Leziuni ale Amigdalei

Amigdala este singura structura din sistemul limbic care stabileste conexiuni directe cu alte arii corticale, cu hipocampul, cu talamusul, cu nucleul striat si cu trunchiul cerebral. Amigdala are implicatii in aparitia modificarilor somato si visceromotorii legate de somn si trezire, in masticatie si salivatie, in motilitatea gastro-intestinala, in reglarea frecventei cardiace si a presiunii sanguine, in atentie, in comportamentele de teama, furie, in senzatia de deja vu, in memorie, in mecanismele de aparare, de hranire, sexuale si sociale, in invatare si in mecanismele autonome si endocrine.

Sindromul Kluver – Bucy este caracterizat prin abesnta raspunsurilor emotionale astfel incat teama, furia si agresiunea inceteaza sa existe; compulsia de a fi excesiv de atent la toti stimulii senzoriali, de a examina toate obiectele vizual, tactil si oral; hipersexualitate; „orbire psihica sau agnozie vizuala, in care obiectele nu sunt recunoscute vizual”. Aceste tulburari sunt intalnite experimental si clinic dupa inlaturarea bilaterala a lobilor temporali pana spre posterior, la nivelul ariilor auditive. Docilitatea, atentia compulsiva, tendintele orale si hipersexualitatea sunt consecinta distrugerii bilaterale a nucleilor amigdaloizi; agnozia vizuala este consecinta afectarii partilor neocorticale ale lobului temporal.

Nici un simptom al epilepsiei temporale nu poate fi atribuit in exclusivitate amigdalei, altui constituent al regiunii temporale mediale sau izocortexului temporal. Aceasta din cauza ca descarcarea epileptica se raspandeste rapid in intregul lob temporal. Numai stimularile localizate care nu induc descarcari epileptice pot defini functia anumitor structuri. In orice caz, simptomatologia se prezinta astfel:

- fenomene viscero-senzitive – greata, palpitatii, senzatie de cald sau rece, disconfort gastric si toracic, modificari respiratorii, tahicardie, apnee, transpiratie, mictiune sau defecatie involuntara;

- fenomene afective – teama, plecand de la anxietate usoara pana la teroare, cu halucinatii de groaza si cu comportament defensiv ; alte emotii negative ca supararea, dezgustul, culpa, tristetea, depresia, sentimentul de singuratate, acte agresive sau de violenta ; emotiile pozitive in timpul crizei sunt rare, dar sunt descrise ca veselie, fericire sau excitatie erotica ; setea sau impulsul de a bea este un alt fenomen care apare uneori in criza si, mult mai rar, senzatia de foame – acestea sunt provocate de stimularea amigdaloida.

- fenomene perceptuale – halucinatii vizuale, auditive, al caror continut este intotdeauna asociat cu memoria personala, ceea ce inseamna ca au un caracter experiential. Acestea nu implica amigdala, deoarece apar in cazul descarcarilor corticale vizuale si auditive primare. Au fost remarcate urmatoarele senzatii care au aparut la stimularea amigdaloidiana: sentimentul caderii pacientului in apa si al acoperirii ochilor si fetei acestuia si senzatii erotice vulvovaginale. Halucinatiile gustative, olfactive, precum si cele gustative (intr-o anumita masura, ultimele pot fi reproduse prin stimulare amigdaloida) nu implica interventia amigdalei.

In timpul epilepsiei de lob temporal sau a stimularii acestuia, pot fi reactivate doua feluri de fenomene mnemonice: memoria din trecut, retrospectiva si sentimentul de reminiscenta – deja vu. Pacientul proiecteaza sentimentul de reminiscenta in mediul sau inconjurator, chiar daca acesta este total nou si necunoscut pentru el; de aici natura iluzorie si incongruenta a acestuia. Sentimentul de reminiscenta sau familiaritate poate fi privit ca o componenta cvasi – afectiva a procesului de evocare.

Raspunsurile afective au o localizare preferentiala in amigdala, dar raspunsurile perceptuale si mnemonice puternic reprezentate la acest nivel sunt oarecum surprinzatoare. Una din functiile specifice amigdalei este aceea de a furniza o recunoastere afectiva care poate initia o evocare afectiva. Aceasta se opune evocarii semantice sau voluntare. Cand cineva se afla intr-o situatie afectiva specifica, mecanismul respectiv poate fi implicat si in evocarea specifica.

Dintre toate structurile lobului temporal, amigdala reprezinta formatiunea ale carei fenomene pot fi provocate usor de catre stimularea electrica. Stimularea ariei amigdaloide la pacientii epileptici constienti, in timpul chirurgiei pentru epilepsia de lob temporal, reproduce caracteristicile esentiale ale automatismului epileptic. In timpul acestor automatisme, pacientul executa forme simple sau complexe de comportamente motorii, lisite de scop, fara a raspunde la stimuli verbali, iar la trezire prezinta amnezia intregului episod.