Facultățile gândirii

Unul dintre obiectivele cele mai importante, din studiul psiholingvisticii, îl constituie facultățile gândirii. Dar ca să vorbim de facultățile gândirii hai să vedem, ce este gândirea?

Gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită și generalizat-abstractă - sub forma noțiunilor, judecăților și raționamentelor - a însuțirilor comune, esențiale și necesare ale obiectelor și a relațiilor logice, cauzale între ele. Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu direct asupra realității, ci asupra informației furnizate de percepții și reprezentări. Desfășurarea ei presupune întotdeauna fie existența unei informații care se extrage în prezent în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informații evocate din tezaurul memoriei. În acest fel, chiar produsele unei activități a gîndirii devin, la rîndul lor, obiect al unui proces ulterior de gîndire.

Gîndirea este și un proces de cunoaștere, alături de senzații, percepții, reprezentări, memorie, imaginație. Procesele de cunoaștere au un punct comun în reflectarea realității – ele reflectă aspecte, laturi, însușiri ale realității. Dar, în timp ce procesele senzoriale reflectă însușiri concret intuitive, accesibile simțurilor, gîndirea reflectă însușiri esențiale (invarianti cognitivi). Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil și definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene.

Putem spune că gândirea, în mod obișnuit, este un proces al memoriei, întemeiat pe ceea ce cunoaștem deja. În memoria noastră există idei și imagini despre toate lucrurile pe care le-am aflat în decursul vietii și ori de cîte ori suntem confruntați cu stimulul exterior potrivit, se declanșează automat imaginea mentală și gîndul despre acel lucru.

Te cerți cu cineva la telefon (stimul exterior) si după aceea iți trec prin minte o mulțime de gînduri la adresa lui; te intâlnești cu cineva pe care nu l-ai mai văzut de multă vreme și automat rememorezi imagini și gânduri despre momentele petrecute împreună; citești o carte placută și interesantă și gândurile iți zboară prin minte, facând conexiuni cu ceea ce știai deja; și multe multe altele.

În genere, se vorbește despre gîndire ca facultatea psihică deosebită de sensibilitate și de legatura acesteia cu limbajul, dar acest lucru se datorează faptului că primii cercetatori care s-au ocupat cu studiul gândirii, cu psihologia gândirii, au avut în vedere, o singură facultate a acesteia: rațiunea. În cadrul mai larg al cunoașterii se consideră că există două trepte: cea a sensibilității și cea a rațiunii.

Primii psihologi ai gândirii erau silogicieni și se ocupau cu studiul logic, tot al rațiunii, mai precis, cu formele de bază ale acesteia: noțiunea, judecata, raționamentul(silogismul). Dar se știa cu mult înainte că există și alte facultăți ale gîndirii chiar cu denumiri diferite: intelectul sau inteligența si speculațiunea.

Ulterior, datorită dezvoltării vertiginoase a logicii intelectului, în forma logicii matematice sau simbolice, psihologii au renunțat la rațiune și au început să identifice gândirea cu inteligența. Aparînd și o disciplină psihologică, numită psihologia inteligenței.

Cu mult înainte însă, chiar de la începuturile civilizației, mai ales atunci când era vorba despre interpretarea unor totalități sau procesualități infinite sau transcendente de exemplu când este vorba despre începutul lumii, despre sfîrșitul lumii, despre puterea infinită a divinității era utilizată o altă facultate a gîndirii și anume speculațiunea. Există și dispute între teologi, care erau speculativi si raționaliști, scientiști sau intelectualști, care combăteau cu argumente raționale ceea ce de fapt era irațional (adică speculativ).

Simplist vorbind, fiecare dintre reprezentanții acestor facultăți ale gîndirii, îi considerau pe ceilalți, proști sau chiar imbecili, deoarece gîndeau altfel decît ei, gîndeau cu alt tip de argumente.

S-a dovedit că există persoane geniale în cultivarea uneia dintre facultățile gândirii, fără a fi străluciți în privința celorlalte facultăți.

Inteligența, de exemplu, se referă la exactitate, la calcul, matematicile sunt muzele intelectului, persoanele inteligente iubesc matematica. Persoanele raționale se ocupă, în mod special, cu probleme de etică, sunt dogmatici, moraliști și ca atare, adepții unor culte și religii cu multe interdicții (unele alimentare).Persoanele speculative, teoretice, se preocupă de fundamentele științelor. Nu sunt nici inteligente, nici raționale, decât într-o oarecare măsură.

Din această cauză, nu este corect să fim adepții unei singure facultăți a gândirii și nici să-i considerăm proști pe cei care gândesc altfel.

Faptul că psihologii s-au ocupat succesiv cu studiul acestor facultăți, îndreptățește credința de a le studia separat în legătură cu modalitatea sau modalitățile de exprimare, deci psiholingvistic, dar și în legătură cu aspectele realității la care se referă și a proceselor psihologice prin care se exercită.

Asfel, putem vorbi de 3 facultăți ale gîndirii și anume: inteligența, rațiunea și speculațiunea.

În genere, inteligența sau intelectul se referă la stări de fapt și la situații obiectuale, din perspectiva ontologică, lingvistic, se exprimă prin limbaje neverbale, simbolice, iar din perspectiva psihologică se bazează pe percepție și intuiție.

”Inteligența este facultatea elementară a gândirii bazată pe sensibilitate și totodată distinctă de aceasta. Maxima, de sorginte aristotelică, după care nu există nimic în intelect care să nu fi fost mai întâi în simțuri ilustrează legătura intelectului cu sensibilitatea, cu senzațiile, percepțiile și reprezentările”

Intelectul se bazează în schimb pe cele patru principii esențiale ale sale, schițate în orice manual modern de logică, anume, principiul identității, principiul non-contradicției, principiul terțului exclus și cel al rațiunii suficiente.

Limbajul cel mai adecvat exprimării relațiilor logice, de identitate, contradicție, asertivitate, necesitate, etc, este limbajul formal de tip matematic utilizat în logică și științele exacte. Logica intelectului, adică setul fundamental de principii definitorii, este ilustrat cel mai bine de logica modernă de tip matematic. Instrumentele specifice intelectului sunt conceptele, iar domeniul lui de aplicație este natura mediată prin percepție și gîndire, deci natura conceptualizată sau antropizată cultural. Implicit, domeniul de excelență al intelectului sunt științele exacte. Atunci cand își analizează propriile raționamente, intelectul operează atât o analiză a gîndirii, cît și a limbajului său.