Obiectul și Conținutul Psihologiei Proiective

TEMA 1

OBIECTUL SI CONTINUTUL PSIHOLOGIEI PROIECTIVE

Psihologia proiectiva reprezinta o ramura relativ tânara, dar foarte importanta a psihodiagnosticului. Ea reprezinta un sistem metodologic diferentiat în cadrul acestuia, legat direct de analiza si investigarea personalitatii.

Ea reprezinta un domeniu practic si teoretic, care încearca, prin mijloace specifice, sa dea o explicare mai ampla personalitatii.

Paul Popescu-Neveanu defineste psihologia proiectiva ca „disciplina psihologica de ramura, centrata pe studiul fenomenului de proiectie (pus în evidenta de Freud), cu ajutorul tehnicilor proiective si vizând diagnosticarea globala a personalitatii”.

În prezent, datorita acumularii de material practic si stiintific, psihologia proiectiva a devenit un domeniu de sine statator, o teorie a personalitatii si un sistem metodologic de investigare larg raspândit si cu o aplicabilitate larga.

Obiectul psihologiei proiective, asa cum o arata si definitia lui Paul Popescu-Neveanu, îl reprezinta analiza globala a personalitatii, structural si dinamic, punând în centrul ei fenomenul proiectiei, caracteristic personalitatii.

Domeniul psihologiei proiective este structurat pe doua directii:

- cercetare teoretica a personalitatii, considerata ca sistem structural si existential;

- sistem metodologic de analiza psihodiagnostica a personalitatii.

Instrumentele prin care psihologia proiectiva încearca sa surprinda aspectele esentiale ale personalitatii sunt testele proiective, care au la baza fenomenul specific al proiectiei.

1.1. Elemente de istoric

Evolutia psihologiei proiective este destul de sinuoasa si greu de urmarit.

a) Influenta psihanalizei asupra psihologiei proiective este cea mai distincta. Aceasta a inaugurat acea „revolutie copernicana” care a fost definita de catre Politzer ca o trecere de la psihologia la persoana a treia la o psihologie la persoana întâi.

Primul care vorbeste despre proiectie este S.Freud, care îi acorda acesteia un rol esential, corelata cu introiectia, în cadrul opozitiei subiect (Eu)-obiect (Lume exterioara). Subiectul „preia în eul sau obiecte care i se prezinta ca surse de placere, le introiecteaza si pe de alta parte expulzeaza din el ceea ce, în propriul sau interior, e sursa de neplacere”.

De-a lungul întregii sale opere, Freud a încercat sa descrie proiectia, pornind de la anumite stari psihopatologice:

- proiectia a fost mai întâi descoperita în starile paranoice. Ea este descrisa aici ca o aparare primara, care consta într-o proasta utilizare a mecanismului normal de a cauta în exterior originea unei neplaceri. Paranoicul îsi proiecteaza reprezentarile intolerabile, care se întorc la el din exterior sub forma de reprosuri. Delirul paranoic din „Cazul presedintelui” avea valoare de aparare împotriva tendintelor homosexuale.

- proiectia din cadrul conduitei fobice este o expulzare a pericolului intern pulsional în exterior, în real, pentru a putea fi mai usor controlat. „Eul se comporta ca si cum pericolul dezvoltarii angoasei n-ar veni de la o miscare pulsionala, ci de la o perceptie; el poate deci sa reactioneze împotriva acestui pericol exterior prin tentativele de fuga prezente în evitarile fobice”.

- în cadrul „geloziei proiective”, desemnata de Freud pentru a o putea distinge de gelozia normala, cât si de delirul de gelozie paranoic, subiectul se apara de propriile sale dorinte de a fi infidel, atribuind infidelitatea partenerului sau. Adica, proiectia actioneaza deturnând atentia de la propriul inconstient, deplasând-o spre inconstientul celuilalt.

- Freud a insistat de mai multe ori asupra caracterului normal al mecanismului proiectiei. Astfel, el vede în superstitie, în mitologie, în animism, exemple de proiectie. Credintele animiste au fost explicate deseori ca o incapacitate presupusa a primitivilor de a concepe natura altfel decât conform cu modelul uman. În legatura cu mitologia, s-a afirmat frecvent ca anticii „proiectau” în fortele naturii calitati si pasiuni umane.

Proiectia, atât defensiva, cât si non-defensiva, se axeaza pe polaritatea înauntru-în afara. Aceasta separare a doua categorii de date nu este datorata doar individului, ci este, deopotriva, si opera colectiva a unei culturi. Linia de demarcatie între Eu si non Eu, prin care este definit sensul realului, urmeaza în acelasi timp o delimitare culturala. Iata de ce valoarea acordata proiectiei în formarea imaginii lumii variaza de la o cultura la alta.

Scoala Melaniei Klein a pus în prim plan dialectica proiectie-introiectie, a „obiectului bun” si a „obiectului rau”, vazând în aceasta însasi baza distinctiei interior-exterior. Proiectia are un rol primordial în existenta eului: „Proiectia îsi are originea în devierea în afara a pulsiunii de moarte, dupa mine, ea ajuta eul sa depaseasca anxietatea, eliberându-l de pericol si de rau” (Klein, 1946). Proiectia este una dintre activitatile fantasmatice elementare, care localizeaza obiectul în interiorul sau în exteriorul obiectului.