Infidelitatea - cauză sau efect

Când se iese oare de sub auspiciile fidelităţii? Unde începe infidelitatea? Care sunt cauzele infidelităţii? sunt doar câteva întrebări frecvente la care vom încerca să raspundem în această lucrare. Nu există nici un contract scris care să precizeze ceva, orice, despre acest subiect. Singurul contract formulat este acela care însoţeşte căsătoria civilă şi pe cea religioasă şi care se rezumă la enunţul: Soţii îşi datorează fidelitate. Contractul moral care reglementează fidelitatea în cadrul cuplului, căsătorit sau nu, este unul tacit. Infidelitatea este un moment de cumpănă în viaţa fiecăruia dintre noi, unele cupluri se destramă, iar altele, din varii motive, işi continuă viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oricat de solidă ar fi argumentaţia pentru care ai ales sa rămâi lângă el, nu este chiar atât de uşor să treci peste aceasta “aventură”, căci, cel mai adesea, este mai comod să ierţi decât să uiţi. Exista însă câteva trucuri care te vor ajuta să depăşeşti mai confortabil aceasta experienţă şi perioadă relativ dificilă.

Orice cuplu se construieşte pornind de la iubire, afinităţi, şi nevoia de încredere. Ce loc ocupa încrederea şi fidelitatea în acest tablou? S-ar părea că tocmai încrederea şi fidelitatea constituie baza reală a unei relaţii stabile şi armonioase. Increderea reciprocă şi fidelitatea sunt necesităţi care îşi cer drepturile în toate planurile unei relaţii de cuplu. In fiecare vineri seara, ai încredere că nu te minte atunci cand îţi spune că are de lucru, el mergând, de fapt, la bere cu baieţii. Să ai încredere când îţi spune ce salariu are, când îţi spune ce dor îi este de tine.

Problema centrală pe care infidelitatea o ridică, şi pe care cei mai mulţi parteneri caută sa o rezolve, ţine de infidelitatea cauzelor “ legăturii” sau realţiei extramaritale. Ce s-a întâmplat înăuntrul relaţiei astefel încât unul s-a orientat spre altcineva? De ce trebuie să se întâmple asta şi cine este vinovat?

Explicaţiile oferite de partenerii infideli sunt de o mare varietate.ele acoperă o gamă largă de la cucerire şi rebeliune până la dorinţa de a-l face pe celălalt gelos şi a-i atrage atenţia. Într-un studiu din 1974 (Conscious and unconscious factors in Marital Infidelity ), psihologii clinicieni Green şi Lustig au găsit printre cele mai frecvente morive frustrarea sexuală, curiozitatea, dorinţa de răzbunare, plictiseala şi nevoia de recunoasştere, iar Anthonz Thompson în Journal of Marriage Therapy (1984) arată că dezvoltarea unei relaţii în afara cuplului este cu atât mai probabilă cu cât frecvenţa şi calitatea relaţiei sexuale în cuplu sunt mai scăzute.

Infidelitatea nu i se întâmplă cuiva, ci este ceva ce se produce între doi oameni. Simpla existenţă a legăturii extramaritale indică un dezechilibru în sistemul emoţional al cuplului. Nu mai exista intimitate, dar nu în sensul cinelor romantice sau al fascinaţiei sexuale, ci în sensul că abilitatea indivizilor de a se comunica pe ei înşişi, de a vobi despre trăirile, nevoile şi dorinţele lor, de a asculta şi înţelege este alterată sau anulată.

Chiar dacă salvează aparenţele, infidelitatea nemărturisită sau nedescoperită distruge ceva pentru totdeauna. Infidelitatea ascunsă nu neste purtătoare de beneficii reale. Ideea că cel înşelat nu va suferi dacă nu va afla niciodată este mai degrabă cinică. Lipsa de onestitate subminează siguranţa şi încrederea de care orice cuplu are nevoie pentru a evolua.

La modul ideal, cea mai frumoasă relaţie între doi oameni este relaţia dintre două libertăţi, iar o întâlnire durează tot atât cât durează libertatea. Dacă partenerul începe să-şi afecteze în mod serios libertatea şi nu există problema suplimentară a copiilor, e mai bine sa pui capăt relaţiei decât să continui.

Infidelitatea între doi oameni nu poate fi concepută în afara libertăţii. Iubirea şi libertatea sunt precum cele doua feţe ale unei monezi sau precum doua nume ale aceluiaşi lucru. Când libertatea este distrusă e imposibil ca iubirea să mai existe. Invers, iubirea nu poate distruge libertatea, ci să o amplifice, să o rafineze, să o dezvolte.

Există o probabilitate crescută de producere a infidelităţii în condiţiile în care insatisfacţia sexuală şi afectivă este constantă, trenantă. Dar există şi o predispoziţie pentru producerea infidelităţii, generetă de întâlnirea între o anumită trăsătură de personalitate şi o anumită conjunctură socială. G. Tordjman (apud Mitrofan. I; 1989) conturează o interesantă microtipologie a persoanelor candidate la infidelitate, din perspectiva mecanismelor inconştiente ale eului şi a fixaţiilor sale oedipiene.

Nevroticul , solicitat de conflictele sale arhaice nerezoltate, care îl obligă la un comportament repetitiv, nu-şi poate asuma prin definiţie o relaţie stabilă. El este incapabil să diferenţieze dorinţa de satisfacţie, asigurându-se de propria sa valoare numai la nivelul dorinţei, sexualitatea sa deficitară, imatură neputând să-i ofere satisfacţie. Infidelitatea nu este pentru el, în aceste condiţii, decât o încercare disperată de a regăsi climatul afectiv al copilăriei sale primare, ceea ce poate explica faptul că el se complace adesea în relaţii platonice, pentru a perpetua un sentiment de puritate.

Narcisicul caută să găsească în ochii strălucitori ai partenerului extraconjugal oglinda în care vor “scânteia” amplificate faţetele personalităţii sale, simţindu-se neglijat prea mult de partener(ă) Ceea ce caută femeia sau bărbatul narcisic nu este atât o posibilitate de orgasm, pe care natura lor egocentrică le-o refuză, cât mai ales o iubire trecătoare care poatre să-i asigure asupra farmecelor si atracţiilor propriilor personalităţi.complimentele şi libidoul partenerului (ei) le sunt indispensabile, pentru că îi ajută să-şi întărească sentimentul propriei valori, în ciuda aparenţelor precare. Dar pentru că se iubesc prea mult pe sin, pentru a putea consimţi să consume oricât de puţin din energia lor şi pentru celălalt, aventurile adulterine sunt doar flame emoţionale tranzitorii.

Masochista este mereu nesatisfăcută de sine şi de altul, cultivându-şi complexul de inferioritate şi sentimentele de culpabilitate în experienţe adulterine fără viitor. Toate actele şi incriminările sale la adresa partenerului vizează un singur obiectiv: refuzul unei situaţii copleşitoare din punct de vedere emoţional care să-i ofere plăcerea de a se plânge. Astfel se angajează de predilecţie în relaţii cu bărbaţi căsătoriţi, situaţie care îi satisface nevoia de suferintă, prin caracterul său impus, de a împărţi obiectul iubirii cu altă femeie. Uneori masochista găseşte plăcere în a ceda oricui bărbat care traversează câmpul său de acţiune, fiind prada ocazională a seducătorilor de ocazie.