Extras din referat
Psihologia , este la fel de veche precum specia umană , ca preocupare omenească de cunoaştere a sufletului , însă , psihologia ca ştiinţă , a fost desprinsă de filozofie începând cu 1850 , având astfel o vârstă de doar un secol şi jumătate . Precum spusele psihologuui clasic german Hermann Ebbinghaus (1850 – 1909 ) “psihologia are un trecut lung dar o istorie scurtă”.
Astfel se ajunge la întrebarea ”ce este psihologia? ”. Raspunsul la această întrebare nu este chiar atât de usor de dat după cum pare la prima vedere .Unii autori preferă definiţiile tip butadă ” psihologia este ştiinţa studiată de psiholog” Max Meyer.
Alţii preferă definiţiile tip metaforă , astfel , datorită investigării funcţiilor psihice inferioare (senzaţii , percepţii , etc) ” i-au condus pe unii spre constatarea existenţei unor regularităţi şi generalităţi ale manifestărilor lor, în timp ce studierea funcţiilor şi proceselor psihice supe-rioare (afectivitatea, motivata voinţa etc.) i-au condus pe alţii spre sesizarea caracterului lor unic, singular; imediat a apărut dilema: psihologia este ştiinţă sau artă?” Mielu Zlate .Uni au susţinut şi argumentat că psihologia este o ştiinţă , alţii dimpotrivă au considerat că psihologia ar trebui încadrată în rândul artelor . Astfel s-a format şi un al treilea tip de raspuns : "psihologia este o ştiinţă care trebuie făcută artă"
Psihologul român preferă definirea psihologiei prin negare "psihologia nu-i fizică”,, "psihologia nu-i fiziologie?; "psihologia nu-i sociologiei" V.Pavelescu , astfel s-a eliminat cea ce nu este psihologia şi s-a delimitat mai clar care este obiectul de cercetare al psihologiei.
Cei mai mulţi psihologi au definit psihologia pornind de la etimologie : psyche – psihic şi logos – ştiinţă “psihologia este ştiinţa care studiază fenomenele psihice”
În evoluţia cunoaşterii psihologice distingem 3 etape/perioade:
a) etapa preştiinţifică,
b) etapa filosofică,
c) etapa ştiinţifică.
a) Etapa preştiinţifică: ca preocupare practică, cunoaşterea psihologică a apărut odată cu apariţia omului, a conştiinţei umane raţionale, odată cu constituirea primelor colectivităţi umane şi cu dezvoltarea primelor contacte interpersonale. O astfel de psihologie era însă neştiinţifică, fiind o modalitate de cunoaştere empirică a celorlalţi şi a propriei persoane.
b) Etapa filosofică începe odată cu formarea marilor sisteme filosofice din antichitatea târzie până în momentul desprinderii psihologiei de filosofie şi constituirii ei ca şiinţă de sine stătătoare(1879). În această etapă diferiţi gânditori ai antichităţii au manifestat interes pentru explicarea fenomenelor sufleteşti, cunoaşterea psihologică dobândind un caracter mai riguros sistematizat, logic şi argumentat. Ea rămâne însă o cunoaştere speculativă, încă neştiinţifică, fiind lipsită de un suport concret furnizat de metode obiective de cercetare. Prima lucrare filosofică cu character psihologic este „De anima” („Despre suflet”) a lui Aristotel.
c) Etapa ştiinţifică începe odată cu constituirea psihologiei ştiinţifice (1879) până la momentul actual. Ca ştiinţă de sine stătătoare, independentă de filozofie, psihologia se constituie în a doua jumătate a secolului XIX, odată cu apariţia la Leipzig, în Germania, în 1879 a primului laborator de psihologie experimentală întemeiat de W. Wundt. De atunci şi până la momentul actual psihologia a devenit o ştiinţă experimentală şi obiectivă, înregistrând o dezvoltare rapidă de-a lungul a două mari perioade:
1. perioada psihologiei ştiinţifice clasice
2. perioada psihologiei ştiinţifice contemporane/ moderne (începând cu a II-a jumătate a sec. XX până la momentul actual).
Psihologia este o ştiinţă foarte complexă care necesită mult studiu şi energie devotamentul şi încrederea în sine fiind punctele forte în realizarea scopului propus, sunt puncte forte necesare atât în viaţa cotidiană , cât şi în realizarea unei reuşite în orice profesie aleasă . Ca să reuşesc în învăţământul primar şi preşcolar încep să mă corectez pe mine, să scap de unele prejudecăţi, stereotipuri, să zâmbesc mai des, să evit critica, să învăţ a asculta activ, etc. Ulterior aceste modificari mă vor ajuta să-i îndrum pe ceilalţi, indiferent de situaţie şi de context şi asta reuşesc doar când o fac din plăcere , făcându-mă astfel să-mi doresc să aleg acest domeniu ca viitoarea mea carieră .
Preview document
Conținut arhivă zip
- Importanta Psihologiei in Educatie.doc