Analiza comparativă dintre teoriile lui Freud și Klein

Cea mai timpurie perioada a vietii unui copil este primul si al doilea an, pe care Sigmund Freud le-a lasat practic neexplorate, precum si notiunile cu privire la narcisism si relatiile de obiect timpurii, domenii in care Melanie Klein a adus o contributie, fiind, adesea, numita fondatorul scolii relatiilor de obiect. In metodologia studierii copilariei timpurii Melanie Klein adera, mai degraba, la dezvaluirea unor procese inconstiente, decat la analiza cronologica a fenomenelor observabile. Facand referinta la Freud, ea a largit acest domeniu de activitate, cu ajutorul tehnicii jocului, analizei copiilor de la varsta de doi ani si psihanaliza psihozelor. M. Klein, este cea, care, in primul rand, s-a axat pe relatia unui copil mic cu mama, ca principal factor de dezvoltare. Ea a renuntat la puterea absoluta a atractiei in dezvoltarea copilului, si a demonstrat importanta relatiilor timpurii si determinarea de catre acestea a formarii structurilor psihice si conflictelor interne.

In lucrarile sale, Freud vorbeste despre relatiile de obiect numai in contextul libidoului - aratand o conexiune intre interactiunea emotionala cu alte persoane si calitatea functionarii structurilor intrapsihice. Totodata, potrivit lui Freud, obiectul este secundar pulsiunii. Pulsiunea, potrivit lui Freud, este indreptata spre scop, si numai in acest fel se gaseste obiectul.

Potrivit lui Freud, stadiile timpurii ale dezvoltarii unui copil sunt fara existenta obiectului. Astfel, un obiect poate fi o parte a corpului subiectului, el nu trebuie sa fie din exterior, si, uneori, o parte a copilului poate deveni obiect, care il satisface.

M. Klein se bazeaza pe opiniile lui Freud cu privire la conceptul de obiect, care au fost percepute si au fost in continuare dezvoltate de catre aceasta. In teoriile ei, se subliniaza faptul ca fanteziile inconstiente sunt expresia impulsurilor pulsionale. Totodata, satisfacerea acestor pulsiuni este posibila doar cu ajutorul unui obiect.

Astfel, M. Klein considera ca relatiile de obiect exista inca de la inceputul vietii si se formeaza in interactiunea dintre obiecte si situatii interne si externe. Aceste procese sunt implicate in formarea Eului si Supraeului si pregatesc calea pentru aparitia complexului Oedip.

In asa mod, un concept cheie in teoria obiectelor de relatii este notiunea obiect partial sau total, care este nucleul de pornire al fantasmelor inconstiente.

Obiectul este perceput ca un obiect al iubirii. Este important, sa se sublinieze faptul ca "obiectul este investit cu proprietati umane, astfel, M. Klein exemplifica sanul mamei, pe care copilul il poate vedea ca "bun"(satisfacerea) sau "rau"(frustrant). O astfel de divizare duce la diferentierea dragostei si urii.

Pentru M. Klein, anxietatea a fost o piatra de temelie, care a dus postulatul lui Freud asupra instinctului mortii intr-o corespundere logica cu celelalte elemente ale lucrarii sale. Pentru Freud anxietatea a avut o mare importanta si a ocupat in mod constant atentia acestuia inca de la inceputul activitatii sale. Este adevarat ca abordarea lui purta un caracter fiziologic si ca, prin examinarea si intelegerea anxietatii ca o stare de tensiune, Freud nu a acordat o mare atentie continutului psihologic al acesteia, ca Melanie Klein.

Ar trebui remarcat faptul ca, in ceea ce priveste teoria vinovatiei si anxietatii, M. Klein a concluzionat ca cele mai timpurii metode defensive folosite de Eu, atat in procesele de dezvoltare normale, cat si in cele patologice de dezvoltare, sunt indreptate impotriva anxietatii, care rezulta din resimtirea copilului a impulsurilor agresive si fanteziilor. Bazandu-se pe ipoteza lui Freud despre lupta instinctelor de viata si de moarte, M. Klein a sugerat ca anxietatea apare datorita pericolului instinctului mortii la care este expus corpul.