Melanie Klein

1. Introducere

Melanie Klein s-a născut pe data de 30 martie 1882, la Viena, într-o familie de evrei. A fost ultima dintre cei patru copii ai familiei, motiv pentru care a avut mereu sentimentul ca ar fi nedorită. Această trăire alimentând mai târziu dorința sa de a găsi o explicație pentru dezvoltarea și depresia copiilor. Deși nu a reușit să își termine studiile medicale și să obțină o diplomă în acest domeniu, a fost unul dintre cei mai buni psihanaliști în psihanaliza copiilor datorită metodelor sale inovative și a abilității extraordinare de observație.

Psihanaliza cuprinde un set de teorii și tehnici terapeutice bazate pe inconștient care împreună formează o metodă de tratament al bolilor psihice. Această disciplină a fost fondată de austriacul Sigmund Freud la începutul anilor 1980. Mai târziu, Anna Freud, fiica lui Sigmund Freud, a dezvoltat psihanaliza copiilor, bazându-se în mare parte pe descoperirile tatălui său.

În anul 1914 Melanie Klein descoperă psihanaliza citind cartea lui Freud intitulată “Interpretarea viselor”. La început de drum a fost ghidată de Sandor Ferenczi care avea o gândire liberă și își încuraja analizații să adopte abordări creative și dezinhibate . În anul 1919, Klein a scris o lucrare despre dezvoltarea și școlarizarea copiilor, bazată pe observațiile făcute în urma discuției cu proprii ei copii. Această realizare i-a adus titlul de psihanalist din partea Societății de Psihanaliză din Ungaria.

Melanie a adoptat de la Hermine Hug-Helmuth accentuarea importanței jocului, acest fapt oferindu-i cheia spre noi descoperiri despre copilărie. După concluziile pe care le-a tras în urma cazului Ruth, ea a evoluat din postura unei femei care observă în dorința de a demonstra teoriile lui Freud, în cea de cercetător original și gânditor de sine stătător. Deși lucrarea lui Melanie Klein pornește de la teoriile părintelui psihanalizei, există câteva aspecte în care pot fi găsite divergențe. Melanie pleacă de la conceptul lui Freud că la naștere ființa umană este pură, dar în urma cercetărilor și observațiilor pe care le face se crede că de la naștere copilul are un sine primitiv care îi permite să se lege cu obiectele. Dacă psihanaliza freudiană are în centrul său imaginea paternă, în viziunea kleiniană maternitatea este pusă în prim-plan. Contrazicându-l pe Freud a provocat diferite conflicte in cadrul Societății din Berlin.

2. Teoria relațiilor de obiect

Melanie Klein a introdus Teoria relațiilor obiectuale, care este o variație a teoriei psihanalitice, accentul fiind pus mai mult pe relațiile interpersonale și mai puțin pe acțiunile biologice. În această teorie obiectele sunt în majoritatea cazurilor persoane, părți ale persoanelor (sânul mamei) sau simboluri ale acestora, iar relația copilului cu un obiect servește ca prototip pentru relațiile interumane viitoare.

Prin observație atentă, a reușit să interpreteze funcționarea interioară a minților copiilor analizându-i de mici folosind jucării și jocuri de rol. Credea că aceștia își proiectau anxietățile legate de obiectele parțiale ale părinților lor - sânul, penisul, bebelușii nenăscuți din stomacul mamei - pe jucăriile și desenele lor conturând propriile lor fantezii agresive, dar și dorința lor de reparație prin joc.