Experimentul Pitești

ARGUMENT

Avem nevoie de adevăr. Generaţiile tinere au nevoie de adevăr. Ele trebuie sa ştie istoria suferinţelor poporului în care s-au născut la fel de bine ca şi victoriile lui. Dar mai ales au nevoia exerciţiului empatic pentru a înţelege suferinţa victimelor brutalităţii si cruzimii extreme.

Iată câteva din miile de cuvinte care s-au scris despre lagărele de “reeducare” din vremea comunismului autohton:

“Opriţi-vă din hohote nebuni!

În râsul vostru negru

Fierb clocote de sânge

Din rânjetul satanicei furtuni.

Pe cine-aţi răstignit din nou, nebuni?!

Un cântec sfânt în scrâşnet greu se frânge…

Oh! Dans în ritm macabru

Apocaliptic clopot de prohodii ciudate

Cer negru

Negru clopot

Ce întunecat se bate

Şi bate, bate, bate…

Morţi vii, stafii şi urlete surpate de nebuni…

Oh, Doamne, unde eşti?!

De ce n-aprinzi minuni, minuni cereşti?

Din nepătruns, niciun răspuns…

… Piteşti, Piteşti, Piteşti!”

(Aurel Vişovan, fost deţinut politic

trecut prin “reeducarea” de la Piteşti)

Moscova. 2 iunie 1947. “Document strict secret” – astfel scria pe un document aflat pe biroul secretarului partidului comunist polonez, mai încolo prim ministru, Boleslaw Beirut, care cuprindea ororile prin care s-a impus regimul comunist în România şi în masură mai mică în celelalte ţări fost sovietice.

Orice amintire sau manifestare legată de acest mare evniment dureros provoacă sentimente de înfiorare şi reculegere. Niciodată, nicăieri, floarea României nu a fost supusă uni asemenea calvar; foarte mulţi dintre martirii de atunci, care au supravieţuit, au povestit despre torturi greu de imaginat. Au trecut printr-o perioadă tulbure, demenţială chiar, din istoria recentă a poporului roman, plină de crime si orori.

REPERE ISTORICE

După cel de-al II-lea Război Mondial, România a intrat sub sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, ca urmare a târgului făcut de Stalin şi Churchill la Moscova în 1944 şi la Yalta cu un an mai târziu.

La 6 martie 1945 a fost impus cu forţa un govern comunist condus de Petru Groza, perioadă în care au fost abuziv arestaţi şi închişi pe viaţă potenţialii oponenţi ai regimului (ofiţeri, lideri politici, intelectuali de elită, conducatori religioşi, studenţi, profesori etc.). Tot atunci s-a introdus cenzura totală, s-au desfiinţat partidele democratice, s-a adoptat sistemul rusesc de învăţământ, s-au interzis limbile română şi cele de circulaţie internaţională, religia şi dreptul la opinie. Din şcoli au fost eliminaţi profesorii cu păreri liberale, iar din armată patrioţii. Cu toate acestea, românii au fost singurii europeni care s-au opus organizat regimului cu armele în mână, din 1948 până în 1952. Un million de români au fost atunci deportaţi sau exterminaţi, ori torturaţi în câteva lagăre, ca cele din Aiud, Gherla, Sighet şi nu în ultimul rând, Piteşti.

Sălbăticia maximă a ororilor s-a realizat între 1949 si 1952 la Piteşti, unde s-a experimentat în premieră mondială cea mai draconică metodă de spălare a creierelor, numită generic “Reeducare prin tortură” sau “Experimentul criminal de la Piteşti”.

Alexandr Soljeniţân, scriitor sovietic rus, fost deţinut politic în Uniunea Sovietică, spunea că tratamentul din penitenciarul Piteşti a fost “cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”.

PREZENTAREA EXPERIMENTULUI

Participanţi (Victime): tinerii studenţi anticomunişti şi toţi cei ce urmau a fi exterminaţi (lideri de stat, intelectuali etc.)

Experimentatori (Exterminatori): Dr. Makarenko si Al. Nicolski (generalul de Securitate.

Laborator (Lagăr): Penitenciarul de la Piteşti.

Scopul: Testarea gradului de rezistenţă psihică a omului prin supunere la tortură… sau mai bine zis distrugerea identităţii entice, religioase, morale şi politice a românilor.