Iubirea și cuplul - psihologia dezvoltării

A iubi este una din legile vietii. Este una din sublimele actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire.

Iubirea inseamna daruire totala, inseamna uitare de sine. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba dimpotriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Putem vorbi despre iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar iubirea difera pentru fiecare om in parte, caci ea trebuie mai intai experimentata. Iubirea nu este un concept, este o stare de spirit, o modalitate de a actiona. Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama in actiune

Cand iubesti, esti plin de fericire, orice lucru marunt este un motiv de bucurie pentru tine. Cand nu poti iubi, nu poti fi fericit. Bucuria urmeaza pretutindeni iubirea Fericirea urmeaza pretutindeni iubirea, indiferent daca iubirea este returnata sau nu, daca celalalt raspunde la aceasta iubire. In aceasta consta rezultatul iubirii.

Etapele prin care trece orice relatie de iubire :

1. Prima perioada este cea mai usoara. Te indragostesti, si, ca la inceput, te straduiesti sa dai dovada de cea mai buna purtare. Este perioada de curtare. Procesul de indragostire implica PEA, un hormon care modifica pozitiv nivelul de buna dispozitie, aducand individul intr-o stare vecina cu euforia. Din aceasta cauza, cei indragostiti sunt mai putin constienti de defectele partenerului.La un moment dat, euforia dispare, incetul cu incetul, si realitatea ii ia locul.

2. Dupa ce a trecut euforia primei etape, observi ca fiecare este unic in felul lui, si asta inseamna ca sunteti diferiti. Iar diferentele dau nastere conflictelor, oricat de toleranti si intelepti sunt cei doi parteneri. Orice relatie sanatoasa te va ajuta sa te dezvolti, sa cresti din toate punctele de vedere, iar mai devreme sau mai tarziu anumite subiecte sau probleme vor aparea la suprafata, ca urmare a relatiilor din trecut. Unul dintre parteneri poate dori sa fie mai independent, in timp ce celalalt va dezvolta un comportament posesiv si va deveni gelos. Sau unul se poate transforma in "personajul" optimist, pozitiv, prietenos si sociabil, in timp ce-al doilea va fi mai retras, negativ si pesimist.

3. Te trezesti intr-o buna zi ca totul e rutina si ca te plictisesti. In acest stadiu pasiunea incepe sa dispara. Cele mai multe cupluri se despart in aceasta faza. Acum, partenerii se lupta pentru ca scanteia relatiei sa nu se stinga cu totul.

4. Iesirea din etapa de plictiseala si monotonie, creeaza un nou nivel de intimitate.

Exista cazuri dese in care un cuplu intemeiat pe intelegere si iubire evolueaza catre o relatie in care partenerii se percep ca niste straini.

1. Cauzele intime ale instrainarii :

-Extinderea tendintelor de dominanta. Oricare dintre noi avem o tendinta instinctiva de dominanta care primeaza, din nefericire, in orice tip de relatie. La inceputul unei relatii de cuplu, desi aceste manifestari sunt foarte vii, sunt trecute usor cu vederea de ambii parteneri. Odata cu invechirea relatiei, scade toleranta fata de manifestarile de dominanta ale partenerului, ceea ce conduce la o lupta tacita si deseori neconstientizata pentru suprematie. Ca urmare, la nivel subconstient, partenerul de cuplu este perceput ca un concurent in lupta pentru dominanta. Aceasta perceptie subconstienta conduce la o usoara instrainare deoarece conceptul de concurent este incompatibil cu cel de persoana apropiata.

-Instinctul parental. In acceptiunea mai moderna a stiintelor comportamentale, atasamentul afectiv dintre partenerii de cuplu reprezinta o manifestare declansata de instinctul parental (matern). Aceasta inseamna ca instinctul matern dicteaza sentimentele si comportamentele fata de cel iubit. In anumite cazuri, atunci cand unul dintre parteneri se sustrage acestui joc al instinctelor, apare nevoia descarcarii instinctului parental la ambii parteneri. In lipsa unui copil sau a unui animal de casa iubit de ambii parteneri, convietuirea in cuplu sporeste amplitudinea instinctului parental. Aceasta crestere a intensitatii tensiunii instinctului matern poate crea ulterior o reactie de respingere a celor apropiati, inclusiv a partenerului de viata. La unele femei, apare distantarea fata de sot in cazul excesului de manifestare a comportamentului matern fata de copii sau chiar animale de casa.