evoluand prin interconditionare pe tot parcursul ontogenezei. Ingemanarea celor doua fenomene reiese mai intai din apartenenta lor la ceea ce numim "intelect", acel ansamblu de elemente al sistemului psihic uman care permit cunoasterea prin detasarea de experienta nemijlocita si se constituie treptat, in ontogeneza, prin interactiunea cu mediul socio-cultural.

Gandirea este procesul psihic cognitiv superior care prin intermediul operatiilor mintale (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea) reflecta insusirile esentiale si relatiile dintre obiectele si fenomenele lumii, sub forma notiunilor, propozitiilor (judecatilor si rationamentelor).

Notiunea, fiind elementul de baza al gandirii, rezulta ca limbajul se evidentiaza chiar din definitia acestui complex fenomen psihic, intrucat notiunea este tocmai semnificatia cuvantului ca element constitutiv al limbajului si, deoarece semnificatiile, intelesurile sunt de natura ideala si nu pot exista independent de un purtator material (cuvantul rostit, scris, citit) Astfel, apare ca evidenta legatura dintre gandire si limbaj.

Perioada de debut a vietii

Pana la nastere, fiinta umana parcurge un lung proces de formare. Acesta este un proces natural de care depinde evolutia si dezvoltarea ulterioara a vietii. Viata intrauterina este perioada cu cea mai intensa dezvoltare a finite umane.

Desi dependent de mama,in aceasta perioada copilul are o relativa independenta manifestata prin numeroase tipuri de reactii. Acestea pun in evidenta existenta unui psihism prenatal. Odata cu dezvoltarea organelor de simt, a miscarilor si a sistemului nervos apar primele reactii cu caracter psihic, concretizate in faptul ca fatul poate raspunde la unii stimuli din mediul intern sau extern. Astfel, se constata ca inca de la 24 de saptamani apar unele reactii vocale, manifestate sub forma unor tipete slabe, iar de la aproximativ 32 de saptamani au fost puse in evidenta reactii cu caracter comunicativ.

Este de stiut faptul ca gravida “vorbeste” in mod afectuos cu fatul, incearca sa-l linisteasca, sa-i transmita starile ce le are, poarta un monolog cu mare incarcatura emotionala si adeseori, relateaza cu uimire ca fatul “asculta” si “intelege” apelul facut. Buna sau proasta dispozitie a mamei este si ea resimtita de fat prin linistire sau dimpotriva, printr-o crestere usoara a agitatiei.

O serie de autori au reusit sa obtina reactii condtionate la fat. Printre acestia, D.K.Spelt a conditionat miscarile fatului la vibratiile tactile urmate de sunete. Reactii si conditionari chiar mai numeroase se produc si la variatiile de temperatura. Similar, se produc o serie de miscari si agitatie la fat, trairi ale placerii sau ale neplacerii din partea fatului in conditiile cand gravida isi duce viata intr-un mediu poluant si prezenta unor factori stresanti, in instalarea unei boli, a prezentei traumelor fizice si psihice etc.

Toate aceste fapte si date obtinute pe baza de observatie sau prin experiment atesta existenta unui psihism la fat ce se dezvolta pe intreaga perioada intrauterina, in functie de o serie de factori de mediu favorabili sau mai putin favorabili ce actioneaza asupra gravidei de la care nu trebuie exclusi nici cei cu caracter ereditar sau cei care dau o anumita rezistenta organismului uman. In functie de avansul de dezvoltare al fatului, imediat dupa nastere, copilul va manifesta un grad de adaptabilitate mai mare sau mai mic si ulterior va inregistra un anumit potential pe linia dinamicii dezvoltarii.

Perioada sugara

Pentru evolutia copilului, comunicarea constituie unul din aspectele fundamentale ale adaptarii. Ea este in acelasi timp un factor de echilibru al copilului cu mediul inconjurator si are o serie de componente formative. Comunicarea nu se reduce numai la realizarea ei prin vorbire (limbaj), caci in aceasta etapa au importanta si reactiile nonverbale in care gestica, mimica, postura si paralimbajul sunt deosebit de importante.

La 2 luni intervin momente in care copilul isi intrerupe suptul pentru a zambi ca raspuns la discursul afectiv al mamei. Intr-o schema similara a comunicarii se incadreaza si vocalizarile si ganguritul copilului. Ulterior, pe la 4-5 luni, copilul intelege unele aspecte ale comunicarii dupa mimica adultului. Pe locul al doilea, in contextul comunicarii nonvebale, se afla gestica mainilor ce este mai variata dupa 6-7 luni si dominata de intentii afective, refuz, situatii ceremoniale invatate, situati de contact social (salut). La acestea se adauga intinderea mainilor si ale corpului pentru a fi luat in brate, forme variate de mimica pentru stari de disconfort, agatarea, exprimarea afectiva sau a conduitelor de abandon (tacerea, geamatul, oftatul, tipatul).

Referindu-se la formele comunicarii, raportate la distanta spatiala, E. Hull a pus accent pe relationarea afectiv-sociala. Se presupune ca distanta comunicarii intime de maxima afectiune este foarte mica (20-35 cm). Astfel, dupa Hull, “distanta intima” este egala cu aceea dintre fata mamei si aceea a copilului cand suge. O alta forma, este aceea a “distantei personale”, care se distinge printr-o incarcatura mai mica de afectiune, dar mai socializata. A treia forma este “distanta oficiala” si priveste comunicarea unor activitati sau a unor hotarari. Un loc aparte il ocupa problema “atingerii”, ce este considerata “distanta” maximei iubiri si afectiuni (a iubirii de mama, a intimitatii, mai tarziu a dansului, a contactului de cuplu) , dar si a maximei agresiuni (lupta).

Cu timpul, comunicarea nonverbala se subordoneaza comunicarii verbale. Ganguritul constituie forma incipienta a vorbirii. El cuprinde intai vocale neclare, apoi acestea devin clare. Dupa 4 luni, se produc articulari de vocale cu consoane si diferentierea lor (a se articluleaza cu m, n, p, t, d) ca apoi sa se faca diferenta intre siflante si suieratoare. Urmeaza diferentierea celorlalte consoane, castigarea tonalitatii de pronuntie; ultimul ce se poate pronunta este sunetul “r”.

In jurul varstei de 5 luni, incepe procesul de lalatiune ca faza superioara a ganguritului. Lalatiunea este o imensa emisie de repetitii de silabe (reactie circulara). Spre sfarsitul lunii a 10-a, atentia copilului este evident indreptata spre cuvinte care devin elementele cele mai importante ale adaptarii si comunicarii. Primele cuvinte joaca rol de propozitii, iar lanturile de sintagme nediferentiate au functii de holofraze. Cu cat activitatea verbala a copilului in aceasta perioada este mai intensa, cu atat probabilitatea ca mai tarziu sa ajunga la un nivel de inteligenta ridicat este mai mare. Apar si forme primare de inteligenta verbala prin incercarile de a ascunde, de a masca ceea ce este interzis. La sfarsitul primului an vocabularul copilului contine 10-15 cuvinte simple.

In functionalitatea comunicarii exista, pe de-o parte, “competenta” (capacitatea copilului de decodificare a limbajului adult) si, pe de alta parte, “performanta” (capacitatea de a utiliza cuvinte ca mijloace de comunicatie). N. Chomski este de parere ca, totdeauna competenta este mai sensibila si mai avansata ca performanta.

Pe baza comunicarii verbale se contureaza conduite noi, cum ar fi simpatia si antipatia, evaluarea, gelozia, timiditatea, simularea si imitatia etc. si astfel se dezvolta conduitele afective si de socializare.

In evolutia conduitei inteligente delimitam urmatoarele 3 momente:

1. momentul repetarii actelor si miscarilor (plange repetat pentru a fi luat în brate) in jurul varstei de 4 luni;

2. momentul utilizarii unui mijloc în raport cu un scop ( trage fata de masa pentru a ajunge la pahar), in jurul varstei de 8 luni;

3. momentul executării unei miscări nu in mod repetitiv ci cu modificari pentru a se cunoaste mai mult despre obiect, pe la sfarsitul primului an.

Deasemenea, apar si conduite specifice:

- conduita suportului : daca cineva ii acopera fata cu o batista, il apuca de mana; mana reprezinta un suport pentru a inlatura batista

- conduita sforii: daca de un fotoliu sunt atarnate mai multe sfori, la capatul lor se afla jucarii, prin incercare si eroare descopera sfoara de care este legata jucaria preferata

- conduita bastonului: se foloseste de baston pentru a-si apropia o jucarie aflata la mare distanta de el

Trebuie subliniat faptul ca se pot remarca multe diferente psihoindividuale intre copii pana la un an. Acestea se manifesta in aspecte dominante ale conduitelor astfel incat se dsting copii nervosi si iritabili, care au reactii vehemente de disconfort in timp ce altii sunt toleranti la frustratii, veseli si sociabili.