Handicapul Locomotor

Potrivit Organizatiei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati (DPI), dizabilitatea este definita ca fiind “rezultatul interactiunii dintre o persoana care are o infirmitate si barierele ce tin de mediul social si atitudinal de care ea se poate lovi”.

Organizatia Mondiala a Sanatatii propune urmatoarea definitie a dizabilitatii: “Dizabilitatea este reprezentata de orice restrictie sau lipsa(rezultata in urma unei infirmitati) a capacitatii (abilitatii) de a indeplini o activitate in maniera sau la nivelul considerate normale pentru o fiinta umana”.

La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este vazuta ca o problema a întregii societati. Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua în toate sferele vietii, pentru primirea si mentinerea acestor persoane în curentul principal al vietii sociale.

Handicapul fizic reprezinta o realitate traumatizanta pentru toti oamenii care sufera de acest tip de deficienta. In cazul copiilor, realitatea devine si mai dura, datorita fragilitatii emotionale a acestora. Intrebari dramatice fara raspuns ca “De ce eu?” , “ De ce nu sunt la fel ca ceilalti?”, “Ce pot face pentru a deveni normal?”, pot genera, in timp, tulburari de comportament.

,, Termenul de handicap vine din engleză, de la sintagma „hand in cap” care desemna un joc în care partenerii își disputau diverse obiecte personale după un preț fixat de un arbitru. Obiectele erau puse într-o căciulă (cap) și erau extrase la întamplare cu mâna (hand). Prin contractare lingvistică, consoana “n” a disparut, iar sintagma a devenit un cuvânt de sine stătător: handicap “.

Handicapul, indiferent de ce tip este (fizic sau mental) reprezintă o sursă de stigmatizare. Cei care suferă din cauza lui, se confruntă atât cu boala propriu-zisă cat și cu practici discriminatorii.

Din ce cauza apar?

Handicapurile motorii ocupa locul doi în topul estimarilor privind handicapurile severe la tineri. Ele se refera la incapacitatea sau reducerea activitaţilor fizice, afectand capul, membrele sau trunchiul. La copii, handicapurile motorii se datoreaza, de obicei, unor malformaţii congenitale, date de o leziune cerebrala sau de atingerea maduvei spinarii. Infirmitaţile dobandite pe parcursul vieţii sunt cauzate în special de accidente de maşina.

Legislaţia privind protecţia socială a persoanelor cu handicap mintal

Apartenenţa la categoria persoanelor în dificultate a antrenat numeroase reacţii ale sistemului social,printre care şi tendinţele de reglamentare juridică. Fundamentul protecţiei juridice a persoanelor cu handicap este reprezentat de dispoziţiile care protejează drepturile şi libertăţile fiecărui cetăţean; cu toate acestea, uneori starea anumitor persoane reclamă instituirea de dispoziţii speciale care să aibă în vedere menţinerea egalităţii şi respectarea drepturilor şi libertăţilor lor. Asemenea dispoziţii au menirea de a combate consecinţele negative ale inegalităţilor funcţionale, pt. a păstra sau reda fiecărui cetăţean locul său în societate. În acest mod, se poate considera că dreptul îndeplineste o funcţie de integrare a persoanelor cu handicap în societate; sistemul de protecţie juridică adaptat transpune sub forma unor norme eficiente şi precise soluţiile dorite. Dreptul implică ideea că fiecare să dispună de mijloacele de a-şi îndeplini şi impune propria voinţă. Adesea, persoanele cu handicap nu au de ales în ceea ce priveşte hotărîrile ce le vor lua, neputînd să-şi realizeze propria voinţă din motive morale sau afective, de sănătate, economice sau administrative. În acest sens, facultatea de autodeterminare a persoanelor cu handicap este afectată şi nu se poate vorbi de drepturile lor decît în măsura în care societatea instituie măsuri de protecţie juridică prin care să le ocrotească.

Recunoaşterea juridică a calităţii de persoană cu handicap reprezintă fundamentul pe care se definesc drepturile şi puterile acestor persoane şi, la nivelul general, se articulează existenţa lor socială. Un impact semnificativ asupra categoriei persoanelor cu handicap mintal este exercitat de drepturile sociale care au fost stabilite în vederea asigurării securităţii existenţei tuturor cetăţenilor. Drepturile sociale trebuie să permită fiecărui cetăţean să ducă o viaţă caracterizată prin autodeterminare şi interzicerea excluderilor. Ele au în vedere respectarea libertăţilor, a egalităţii şi demnităţii umane, indiferent de condiţiile economico-sociale, de varstă şi de starea de sănătate a cetăţenilor. Importanţa lor capitală le situează la nivelul drepturilor fundamentale ale omului.